"Au fost făcute progrese din partea românilor. Discuţiile avute astăzi au fost centrate şi pe sectorul energetic", a declarat şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, în urmă cu câteva minute, în cadrul întâlnirii cu preşedintele Traian Băsescu, de la Palatul Cotroceni.
Întrebat de preşedintele Traian Băsescu ce părere are despre deficitul bugetar, Jeffrey Franks a declarat că "sunt veşti foarte bune, guvernul a făcut eforturi în privinţa deficitului bugetar şi se văd rezultatele. Ar fi cazul ca Guvernul să ia în calcul noi investiţii în perioada următoare".