De la centre de date la dispozitive ultra-mobile precum tablete, smartphone-uri şi device-uri purtabile, segmentele de computing trec prin evoluţii importante, a declarat Brian Krzanich, noul CEO al Intel, în timpul discursului de deschidere a Intel Developer Forum, care are loc la San Francisco, potrivit unui comunicat de presă.
Krzanich a declarat că Intel nu va lăsa niciun segment neacoperit. "Inovaţia şi transformarea industriei apar mai repede ca oricând, venind în completarea atuurilor Intel. Dispunem de tehnologia de producţie de top şi instrumentele arhitecturale pentru a merge şi mai departe cu produsele cu un consum redus de energie. Intenţionăm să conturăm şi să fim lideri în toate segmentele de computing", a precizat Krzanich.
De asemenea, noul CEO al Intel a anunţat noi game de produse cu consum redus de energie, a prezentat viitoarea soluţie LTE şi produsele pe 14nm
Ediţia din acest an a Intel Developer Forum a marcat primele discursuri ale lui Brian Krzanich şi Renee James, Preşedintele Intel, de la preluarea funcţiilor în luna mai.
În cadrul prezentării sale, James a vorbit despre o nouă etapă în care fiecare dispozitiv şi obiect are funcţii de computing, ceea ce înseamnă că soluţiile integrate de computing trebuie să fie mai mici, mai rapide şi produse în cantităţi mari.
"Tehnologia bazată pe semiconductori va continua să se adreseze celor mai mari probleme ale lumii, schimbând felul în care trăim, avem grijă de oraşe şi de sănătatea noastră", a declarat James.