Jocul cu prezenţa şi efectele perverse ale calendarului electoral

În perioada în care actualul prim-ministru a condus guvernul, deficitul bugetar al României a crescut exponenţial. Deja procedura de deficit bugetar excesiv fusese demarată încă din 2020 de Comisa Europeană din cauza exceselor guvernului PSD din 2019, când, tot pe fond electoral şi pentru a-l salva pe Liviu Dragnea, deficitul bugetar a început să crească. Apoi, după perioada Covid-19, guvernele au început să aplice politici de ajustare, dar în 2023 pare să nu mai fi existat nicio limită. De altfel, şi datele Eurostat arată că, anul trecut, România a cunoscut cea mai mare creştere de salarii din UE, 18%, făcută prin creşterea deficitului care este estimat pentru acest an la 8%. Deci, anul viitor va urma o aterizare forţată care, în condiţiile complicate de acum, riscă să pună România în mare dificultate. Însă, toate acestea se vor întâmpla după ce alegerile prezidenţiale şi parlamentare vor fi trecut. Iar PSD le va fi câştigat.

La alegerile prezidenţiale, prezenţa la urne este de obicei mai importantă. Oricum, anul acesta, prezenţa la urne a fost bună şi la alegerile locale şi europene, dar asta datorită artificiului de calendar electoral care a făcut ca alegerile să fie programate simultan. Şi de data aceasta, cu alegerile parlamentare intercalate între alegerile prezidenţiale, prezenţa la urne va fi mai bună decât oricând altcândva după 2004. În 2020, prezenţa la vot fusese de 34%, acum va fi între 50% şi 60%. Dar marea problemă acum vine din intercalarea alegerilor parlamentare între cele două tururi de prezidenţiale care va induce un efect pervers şi va premia partidele ai căror lideri vor intra în turul al doilea. Iar după alegerea lui Donald Trump, este de aşteptat şi un efect de contagiune populistă şi extremistă, foarte probabil luat în calcul de când s-a propus acest calendar electoral.

Acest joc cu calendarul electoral este menit să limiteze posibile coaliţii alternative de guvernare. Deja extrema dreaptă era bine reprezentată după alegerile din iunie. Dacă la alegerile locale cele două partide extremiste, AUR şi SOS, au obţinut scoruri minime, la alegerile europene, care au avut loc simultan, au obţinut împreună 20% (15% AUR şi 5% SOS). Iar după anularea candidaturii Dianei Şoşoacă, o jumătate dintre voturile sale, aşa cum se anticipa de sondajele de opinie, s-au îndreptat spre George Simion. Astfel, Simion a devenit challengerul lui Marcel Ciolacu, ceea ce pentru ultimul părea singurul scenariu în care poate câştiga fără emoţii alegerile prezidenţiale, ceea ce i-a făcut pe mulţi să acuze decizia Curţii Constituţionale de anulare a candidaturii Dianei Şoşoacă ca pe o decizie partizană.

Se conturează din ce în ce mai mult, datorită efectului pervers al intercalării alegerilor parlamentare între cele două tururi de scrutin ale prezidenţialelor, nu doar un tur doi Ciolacu-Simion, ci şi o supradimensionare a PSD şi AUR şi o laminare a PNL şi USR. PSD ar putea junge la peste 40% din mandate, iar AUR la peste 20%. O majoritate guvernamentală PSD, UDMR şi minorităţi naţionale devine astfel posibilă, fără ca vreo altă formulă de guvernare să poată fi alcătuită. În aceste condiţii, opoziţia oficială va fi formată de extrema dreaptă, care, dacă ambele partide vor intra în parlament, poate ajunge la aproape 30% din voturi şi chiar mai multe mandate. Şi asta în vreme ce grupările de stânga existente, care nu fac parte din mainstream - căci PSD nu este un partid de stânga, ci doar unul post-comunist, un partid-cartel care reuneşte grupurile cele mai influente ale aleşilor locali - sunt divizate şi probabil şi platforma Sens, şi partidul Drept, şi Reper vor avea dificultăţi să treacă de pragul electoral de 5%. Calculele arată că aceste grupări ar putea totaliza 10% din voturi şi ar fi putut juca un rol important în formarea unor guverne alternative dacă nu s-ar fi prezentat la alegeri în ordine dispersată. Dar cum situaţia este aceasta, efectul pervers al calendarului electoral şi al cadourilor bugetare par să-şi fi atins scopul.