JURNAL DE CĂLĂTORIE Europa cu două viteze

Liderii politici europeni se pregătesc să mai tragă o minicortină chiar prin mijlocul Uniunii. Europa cu mai multe viteze se va transforma din ameninţare în realitate. Idealismul e lăsat în spate, pragmatismul impune o nouă atitudine.

Lucrurile au stat astfel mereu, aşa că nu e cazul să ne mai mirăm. Un important lider european, Emmanuel Macron, a explicat, pe scurt, noul proiect, atunci când i-a răspuns europarlamentarului Maria Grapini, care a avut o interpelare în plenul parlamentului european: "Există deja o Europă cu mai multe viteze. Există Europa euro-ului , Europa schengen-ului, dar sarcina pe care o avem noi este ca să nu declarăm aceste cluburi ca fiind închise şi să nu decidem că noi suntem arbitrari cu privire la modul în care noi dorim să-i primim pe unii în aceste cercuri sau nu. Pentru ca să avansăm în Europa trebuie ca şi cei mai puternici, cei mai ambiţioşi să poată să avanseze, aşa a avansat Europa întotdeauna. Dacă Europa ar fi aşteptat întotdeauna după tot clubul, îmi cer iertare să vă spun, nu aţi fi aici. Europa s-a născut din ambiţia unora care au luat câteodată riscuri nebune şi care au urmărit aceste riscuri".

Există chiar şi în interiorul unei ţări "cluburi" din care câţiva sunt invitaţi să iasă şi să populeze periferia cu promisiunea că la un moment dat vor mai reveni. De cele mai multe ori uşa se deschide într-un singur sens.

Am vizitat insula Spinalonga, aflată foarte aproape de "insula mamă", Creta. Această bucată de pământ înconjurată de mare a fost fortificată de veneţieni în secolul al XVI-lea, din dorinţa de a apăra eficient Golful Elounda. În 1715, veneţienii au pierdut insula în urma asaltului prelungit al otomanilor conduşi de Kapoudan Paşa, ajutat de celebrul Khair ad-Din, cunoscut sub numele Barbarossa, pirat, dar şi amiral otoman. Mulţi cetăţeni turci se mută pe insulă, trăiesc alături de cretani, iar viaţa "cetăţii" este una destul de bună. Spinalonga revine grecilor la sfârşitul secolului al XIX-lea, turci sunt expulzaţi şi primesc compensaţii materiale ridicole, pe care refuză să le ridice. Recent, urmaşii acestora încearcă o acţiune în justiţie împotriva statului grec, dar şansele de reuşită sunt minime. În 1904, prin decizia autorităţilor, este transformată în colonie pentru leproşi, o "insulă a tăcerii", spre care cretanii nici nu întorceau privirea, de silă şi de groază. Tot ce s-a construit în câteva secole de către veneţieni şi turci s-a prăbuşit treptat alături de bolnavi. Iadul din Spinalonga era pavat cu bune intenţii.Mai întâi au fost aduşi pe insula bolnavii de lepră din Creta - aproximativ 200 de persoane, după care aici au ajuns toţi leproşii din Grecia, câteva mii. Colonia, ultima din Europa, a fost părăsită în 1957, punând capăt unei jumătăţi de veac de calvar.

Acesta este un bun exemplu de societate cu mai multe viteze, mai ales că pe Spinalonga nu au ajuns doar bol-­navi reali, ci şi "îmbolnăviţi în acte" de mai marii locali, care vizau un teren, o casă, o femeie şi, cu ajutorul unui doctor binevoitor, îl exilau pe acela care le stătea în cale. Era suficient ca medicul să elibereze un act că respectivul este suspect de lepră şi soarta îi era pecetluită. Câţiva au venit şi de bunăvoie, mânaţi de milă, pentru a demonstra că toţi oamenii trebuiesc trataţi cu dragoste şi înţelegere. De altfel, ultimul om care a părăsit insula, la un an după ultimul bolnav, a fost un călugăr perfect sănătos, care a vrut să fie sigur că şi ultimii morţi vor avea parte de un minim de pomenire.

Insula este pustie acum, loc de pelerinaj pentru greci şi oameni din toată lumea, dar şi ocazie pentru autorităţi de a mai câştiga nişte bani. Suferinţa locului se simte fără prea multă osteneală sufletească, povestea fiind spusă în primul rând de ziduri, pietre şi flori. De la înflorire la ruină sunt doar câteva trepte, nu orice şut în spate e neapărat un pas înainte în direcţia corectă.