Guvernul a aprobat astăzi, printr-o Hotărâre, scoaterea din rezervele de stat a şase construcţii uşoare din elemente modulare şi trimiterea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlul gratuit, către familiile afectate de alunecările de teren din judeţul Bacău.
Locuinţele modulare sunt destinate cazării temporare a persoanelor rămase fără locuinţă ca urmare a alunecările de teren care au avut loc în comuna Răcăciuni, judeţul Bacău.
Distribuirea construcţiilor uşoare din elemente modulare către populaţia afectată de alunecările de teren se va face de către Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă Bacău. Transportul acestora până la locul indicat de Instituţia Prefectului din Judeţul Bacău se va efectua în regim de urgenţă cu mijloace de transport puse la dispoziţie de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.
În 30 martie 2015, în statul Gâşteni, cătunul Berindeşti, comuna Răcăciuni - judeţul Bacău a avut loc o alunecare de teren, în urma căreia au fost afectate 21 de case. De asemenea, au fost evacuate 64 de persoane dintre care 39 de adulţi şi 25 de copii.
Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă din judeţul Bacău intenţionează să amenajeze o tabără de sinistraţi.