Kim Jong Un a inspectat în Rusia o uzină de avioane de vânătoare

F.D.
Internaţional / 15 septembrie 2023

Kim Jong Un a inspectat în Rusia o uzină de avioane de vânătoare

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a inspectat vineri o fabrică de avioane de vânătoare - care se află sub sancţiuni occidentale - în cadrul vizitei sale pe care o face în Rusia şi de care Washingtonul se teme că ar putea avea drept consecinţe o consolidare a aprovizionării armatei ruse din Ucraina şi o susţinere a programului de rachete al Phenianului, relatează News.ro.

Kim, în vârstă de 39 de ani, a vizitat vineri facilităţi de aviaţie din oraşul Komsomolsk-pe-Amur, situat în Extremul Orient rus. Este vorba despre uzina de aviaţie "Iuri Gagarin" şi uzina Iakovlev, ambele unităţi ale United Aircraft Corporation, care este sancţionată de Occident din cauza războiului din Ucraina.

La uzina Gagarin, care face, de asemenea, obiectul unor sancţiuni specifice din partea guvernului Statelor Unite, Kim a inspectat, însoţit de vicepremierul rus Denis Manturov, atelierele de asamblare în care se fabrică avionul de luptă multirol Suhoi Su-35 şi avionul de luptă Su-57, a precizat guvernul de la Moscova.

Îmbrăcat în costum şi însoţit de oficiali militari nord-coreeni în uniformă, Kim a fost arătat la televiziunea rusă de stat inspectând cu atenţie cabina de pilotaj a unui avion de vânătoare, în timp ce oficiali ruşi îi explicau capacităţile acestuia prin intermediul unui translator.

El a inspectat apoi atelierele în care sunt fabricate compartimentele fuzelajului şi se asamblează aripile avionului rusesc Suhoi Superjet 100, înainte de a asista la un zbor demonstrativ al Su-35. Imaginile îl arată dând din cap a aprobare în timp ce avionul de vânătoare survolează.

Kim a sosit în Rusia marţi, cu trenul său special, a avut un summit cu Putin miercuri la Vostocini şi se pare că şi-a petrecut cea mai mare parte a zilei de joi călătorind, înainte de a apărea, vineri, la Komsomolsk-pe-Amur, la 6.000 km est de Moscova. Limuzina sa Maybach a fost filmată în timp ce era urcată în trenul său, vineri, la Komsomolsk-pe-Amur, cu ajutorul unei platforme speciale.

Rusia a făcut tot posibilul pentru a face cât mai publică vizita şi pentru a face aluzii repetate la perspectiva unei cooperări militare cu Coreea de Nord, ţară care a luat naştere în 1948 cu sprijinul Uniunii Sovietice.

Vladimir Putin a discutat cu liderul nord-coreean despre chestiuni militare şi despre aprofundarea cooperării atunci când s-au întâlnit, miercuri, în cadrul unui summit separat la Cosmodromul Vostocini.

Coreea de Sud şi Statele Unite au declarat vineri că o cooperare militară între Coreea de Nord şi Rusia reprezintă o încălcare a sancţiunilor ONU, iar aliaţii se vor asigura că va fi un preţ de plătit pentru asta.

Pentru Putin, care spune că Rusia este blocată într-o bătălie existenţială cu Occidentul din cauza Ucrainei, curtarea lui Kim îi permite să agaseze Washingtonul şi pe aliaţii săi asiatici, asigurându-şi în acelaşi timp, potenţial, o aprovizionare solidă cu muniţie de artilerie pentru războiul din Ucraina. Washingtonul a acuzat Coreea de Nord că a furnizat arme Rusiei, dar nu este clar dacă au fost făcute livrări.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb