Jocul de-a casandrele

Casandrele anunţă sfârşitul Europei! Dar nu acesta este rolul casandrelor? Mai ales acum, când catastrofismul este la mare trecere. Dar, dacă în secolul al XIX-lea catastrofismul era încă o teorie ştiinţifică apărută în biologie şi geologie, chiar dacă încerca să construiască raţional pe baza unor credinţe despre originea lumii şi evoluţia speciilor, astăzi acesta a devenit din ce în ce mai mult un spaţiu de manifestare pentru tot felul de pseudo-ştiinţe şi teorii ale conspiraţiilor. Chiar şi atunci când a apărut, catastrofismul evidenţia impactul pe care dezastrele pe termen scurt l-ar fi avut asupra evoluţiei, fiind în opoziţie cu modelul uniformitarist care postula că procesele biologice şi geologice din trecutul îndepărtat continuă încă şi astăzi. Acel catastrofism ştiinţific se opunea deja, fie parţial, fie total, teoriei evoluţiei. Dar astăzi, la începutul secolului al XXI-lea, catastrofismul a părăsit deja domeniul ştiinţelor biologice şi geologice şi a devenit subiect al unor teoretizări sociale, filosofice, dar şi politice şi istorice, şi în mare parte conspiraţioniste, ufologiste, dar mai ales pseudo-ştiinţifice.

Cam acest tip de catastrofism, translatat la nivelul Uniunii Europene de azi, este folosit şi de casandrele noastre când vorbesc fie de un Titanic care stă să se scufunde, doar-doar o da de vreun iceberg sau de vreo Arcă a lui Noe (căci Europa fondatorilor este privită ca un fel de vestigiu al Lumii de Ieri) care mai poate fi salvată de Potop doar dacă ne îmbarcăm rapid. Sigur, Europa este muritoare, cum explică Emmanuel Macron, doar că acesta este un truism pe care îl ştie toată lumea. Sigur, Rusia lui Putin şi China lui Xi, dar şi alţii, vor ca această Europă să decadă sau să dispară. Doar că asta nu ţine numai de ei!

În contextul alegerilor europene şi al creşterii susţinerii pentru populismele de extremă dreapta sau de extremă stânga, catastrofismul anunţă sfârşitul Europei. Şi dacă în România, şi probabil şi în Ungaria sau Belgia, alegerile europene sunt ocultate de cele naţionale, locale la noi şi maghiari, parlamentare şi regionale la belgieni, în majoritatea statelor membre dezbaterea pe teme europene se poartă, chiar dacă cu diferite intensităţi şi cu viziuni diferite. Dar nu tocmai în termenii sfârşitului Lumii (noastre) pe care casandrele îl invocă. Războiul din Ucraina sau cel din Gaza rămân subiecte importante, migraţia la fel, dar toate aceste subiecte pe care catastrofiştii le folosesc aparent pentru a avertiza, în realitate pentru a înspăimânta, nu deturnează majoritatea opiniei publice. Riscurile există mai mult decât altădată, deruta nu este exclusă, dar şi climatul în care se desfăşoară campania este unul puternic influenţat de războiul hibrid dus pe reţelele sociale. Diversiunile se ţin în lanţ, democraţia nu mai este la fel de robustă (dacă chiar o fi fost astfel) ca acum două decenii, dar încă nu suntem în cel mai negru scenariu.

Provocările globale cu care Uniunea se confruntă sunt din ce în ce mai mari şi nu au cum să nu transforme experimentul european. Direcţia acestei transformări nu depinde însă doar de alegerile europene, ci şi - sau mai ales - de statele membre. De aceea, în viitorul apropiat va fi esenţial ca statele membre să-şi îmbunătăţească angajamentul faţă de Europa, să susţină în mod eficient democraţia naţională şi europeană.