KIWI Finance anunţă o creştere cu 125% a numărului de clienţi în primele şapte luni

F.A.
Companii / 28 august 2013

Firma de brokeraj bancar KIWI Finance a înregistrat o creştere de 125% a numărului de clienţi în primele 7 luni ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat de presă.

Pe fondul creşterii semnificative a numărului de clienţi, volumul creditelor intermediate a crescut cu 50%, la 31 milioane euro. Din acestea, 68% au fost credite cu garanţii imobiliare şi 32% credite de nevoi personale. Cifra de afaceri a crescut cu 50%, depăşind 3 milioane lei, se mai arată în comunicat.

Anca Bidian, CEO KIWI Finance, a declarat: "În primele 7 luni am înregistrat o creştere de 125% a numărului de clienţi care au accesat un credit prin KIWI Finance, ceea ce înseamnă aproape 30 de clienţi zilnic. Nevoia de informaţii coerente şi consistente, comparaţii ale produselor de creditare, predictibilitate pentru timpii de răspuns şi aprobarea unei aplicaţii de credit şi nu în ultimul rând calitatea serviciilor, sunt doar câteva dintre aşteptările clienţilor în accesarea unui credit. Consultanţa financiară începe să devină o necesitate şi rezultatele noastre demonstrează plus valoarea serviciilor KIWI Finance".

În ceea ce priveşte valuta de împrumut, 95% dintre clienţii care au accesat credite garantate cu ipotecă în 2013 au preferat euro ca monedă de împrumut, în timp ce toţi clienţii creditelor de nevoi personale au solicitat împrumuturile în moneda naţională.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb