"Trebuie să continuăm să asigurăm sprijin semnificativ Ucrainei"

JENS STOLTENBERG: "Trebuie să continuăm să asigurăm sprijin semnificativ Ucrainei"

G.B
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 16 martie 2022

Jens Stoltenberg

Jens Stoltenberg

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, anunţă că Alianţa va continua să acorde "sprijin semnificativ" Ucrainei din punct de vedere logistic, umanitar şi financiar, însă subliniază, întrebat fiind cum răspunde NATO la solicitarea de realizare a unei zone de protecţie aeriană, că pe teritoriul ucrainean nu pot fi implementate capabilităţi ale Alianţei, întrucât războiul riscă să escaladeze, potrivit News.ro.

"Mesajul pentru Ucraina este astăzi acelaşi care a fost de ani de zile: Ucraina este o naţiune suverană, independentă, are dreptul să-şi aleagă propria cale şi respectăm deciziile luate de guvernul ales în mod democrat al Ucrainei. Ei trebuie să decidă dacă aspiră la statutul de membru al NATO sau nu, iar apoi aliaţii sunt cei care vor decide, şi nu Rusia ar putea avea drept de veto cu privire la acest proces", a mai afirmat Stoltenberg.

"Am omagiat cu toţii curajul poporului ucrainean şi al forţelor armate ucrainene. Aliaţii NATO au sprijinit Ucraina cu echipament şi training de mulţi ani. Ajutăm Ucraina să-şi apere dreptul fundamental la autoapărare, libertate şi democraţie, cu cantităţi semnificative de echipamente militare esenţiale. Astăzi miniştrii au căzut de acord că trebuie să continuăm să asigurăm sprijin semnificativ Ucrainei, inclusiv echipament militar, ajutor financiar şi umanitar. Aliaţii NATO şi partenerii acestora găzduiesc, de asemenea, milioane de refugiaşi ucraineni", a declarat Jens Stoltenberg miercuri după amiază, la Bruxelles.

Acesta a cerut din nou ca "preşedintele Putin să oprească războiul imediat" şi să retragă forţele armate de pe teritoriul Ucrainei.

Stoltenberg a anunţat un summit extraordinar al NATO pentru săptămâna viitoare în care se va discuta despre "răspunsul imediat" şi despre schimbările necesare pentru asigurarea securităţii pe termen lung.

"Moscova trebuie să nu se îndoiască de faptul că NATO nu va tolera niciun atac asupra suveranităţii aliaţilor sau integrităţii teritoriale. Am activat deja planurile de apărare a alianţei. (...) Dar ne aflăm în faţa unei noi realităţi în ceea ce priveşte securitatea şi este nevoie de o resetare a apărării colective pe termen lung. Astăzi le-am solicitat comandanţilor militari să dezvolte opţiuni în toate domeniile: terestru, aerian, naval, cyber şi în spaţiu.

Potrivit acestuia, la nivel terestru, postura NATO ar trebui să inclusă substanţial mai multe forţe în zona estică a Alianţei, pe plan aerian trebuie întărită apărarea integrată, pe mare trebuie crescut numărul navelor de luptă şi este important să existe submarine.

Pentru aceasta este nevoie de majorarea bugetelor pentru apărare, aliaţii trebuind să investească cel puţin 2% din PIB în apărare, a menţionat oficialul Alianţei.

Întrebat dacă s-a discutat în cadrul întâlnirii de la Bruxelles despre solicitarea Kievului privind impunerea unei zone de protecţie aeriană în spaţiul Ucrainei, Stoltenberg a reafirmat că NATO nu se va implica în lupte, pentru ca războiul să nu escaladeze.

"Aliaţii sunt uniţi în chestiunea legată de cum să asigurăm sprijin Ucrainei. Miniştrii au reiterat mesajul privind importanţa sprijinului pentru Ucraina cu echipament avansat, sisteme de apărare aeriană, arme anti-tanc şi multe alte tipuri de sprijin, dar în Ucraina nu se pot implementa capabilităţi ale NATO, aceasta este poziţia aliaţilor NATO. Mesajul pentru Ucraina este astăzi acelaşi care a fost de ani de zile: Ucraina este o naţiune suverană, independentă, are dreptul să-şi aleagă propria cale şi respectăm deciziile luate de guvernul ales în mod democrat al Ucrainei. Ei trebuie să decidă dacă aspiră la statutul de membru al NATO sau nu, iar apoi aliaţii sunt cei care vor decide, şi nu Rusia ar putea avea drept de veto cu privire la acest proces", a mai afirmat Stoltenberg.

În ceea ce priveşte trimiterea de către NATO unor aşa-numite "forţe de menţinere a păcii" în Ucraina, secretarul general al NATO a reafirmat că alianţa nu intenţionează să trimită trupe în Ucraina.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb