KLAUS IOHANNIS: ''Pandemia de COVID-19 ne pune în faţa unor provocări''

G.U.
Politică / 25 noiembrie 2020

Sursă foto: Facebook

Sursă foto: Facebook

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu prilejul celui de-al IV-lea Congres al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, în care subliniază că pandemia de COVID-19 pune societatea în faţa unor provocări prin care nu a mai trecut, iar ieşirea din această criză se va datora responsabilităţii de care vor da dovadă atât cetăţenii, cât şi autorităţile, conform Agerpres.

"Doar prin educaţie şi dialog permanent vom putea dezvolta, în România, acea societate liberă, democratică, tolerantă, bazată pe respect reciproc, în care cetăţenii, fie ei aparţinând majorităţii ori minorităţilor naţionale, se vor putea bucura de moştenirea primită de la înaintaşi şi o vor putea transmite, îmbogăţită, urmaşilor. Acest obiectiv nu poate fi atins decât printr-un amplu demers comun al întregii societăţi, al fiecăruia dintre noi, rol în care comunităţile evreieşti din România şi reprezentanţii acestora s-au angajat deplin. Vedem, astăzi, cum pandemia de COVID-19 ne pune în faţa unor provocări prin care societatea noastră nu a mai trecut anterior. Ieşirea din această grea încercare se va datora responsabilităţii de care vom da dovadă fiecare dintre noi, cetăţeni şi autorităţi, dar va fi şi proba solidarităţii întregii naţiuni. Să reţinem cugetarea şi îndemnul Marelui Rabin Menachem Hacohen: 'Când este Domnul aproape de om? Atunci când oamenii sunt aproape unul de celălalt'", a evidenţiat Iohannis, în mesajul prezentat de consilierul prezidenţial Sergiu Nistor.

Şeful statului a reiterat, în numele statului, aprecierea pentru contribuţia comunităţii evreieşti la dezvoltarea ţării, la construcţia societăţii româneşti moderne, informează Agerpres.

"Comunităţile evreieşti, evreii din România, prin sacrificiile şi jertfele lor, prin contribuţia lor în plan civic, economic şi cultural, sunt o valoroasă filă a istoriei şi o parte inseparabilă a patrimoniului nostru. Sunteţi de secole acasă aici, aveţi locul bine meritat atât în prezentul României, cât şi în viitorul european pe care ni-l construim împreună! Comunitatea evreiască a dat României, în decursul timpului, numeroase personalităţi importante în toate domeniile vieţii sociale, precum cultură, educaţie şi ştiinţă", a afirmat Klaus Iohannis.

El a adăugat că se va asigura în continuare că autorităţile responsabile protejează şi pun în valoare bogăţia culturii şi a patrimoniului evreiesc şi, totodată, sprijină constant dialogul inter-religios.

"Avem, ca societate, responsabilitatea de a păstra vie memoria evenimentelor fericite ale istoriei, însă şi a evenimentelor tragice din secolul trecut. În acest context, sunt angajat în a contribui la păstrarea vie a memoriei victimelor Holocaustului şi în a depune toate eforturile pentru combaterea antisemitismului, rasismului şi xenofobiei. (...) La acest moment de bilanţ, reiterez aprecierea pentru rolul esenţial pe care l-a avut preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, în întreaga perioadă care a trecut de la al III-lea Congres al FCER-CM. Domnul Aurel Vainer este o personalitate marcantă a comunităţii dumneavoastră şi un contribuitor de seamă la excelenta relaţie a comunităţii evreieşti cu majoritatea românească, cu celelalte minorităţi naţionale şi cu instituţiile statului român", a mai transmis preşedintele.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. TU IESTI CEA MAI MARE PROVOCARE PENTRU NEAMUL ROMANESC!

    SI NU UNA FRUMOASA!

    din pacate pentru noi! 

    Bla, bla, bla.....cunoastem deja osanalele si plecaciunile Plavanului, dar si a celorlati slugoi ai clasei politice dambovitene in fatza Comunităţilor Evreieşti, ca deh de unde coloana vertebrala si verticalitate nationala la astia? Pe de alta, parte nea' Caisa-Plavan afirma ca, ''Pandemia de COVID-19 ne pune în faţa unor provocări'', afirmatie adevarata doar pt romanii de rand, carora le-au fost taiate drepturile si libertatile, iar multi dintre ei au intrat in somaj sau faliment, caci pt PNLepre si in general pt toata clasa politico-securista damboviteana problemele astea nu exista, pt ei provocarile fiind acelea de a avea functii cat mai inalte si mai bine platite, de a fura cat mai mult din bani publici si de a trai in LUX pe spinarea romanilor obisnuiti!

    Va veni odata si o data, si decontul pt toate faradelegile si marsaviile lor, iar atunci nu va exista cuvantul "mila" pt ei din partea poporului!  

    ...Holocaustul de la P. Neamț (apropo) tot ardere DE VIU e ....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb