KLAUS IOHANNIS: ''Salut revenirea în ţară, astăzi, a 15 cetăţeni români dintre cei 16 evacuaţi din Afganistan''

G.U.
Politică / 21 august 2021

''Salut revenirea în ţară, astăzi, a 15 cetăţeni români dintre cei 16 evacuaţi din Afganistan''

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat, astăzi, revenirea în ţară a celor 15 cetăţeni români dintre cei 16 evacuaţi din Afganistan, remarcând efortul autorităţilor implicate pentru derularea cu succes a misiunilor, conform Agerpres.

"Salut revenirea în ţară, astăzi, a 15 cetăţeni români dintre cei 16 evacuaţi din Afganistan în aceste zile cu aeronava militară pe care am dispus să o trimitem la începutul acestei săptămâni. Ei se adaugă celorlalţi peste 30 de cetăţeni români evacuaţi în zilele precedente cu aeronave ale unor state partenere României, ca urmare a eforturilor depuse cu profesionalism de Celula de criză interinstituţională, activată la data de 13 august de către ministrul Afacerilor Externe", se arată într-o declaraţie de presă a şefului statului, transmisă de Administraţia Prezidenţială.

Potrivit lui Iohannis, repatrierea a avut loc în condiţii "extrem de dificile" de securitate, "într-un climat în permanentă schimbare şi este cu atât mai important de remarcat efortul autorităţilor române pentru derularea cu succes a misiunilor".

"Celula de criză interinstituţională, activată de Ministerul Afacerilor Externe şi coordonată de acesta împreună cu Serviciul de Informaţii Externe, la care participă şi Ministerul Apărării Naţionale şi Serviciul Român de Informaţii, a derulat acţiuni ample şi dificile pe parcursul ultimei săptămâni, care au condus la evacuarea în siguranţă a cetăţenilor români şi a cetăţenilor altor state partenere. Am fost informat în permanenţă de Celula de criză interinstituţională despre derularea acţiunilor de evacuare a cetăţenilor români şi cetăţenilor afgani pentru care s-a decis evacuarea în România", a transmis preşedintele.

Acesta a adăugat că autorităţile de la Bucureşti vor continua eforturile de evacuare a cetăţenilor români care încă se află în Afganistan şi care doresc să fie repatriaţi, precum şi a cetăţenilor afgani care au sprijinit activitatea militarilor români în Afganistan, care beneficiază de burse ale statului român sau care se află în situaţie vulnerabilă, notează sursa citată.

"Doresc să mulţumesc autorităţilor române implicate în coordonarea şi derularea cu succes a acţiunilor Celulei de criză interinstituţionale şi tuturor reprezentanţilor acestor instituţii care au participat la activitatea Celulei de criză", se mai arată în mesajul preşedintelui Klaus Iohannis.

15 cetăţeni români şi patru bulgari au sosit, sâmbătă, din Afganistan, cu un avion Hercules care a aterizat la Baza 90 Otopeni. Pe lângă personalul militar al aeronavei s-a aflat la bord şi o echipă consulară mobilă a MAE, pregătită să acorde asistenţă de specialitate.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Revenirea te saluta si ea.

    Revenirea te saluta si ea.

    Revenirea te saluta si ea.

    KLAUS IOHANNIS:

    Din palatul meu unde stau tolanit langa ravasitoare, salut revenirea în ţară, astăzi, a 15 cetăţeni români dintre cei 16 evacuaţi din Afganistan. Jos peeeseeedeee! 

    Foarte mulți ,,intelectuali" postează....

    Trădător de țară, slugă a imperialismului si neomarxismului LGBTist mondial, dacă ii arăți Biblia și crucea lui Hristos, fuge de mănâncă pământul acest individ.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb