Jeff Bezos crede că pe viitor oamenii vor vizita Terra ca pe o destinaţie de vacanţă

G.B
Internaţional / 19 noiembrie 2021

Jeff Bezos

Jeff Bezos

Jeff Bezos, fost CEO al Amazon şi fondatorul companiei de turism spaţial Blue Origin, a declarat că se gândeşte că pe viitor oamenii vor "vizita Pământul la fel cum vizitează Parcul Naţional Yellowstone", informează DPA, citată de Agerpres.

Bezos crede că el şi miliardarii lumii vor găsi în curând o modalitate de a face din oameni o specie interplanetară care va coloniza diferite planete.

Miliardarul american, a doua persoană cea mai bogată din lume, potrivit Bloomberg Billionaires Index, prezice că, pe viitor, mulţi copii vor putea considera spaţiul cosmic ca fiind "acasă".

"În timp, milioane de oameni se vor muta de pe Pământ în spaţiu. Aceasta este viziunea Blue Origin - cu milioane de oameni lucrând în spaţiu", a declarat Bezos în timpul unei discuţii despre politica spaţială americană care a avut loc la Catedrala Naţională din Washington, DC.

"De-a lungul secolelor, majoritatea sau mulţi oameni se vor naşte în spaţiu. Aceasta va fi prima lor casă. Se vor naşte pe aceste colonii şi vor trăi în aceste colonii. Ei putea vizita Pământul, aşa cum vizitaţi dumneavoastră Parcul Naţional Yellowstone", a precizat Bezos.

"Terra poate suporta, să spunem, până la un anumit punct 10 miliarde de oameni. Trebuie să muncim din greu pentru a realiza cum să facem asta fără a degrada planeta. Sistemul solar poate suporta un trilion de oameni", a adăugat miliardarul american, pentru care soluţia la creşterea populaţiei este descoperirea unor locuri în sistemul solar unde oamenii pot trăi.

Bezos consideră, de asemenea, că turismul spaţial nu este nimic nou, accentul punându-se în opinia sa pentru a-l face constant şi mai ieftin.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb