Jocurile Olimpice de la Tokyo, amânate cu un an, din cauza pandemiei

F.F.
Internaţional / 24 martie 2020

sursa foto: Twitter

sursa foto: Twitter

Comitetul Internaţional Olimpic a confirmat, marţi, printr-un comunicat publicat pe site-ul său oficial, amânarea cu un an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, din cauza pandemiei de coronavirus, la finalul unor discuţii între preşedintele CIO şi premierul Japoniei.

''În circumstanţele actuale şi bazându-ne pe informaţiile oferite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, preşedintele CIO şi prim-ministrul Japoniei au concluzionat că ediţia a 32-a a Jocurilor Olimpice, de la Tokyo, trebuie reprogramată dincolo de 2020, dar nu mai târziu de vara anului 2021, pentru a avea grijă de sănătatea sportivilor, a tuturor celor implicaţi în Jocurile Olimpice şi a comunităţii internaţionale'', se arată în comunicat.

''Liderii au ajuns la un acord că Jocurile Olimpice de la Tokyo pot fi un far de speranţă în lume în aceste vremuri tulburi, iar flacăra olimpică poate deveni lumina de la capătul tunelului în care se găseşte lumea în prezent. Astfel, s-a stabilit ca flacăra olimpică să rămână în Japonia, dar şi ca Jocurile să îşi păstreze denumire de Jocurile Olimpice şi Paralimpice Tokyo 2020'', precizează comunicatul.

La teleconferinţă au participat, pe lângă preşedintele CIO, Thomas Bach, şi prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, preşedintele Comitetului de organizare Tokyo 2020, Yoshiro Mori, ministrul Jocurilor Olimpice, Seiko Hashimoto, guvernatoarea de Tokyo, Yuriko Koike, preşedintele Comisiei CIO de coordonare a Jocurilor, John Coates, directorul general CIO Christophe De Kepper, şi directorul executiv la Jocurilor Olimpice, Christophe Dubi.

Comitetul Executiv al CIO urmează să discute amânarea JO 2020 (24 iulie - 9 august) într-o teleconferinţă stabilită pentru marţi.

Diverse federaţii sportive şi comitete olimpice naţionale au făcut presiuni asupra CIO în ultimele zile pentru a accepta amânarea Jocurilor şi au ameninţat că nu îşi vor trimite reprezentanţi dacă vor fi respectate datele prevăzute.

La ultima şedinţă a executivului său, care a avut loc duminică, CIO a anunţat că va începe să analizeze posibilitatea unei amânări a JO 2020, dar a stabilit o perioadă de maximum patru săptămâni pentru a lua o decizie finală.

Guvernul Japoniei a susţinut anterior necesitatea ca Jocurile Olimpice să se desfăşoare "într-o formă completă", adică cu spectatori, în condiţiile în care exista posibilitatea ca marele eveniment polisportiv să aibă loc pe stadioane goale, din cauza pandemiei.

Luni, Shinzo Abe a subliniat imposibilitatea ca întrecerile olimpice sa aibă loc în situaţia actuală, iar la primele ore ale zilei de marţi s-a anunţat că tema va fi analizată de şeful guvernului nipon cu preşedintele CIO.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb