La o zi după ce a câştigat preşedinţia Statelor Unite, democratul Joe Biden şi consilierii săi au început să discute cum să reacţioneze la criza coronavirusului, întărind în acelaşi timp intenţia de a elimina diviziunile politice, transmite Reuters, conform news.ro.
Republicanul Donald Trump, primul preşedinte în exerciţiu al SUA care a pierdut tentativa de a fi reales din ultimii 28 de ani, nu a oferit niciun indiciu că ar intenţiona să îşi recunoască înfrângerea, campania sa continuând demersurile de a contesta rezultatul în justiţie.
Ilustrând opoziţia cu care se va confrunta Biden după preluarea mandatului pe 20 ianuarie în colaborarea cu parlamentarii din partidul lui Trump, republicanii de top din Congres încă nu îl recunoscuseră pe pe fostul vicepreşedinte Biden ca fiind câştigătoru alegerilor.
Într-un discurs din statul său natal din Delaware, sâmbătă seara, Biden a transmis un mesaj de unitate şi conciliere, declarând că "este timpul să vindecăm naţiunea şi să ajungem la americanii care au votat pentru Trump şi la republicanii din Congres".
"Munca noastră începe imediat", a declarat duminică directorul adjunct al campaniei Biden, Kate Bedingfield, la emisiunea "Meet the Press" de la NBC.
Sâmbătă, Biden a precizat că abordarea pandemiei era o prioritate absolută. Bedingfield a declarat că Biden intenţionează să lanseze luni o forţă de lucru pentru coronavirus, pentru a stabili calea de urmat, condusă de fostul chirurg general Vivek Murthy şi de fostul comisar al Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente, David Kessler.
Peste 237.000 de americani au murit din cauza COVID-19, iar cazurile de coronavirus au crescut la cifre record în ultimele zile. Biden a făcut din critica sa la reacţia dezechilibrată a lui Trump la pandemie un element central al campaniei sale.
În abordarea pandemiei, Biden a promis că va îmbunătăţi accesul la teste şi, spre deosebire de Trump, va ţine cont de sfaturile oficialilor din domeniul sănătăţii publice şi ale oamenilor de ştiinţă.
Aproximativ 10 milioane de americani care au rămas fără serviciu din cauza pandemiei de coronavirus nu au încă un loc de muncă, iar programele federale de ajutorare au expirat.
Biden şi consilierii săi vor continua, de asemenea, activitatea de alegere a oficialilor care vor lucra în administraţia sa.
"Săptămâna aceasta va începe să lucreze cu seriozitate la tranziţie. Va da telefoane. Va anunţa poporul american despre cum va îndeplini a promisiunile din campanie", a spus Bedingfield.
Bedingfield a adăugat că Biden "va pune în practică mandatul de a aduce ţara împreună - de a unifica, de a reduce presiune, de a lăsa deoparte retorica dură a campaniei şi de a ajunge la munca grea de guvernare".
Din străinătate au curs mesajele de felicitare, inclusiv de la prim-ministrul conservator britanic Boris Johnson, premierul canadian Justin Trudeau, cancelarul german Angela Merkel şi premierul israelian Benjamin Netanyahu, făcând mai greu pentru Trump să-şi susţină afirmaţiile repetate, fără dovezi, că alegerile au fost falsificate împotriva lui.
Spre deosebire de alţi candidaţi prezidenţiali americani învinşi în trecut, Trump nu a făcut o declaraţie de recunoaştere a înfrângerii şi nici nu l-a contactat Biden.
Trump a publicat duminică comentarii pe Twitter de la comentatori care au pus la îndoială integritatea alegerilor, inclusiv "Alegerile au fost furate". Twitter a semnalat comentariile, observând că "această afirmaţie despre frauda electorală este contestată".
Fostul preşedinte republican George W. Bush a anunţat într-un comunicat că a vorbit cu Biden şi l-a felicitat pentru victoria sa.
"Deşi avem diferenţe politice, ştiu că Joe Biden este un om bun, care şi-a câştigat oportunitatea de a conduce şi unifica ţara noastră", a spus Bush. "Poporul american poate avea încredere că aceste alegeri au fost fundamental corecte, că integritatea lor a fost menţinută şi rezultatul lor este clar".
Consiliera lui Biden Symone Sanders a ignorat întrebarea dacă preşedintele ales intenţionează să semneze o serie de ordine executive la scurt timp după preluarea mandatului, pe 20 ianuarie, care ar inversa mai multe politici controversate ale Trump.
Washington Post a relatat duminică că Biden intenţionează să semneze ordinele de abrogare a interzicerii accesului în SUA a călătorilor din mai multe naţiuni majoritar musulmane, revenirea în acordul internaţional privind clima, inversarea retragerii din Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi susţinerea unui program de protecţie împotriva deportării imigranţilor "Dreamers", aduşi către Statele Unite în mod ilegal în copilărie.
Biden s-a angajat că atunci când va prelua funcţia de preşedinte va încheia haotica preşedinţie de patru ani a lui Trump, în care acesta a minimalizat pericolul pandemiei, a impus politici dure de imigraţie, a lansat un război comercial cu China, a rupt acordurile internaţionale şi a divizat profund multe familii americane cu retorica sa inflamatorie, falsuri şi disponibilitatea de a abandona normele democratice.
De asemenea, Biden s-a angajat să restabilească o atmosferăt de normalitate la Casa Albă, după o preşedinţie în care Trump a lăudat liderii străini autoritari, a dispreţuit alianţele globale de lungă durată, a refuzat să renege supremaţia albă şi a pus la îndoială legitimitatea sistemului electoral american.
Dacă republicanii vor păstra controlul Senatului SUA, vor fi în măsură să împiedice adoptarea unor părţi mari din agenda legislativă a lui Biden, inclusiv extinderea asistenţei medicale şi combaterea schimbărilor climatice. Această perspectivă ar putea depinde de rezultatul a patru curse indecise pentru Senat, inclusiv două în Georgia, care nu vor fi rezolvate până în ianuarie.