Klaus Iohannis participă la Summitul Democraţiei

G.U.
Politică / 9 decembrie 2021

Sursă foto: Administraţia Prezidenţială

Sursă foto: Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi, la Summitul Democraţiei (Summit for Democracy), organizat de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, în format de videoconferinţă, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, transmite Agerpres.

De asemenea, şeful statului va avea, joi seară, o convorbire telefonică cu preşedintele SUA, în format Bucureşti 9 (B9).

Miercuri, Casa Albă a anunţat că preşedintele american, Joe Biden, va avea, joi, consultări cu nouă ţări est-europene membre ale NATO, printre care şi România, în privinţa summitului cu omologul său rus, Vladimir Putin, şi temerilor unei invazii a Ucrainei.

Joe Biden va avea o discuţie telefonică cu "liderii Grupului celor Nouă de la Bucureşti, alcătuit din aliaţi NATO de pe flancul estic, pentru a le face rezumatul întrevederii cu preşedintele Putin, pentru a le asculta opiniile cu privire la situaţia actuală de securitate şi pentru a sublinia angajamentul Statelor Unite faţă de securitatea transatlantică", potrivit unui comunicat.

Grupul celor Nouă de la Bucureşti include Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.

Acest apel va avea loc după o conversaţie telefonică programată cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care caută ajutorul Statelor Unite pentru a evita ceea ce el consideră ca ameninţări cu invazia de către Rusia. Tensiunile şi presiunile diplomatice cresc, în timp ce Washingtonul şi aliaţii săi acuză Moscova că desfăşoară zeci de mii de soldaţi la frontiera cu Ucraina pentru a ataca ţara. Joe Biden şi Vladimir Putin au adus în discuţie această problemă arzătoare în cursul summitului lor virtual de două ore, marţi, potrivit AFP.

Excluzând, deocamdată, orice intervenţie militară în cazul unei invazii a Ucrainei, Joe Biden a avertizat miercuri că un atac rus în Ucraina va duce la o întărire a prezenţei militare americane pe teritoriile membrilor Alianţei Nord-Atlantice din Europa de Est.

La rândul său, liderul de la Kremlin a apărat dreptul Rusiei "de a-şi proteja securitatea", estimând că a lăsa NATO să se apropie de frontierele sale fără a reacţiona ar fi "criminal".

În cursul summitului cu liderul administraţiei de la Washington, Vladimir Putin a cerut mai ales "garanţii juridice sigure" care să împiedice aderarea Ucrainei la NATO.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb