Johnson & Johnson donează peste jumătate de milion de lei profesioniştilor din domeniul sănătăţii din prima linie

A.M.
Companii / 15 aprilie 2020

Johnson & Johnson donează peste jumătate de milion de lei profesioniştilor din domeniul sănătăţii din prima linie

Johnson & Johnso nRomania donează 650.000 de lei pentru a sprijini efortul naţional al profesioniştilor din domeniul sănătăţii din prima linie şi pentru protecţia pacienţilor cronici, în contextul pandemiei COVID-19, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.

Potrivit sursei citate, sprijinul este acordat prin intermediul Crucii Roşii Române, Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) şi a unui program logistic adresat pacienţilor cronici.

"Pentru a sprijini efortul profesioniştilor din domeniul sănătăţii din prima linie în gestionarea COVID-19,Johnson & Johnson Romania donează 300.000 de lei fondului de urgenţă al Crucii Roşii Române pentru achiziţia de echipament individual de protecţie şi echipament necesar unităţilor de terapie intensivă. Crucea Roşie Română se va coordona cu autorităţile statutului în vederea distribuirii acestor echipamente.", arată comunicatul.

Compania răspunde solicitării primite din partea FABC prin oferirea unui sprijin financiar de 50.000 de lei pentru protejarea pacienţilor diagnosticaţi cu cancer, care, în această perioadă, fac parte din categoria persoanelor vulnerabile cele mai expuse la COVID-19. "Dincolo de ameninţarea pe care noul coronavirus o reprezintă pentru viaţa lor, pacienţii oncologici sunt la risc în eventualitatea întreruperii tratamentului. Pentru majoritatea acestor pacienţi, în principal cu vârste peste 60 de ani, este critică deplasarea în siguranţă la spital în vederea administrării medicaţiei şi un prim pas în acest sens este echipamentul individual de protecţie care va fi achiziţionat de asociaţia de pacienţi.", transmit reprezentanţii Johnson & Johnson Romania.

Sevan Kaloustian, Managing Director al Janssen Companiile Farmaceutice ale

Johnson & Johnson Romania, a spus: "De-a lungul timpului, compania noastră s-a implicat de nenumărate ori în gestionarea unora dintre cele mai severe crize din domeniul sănătăţii. Din nou, ne confruntăm cu o criză de sănătate publică şi este nevoie de efortul tuturor pentru a-i face faţă şi pentru a o controla. Aşa cum am anunţat, răspundem acestei pandemii pe mai multe direcţii care presupun atât eforturile companiei noastre în dezvoltarea vaccinului candidat COVID-19, cât şi demersurile pe care le facem pentru a sprijini autorităţile şi efortul local al comunităţilor din care facem parte.Pentru a fi puternici, este important să rămânem alături unii de ceilalţi."

Demersurile Johnson & Johnson Romania sunt într-o etapă avansată pentru dezvoltarea unui program logistic, susţinut printr-o investiţie totală de 300.000 de lei, al căruiobiectiv este asigurarea transportului pacienţilor la spitale pentru administrarea medicaţiei, în cazurile în care acest lucru este necesar.Totodată, mijloace alternative pentru administrarea medicamentelor injectabile vor fi puse la dispoziţia pacienţilor care au nevoie de acest lucru.

Pentru gestionareapandemiei COVID-19, Johnson & Johnson echivalează donaţiile făcute individual de angajaţii săi din întreaga lume, într-o paritate de dolar la dolar, până la suma de 1 milion de dolari, pentru a sprijini organizaţiile Fondul de Solidaritate COVID-19 (COVID-19 Solidarity Response Fund) şi Campania de Luptă împotriva Coronavirusului a Fundaţiei Centrului de Prevenire şi Control a Bolilor (CDC Foundation Combat Coronavirus Campaign).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb