Preşedintele american, Joe Biden, a avertizat ieri că ''boala COVID -19 nu a fost încă învinsă'' şi le-a cerut compatrioţilor se se vaccineze, aceasta fiind ''cea mai patriotică acţiune'', mesaj adresat cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a SUA, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Cu toate acestea, preşedintele SUA a dat asigurări că virusul ''nu ne mai controlează vieţile'', în timp ce circulaţia rapidă a variantei Delta şi rata scăzută de vaccinare în unele regiuni îi îngrijorează pe experţi.
SUA sărbătoresc 4 iulie departe de obiectivul pe care şi l-a stabilit preşedintele Joe Biden, care îşi propusese ca 70% dintre adulţi să fi primit deja cel puţin o doză de vaccin anticoronavirus până la această dată. Apelurile la imunizare s-au înmulţit în rândul autorităţilor din cauza faptului că varianta Delta, detectată pentru prima dată în India, reprezintă în prezent 25% din noile cazuri de contagiere în SUA, după cum a dezvăluit joi directoarea Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), Rochelle Walensky.
1. Acest individ
(mesaj trimis de anonimus în data de 05.07.2021, 07:35)
Acest individ trebuie dat jos cu șuturi in fund de la conducerea Americii unde a ajuns prin fraudă.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.07.2021, 10:19)
boala covid ....... citesti si nu-ti vine sa crezi la ce nivel a ajuns dementa ...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.07.2021, 12:58)
restul bolilor adevarat grave au fost invinse ? atunci de ce se tot piseaza cu gripa asta ?
4. Moș Tăgîrță!
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 05.07.2021, 13:23)
Ce-i spun Papusarii din spatele sau, aia recita, Moș Tăgîrță, dar imediat, caci altfel le uita! Apropo, bai mos Bideu, nici boala Alzheimer n-a fost invinsa, cel mai bine vazandu-se in cazul tau!