JURNAL DE CĂLĂTORIE Generalul armatei moarte

Fotbalul şi baschetul sunt marile pasiuni, sportive, ale grecilor. Nici locuitorii insulei Creta nu fac excepţie, deşi mândria locală din punct de vedere fotbalistic, OFI Creta, a traversat momente mai puţin plăcute, iar acum evoluează în Liga a 2-a. Pasiunea este atât de mare încât autorităţile încearcă, discret, dar insistent, să-i redirecţioneze pe copii şi către alte discipline sportive, organizând diverse întreceri atletice la sfârşit de săptămână.

La OFI a evoluat între 1982 şi 1984, Anghel Iordănescu, fost internaţional, antrenor al echipei naţionale, senator şi nu în ultimul rând general. Am dorit să vedem dacă în amintirea cretanilor mai există acest jucător.

În "Generalul armatei moarte", romanul scriitorului albanez Ismail Kadare, un general pleacă să recupereze osemintele soldaţilor italieni îngropate pe tot cuprinsul Albaniei. În această călătorie (o mână de oase cu ceva înveliş) încerc, printre altele, să dezgrop amintirea generalului Iordănescu. Demersul părea a fi uşor, nu am mai fost în zonă, dar sunt ... foarte cunoscut şi apreciat: toţi bărbaţii îmi spun prietene, iar câţiva, mai euforici, chiar frate !

Orice discuţie serioasă se deschide la cafenea, locul unde timpul curge în alt ritm, cel puţin în această zonă. L-am abordat pe un domn de vârstă medie, cu gândul că în anii 80 alerga dinspre copilărie spre adolescenţă şi poate Iordănescu a fost unul dintre idolii acelei perioade. "Habar nu mai am. Poate dacă îmi dai câteva amănunte, să îl reperez... Au fost ani de zile în care nu am ratat niciun meci al echipei, de prin 86-87, anii buni ai echipei. Acum mai puţin. Omilos Filathlon Irakleiou a fost şi trebuie să fie mândria noastră. Au trecut şi pe la noi câţiva aventurieri şi au fost foarte aproape să distrugă definitiv echipa". La o altă cafenea întrebarea primeşte rapid un răspuns amabil, dar uşor aiuritor: "Da, da, Luces­cu, nebunul de la Salonic. Îl ştiu, prietene. Ai văzut aseară meciul? E ambiţios, îmi place omul, dar nu-mi place deloc echipa pe care o antrenează". Nu mai insist, omul era fixat pe Răzvan Lucescu, escu de la final producând confuzia. Cu o seară înainte, echipa antrenată de el câştigase Cupa Greciei, iar finalul de meci a fost unul incendiar, antrenorul nostru oferind declaraţii cu o mască din hârtie pe faţă, pe care se afla chipul patronului echipei, suspendat pentru doi ani de federaţia locală pentru incidentele de luna trecută când a intrat pe gazon, în timpul meciului, cu un pistol la brâu. Masca lui Lucescu a reprezentat o formă de susţinere şi de protest, dar şi o prelungire a contractului.

Lucescu-junior mai este pomenit de două trei ori, fiind evident că este pe val. Mai încerc cu doi tineri şi îmi dau seama că trebuie să avansez din punct de vedere al vârstei ca să ajung la Iordănescu. Leg o discuţie cu un bătrân pescar. "Leg" e mult spus. Absenţa unei limbi comune ne face doar să dăm din mâini, dar în ritmul acesta mă pot alege, cel mult, cu o febră musculară. Mă salvează un ghid. Cu el vorbele se mişcă mai vioi decât peştele pe care nu-l prinde bătrânul de lângă mare. "Nu vreau să vorbesc despre fotbal, nu o mai fac de 5-6 ani. Eşti român? Bravo. Bine, îl ştiu, cum să nu, mijlocaş, tehnic, foarte tehnic, dar era deja pe finalul carierei când a venit la noi. Bun jucător, dar aţi mai avut şi alţi fotbalişti mari care au jucat pe continent (n.r. referirea este la Grecia continentală). M-ai tulburat cu întrebarea, OFI e cunoscut şi la voi. Falimentul echipei a fost o nenorocire. Mai vorbim la toamnă, când revenim unde trebuie". Răsuflu uşurat, amintirea generalului, de fapt a locotenentului sau căpitanului din perioada respectivă, încă mai există.

OFI Creta, club fondat în 1925, a fost retrogradat de către federaţie din cauza problemelor financiare, alături de alte şase echipe, în 2013. Acum echipa este pe prima poziţie în Liga a doua şi va promova, cel mai probabil alături de Aris.

Aceasta este cauza pentru care oamenii de aici oftează când vorbesc de fotbal, dar după câteva fraze ochii încep să le licărească a speranţă. Aici speranţa nu moare ultima, de fapt nu moare niciodată, am trecut printr-un sat care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost incendiat şi distrus de trupele de ocupaţie de trei ori şi tot de atâtea ori a fost reconstruit de localnici.