KPMG:  Afacerile de familie se confruntă cu un mediu fiscal complex şi 
în continuă schimbare

J.P.
Miscellanea / 26 octombrie 2020

Afacerile de familie se confruntă cu un mediu fiscal complex şi 
în continuă schimbare

Afacerile de familie contribuie la dezvoltarea economiei globale, având cea mai mare contribuţie la PIB-ul global şi un impact major asupra pieţei muncii. Însă liderii care vor să îşi păstreze afacerea în familie şi să o transfere către generaţia următoare se pot confrunta cu o multitudine de provocări, cu atât mai mult într-un mediu instabil, aşa cum se întamplă în prezent. De multe ori, aceste transferuri între generaţii pot avea implicaţii fiscale complexe, nu doar într-un singur stat, care nu trebuie neglijate. KPMG Private Enterprise Global Family Business Tax Monitor compară implicaţiile fiscale generate de transferul unei afaceri de familie în 54 de ţări şi teritorii, conform unui comunicat trimis redacţiei.

Rene Schöb, Partener, Head of Tax & Legal, KPMG în România, spune: "Provocările generate de pandemia COVID-19 au scos la iveală nevoia afacerilor de familie de a aplica o strategie bazată pe inovaţie, cu accent pe recrutarea talentelor şi pe tehnologie. În această perioadă plină de schimbări, mediul de afaceri poate arăta mult diferit pentru afacerile de familie: de la o complexitate crescută privind conformarea fiscală, la noi aşteptări din partea clienţilor şi o nouă segmentare a pieţei, de la managementul resurselor umane până la planificarea succesiunii către noile generaţii. Liderii trebuie să aloce timpul şi resursele necesare pentru pregătirea afacerii pentru "noua normalitate', iar noi suntem pregătiţi să oferim ajutorul necesar pentru a crea un viitor mai bun".

"Trasarea unei căi către viitor", ediţia 2020 a studiului KPMG Private Enterprise Global Family Business Tax Monitor oferă o perspectivă în profunzime a mediului fiscal variat şi în continuă schimbare pentru afacerile de familie din întreaga lume, precum şi detalii legate de modul în care familiile se pot pregăti pentru transferul afacerii lor către noua generaţie. Raportul evidenţiază, de asemenea, cum pandemia COVID-19 poate creşte presiunea exercitată asupra familiilor în anii următori.

"În funcţie de ţările în care sunt rezidente, nivelul de complexitate fiscală pentru afacerile de familie poate fi enorm, iar povara fiscală este de aşteptat să crească, în contextul în care bugetele naţionale sunt tot mai afectate de situaţia globală, iar nevoia de venituri suplimentare la bugetul de stat devine acută", a afirmat Tom McGinness, Global Leader, KPMG Private Enterprise Family Business, KPMG Private Enterprise în Marea Britanie. "În multe cazuri, o familie care vrea să transfere afacerea către generaţia următoare este eligibilă pentru aplicarea unor deduceri sau scutiri fiscale, dar, aşa cum rezultă din raportul de faţă, condiţiile pentru a beneficia de acestea pot fi restrictive, pot să necesite o planificare foarte atentă şi este posibil, de asemenea, ca în viitor să fie modificate sau să devină mai dificil de accesat".

Studiul Global Family Business Tax Monitor detaliază implicaţiile fiscale diferite din 54 de ţări pentru transferul între generaţii al unei afaceri de familie. Astfel, în cazul transferului unei afaceri în valoare de 10 milioane de euro, dintre cele 54 de ţări incluse în studiu, 14 ţări prevăd un impozit pe moştenire (SUA aplică în acest caz un impozit pe avere), în timp ce 16 ţări impun un impozit pe donaţie (gift tax) pentru transferul afacerii în timpul vieţii. Dintre cele 10 ţări cu PIB-ul cel mai mare, care au fost incluse în studiu, şase (Brazilia, Canada, Franţa, Germania, SUA, Marea Britanie) percep impozit atât pe moştenire, cât şi pe donaţie, în timp ce patru (China, India, Italia şi Rusia) nu impun niciun impozit în acest sens. Alte impozite, precum impozitul pe câştigul de capital sau pe veniturile persoanelor fizice sunt aplicate în anumite jurisdicţii. În România, potrivit prevederilor fiscale actuale, sumele sau bunurile (inclusiv acţiunile în afacerea transferată) primite de membrii familiei din noua generaţie, cu titlu de moştenire ori donaţie nu reprezintă venituri impozabile (unele taxe pot aparea în cazul transferului proprietăţilor imobiliare, dar care nu sunt parte din business). Totuşi, ar trebui analizate implicaţiile fiscale în toate jurisdicţiile cu posibil impact (spre exemplu, în cazul în care membrii familiei sunt rezidenţi fiscal în alte state sau afacerea este extinsă în mai multe teritorii).

Deşi există facilităţi fiscale în multe jurisdicţii, care pot reduce costul fiscal total în cazul transferului afacerii, multe dintre acestea au intrat sub lupa autorităţilor, prin urmare, familiile trebuie să fie pregătite pentru o posibilă diminuare sau anulare. De exemplu, în SUA, familiile care îşi transferă afacerea beneficiază în prezent de facilităţi fiscale pentru proprietăţi şi donaţii de până la pragul de 10 milioane USD ajustat anual cu rata inflaţiei (rezultând un prag de 11,58 milioane USD pentru anul 2020). Această facilitate este în vigoare până în anul 2026, dar există posibilitatea să fie modificată sau eliminată. Facilităţi fiscale sunt şi în Marea Britanie, însă există deja propuneri de modificare sau eliminare a acestora.

"Familiile care gestionează afaceri şi alte active estimează că vor exista schimbări în politica guvernamentală în anumite ţări, care vor conduce la o creştere a taxelor", afirmă Olaf Leurs, Partener Consultanţă Fiscală, KPMG Meijburg & Company, KPMG în Olanda. "Ciclul de planificare pentru familii s-a accelerat, mai ales în contextul pandemiei de COVID-19. Familiile resimt ca prioritate protejarea afacerii şi viitorului lor, şi aşa şi trebuie. Deciziile despre cum sau dacă să transfere afacerea, care puteau fi dezbătute pe parcursul mai multor ani, acum, în cele mai multe cazuri, trebuie luate în câteva luni".

Planificarea fiscală legată de transferul afacerii trebuie să facă parte dintr-un proces mai amplu privind succesiunea către noua generaţie, iar Global Family Business Tax Monitor oferă un cadru de urmat care include stabilirea unei guvernări de familie solide, inclusiv o constituţie a familiei, precum şi asigurarea că următoarea generaţie este pregătită să îşi asume controlul asupra afacerii.

De asemenea, "impactul COVID-19 încurajează familiile să îşi evalueze scopul şi valorile afacerii lor", spune McGinness. "Afacerile de familie tind să aibă o viziune pe termen lung şi sunt implicate în comunitatea în care operează. Din ce în ce mai mult, familiile iau în considerare impactul larg al afacerii lor asupra societăţii şi rolul pe care îl au în abordarea problemelor legate de schimbările climatice, inegalitate sau educaţie".

Legat de impactul asupra resurselor umane, "tehnologia nu mai este o noţiune abstractă. Accelerată de nevoia de mobilitate, tehnologia a transformat forţa de muncă în companiile din întreaga lume, aducând noi provocări pentru modul tradiţional de recrutare, training, asigurarea bunăstării angajaţilor, retenţie, succesiune şi multe altele. Atragerea şi menţinerea talentelor este o problemă prioritară în agendele tuturor liderilor care urmăresc să reuşească într-o lume post-pandemie, iar aplicarea expertizei şi valorilor potrivite poate ajuta afacerile de familie să îşi extindă moştenirea peste generaţii şi să capitalizeze provocările unice pe care le au în războiul pentru talente", spune Mădălina Racoviţan, Partener Consultanţă Fiscală, Head of People Services, KPMG în România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb