LA BURSĂ: Acţiunile BVB au fost tranzacţionate în timpul votării

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN, IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 februarie 2010

Stere Farmache

Stere Farmache

Stere Farmache, reales preşedinte, din primul tur

Două tabere, reunind cei mai influenţi acţionari ai Bursei de Valori Bucureşti, şi-au negociat, vineri seara, pe holurile Hotelului Intercontinental, fiecare scaun în Consiliul de Administraţie al BVB, după ce Stere Farmache a fost reales preşedinte, din primul tur, cu o majoritate de 57% din voturi.

Zarurile păreau să fi fost aruncate cu o săptămână în urmă pentru cei mai mulţi dintre susţinătorii lui Stere Farmache, aceştia fiind încredinţaţi că vor obţine cu uşurinţă un loc în CA-ul Bursei.

Pe coridoare, circula încă de dimineaţă, o listă cu cei care ar fi trebuit să fie viitorii administratori ai Bursei, potrivit înţelegerilor anterioare. În capul listei era trecut Stere Farmache, fiind urmat de Daniel Ţepes ( HTI Mobiliare), Ciprian Zah (Broker Cluj), Lucian Isac (Estinvest), Octavian Molnar (IFB Finwest), Ionel Uleia ( Prime Transaction), Cristinel Popescu (Voltinvest), Cosmin Gheorghiu (Delta Valori Mobiliare) şi Lucian Isar (EFG Eurobank).

Octavian Molnar şi Lucian Isac au obţinut, încă din primul tur al alegerilor, peste 50% din voturile acţionarilor, dar supriza a venit după al treilea tur de scrutin, când niciunul dintre pretendenţii la conducerea Bursei nu a reuşit să strângă voturile necesare intrării în CA. Dan Paul, unul dintre perdanţii competiţiei pentru preşedinţia Bursei, dar încă în cursa pentru un loc în Consiliu, a întrerupt alegerile, cerând să fie urmat într-o cameră alăturată de "toţi cei care nu se aflau pe listă" (n.r. "lista lui Ţepeş", formată din cei aminitiţi mai sus).

Dan Paul şi-a dat seama că tabăra care îl susţinuse pe Stere Farmache nu reuşea să adune voturile necsare ca să îşi impună oamenii în Consiliul Bursei. Preşedintele Asociaţiei Brokerilor a încercat să se coalizeze cu celălalt perdant al alegerilor pentru preşedinţie, Mircea Botta, şi cu tabără acestuia de susţinători, precum Rareş Nilaş - BT Securities şi Ovidiu Sergiu Mircea Pop - Intervam.

Tot după al treilea tur de scrutin, Daniel Ţepeş a încercat să mai facă rost de voturi, cumpărând 30.000 de acţiuni ale Bursei de Valori Bucureşti, de la Cristian Sima.

Între timp, Stere Farmache decide suspendarea Adunării Generale pentru zece minute, pentru ca participanţii la AGA să se înregistreze din nou şi să se verifice existenţa cvorumului necesar alegerilor, după cum anterior solicitase Dan Paul.

"Tabăra lui Ţepeş" a cedat două locuri în CA

După ce niciun candidat nu a reuşit să treacă de tururile patru şi cinci ale scrutinului, cele două tabere au început să îşi negocieze locurile în CA, mai întâi pe holuri, apoi, pe fondul creşterii tensiunii, în prezenţa celorlalţi acţionari participanţi la alegeri.

Unul dintre cei mai influenţi actori ai alegerilor de vineri a fost Siminel Andrei, de la Active Internaţional, personaj discret, dar cu susţinere puternică pentru Consiliul Bursei. Acesta a cerut "taberei lui Ţepeş" să cedeze patru locuri în CA-ul BVB, reuşind, în final, să obţină doar două.

După ce taberele au bătut palma, alegerile au mers strună, Daniel Ţepeş, Siminel Andrei şi Ciprian Zah intrând în CA, după al şaselea tur de scrutin. Preşedintele casei de brokeraj Prime Transaction, Ionel Uleia, a fost ales în consiliul de administraţie al Bursei de la Bucureşti, în al şaptelea tur de scurtin. Mircea Botta şi Cosmin Gheorghiu au fost ultimii doi administratori aleşi vineri, în al optulea tur.

În timpul alegerilor pentru conducerea Bursei de Valori Bucureşti (BVB), unii candidaţi au cumpărat acţiuni BVB ca să-şi completeze voturile şi să câştige un loc în Consiliul de Administraţie. Circa 2,5% din acţiunile BVB au fost achiziţionate în timpul Adunării generale, la preţul probabil de 26 de lei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Autorul nu joaca la bursa,nu este interesat de acest fenomen quasi economic ci doar urmareste din cand in cand noutatile media privind acest fenomen. Stie ca Austria vrea sa cumpere BVB de exemplu sau ca dl Soros vrea sa achizitioneze prin interpusi cote importante din Fondul Proprietatea sau ca Sibex a introdus la tranzactionare niste derivate bursiere care ar inlocui actiunile propriu zise -cine ii controleaza pe cei ce emit aceste derivate nu stiu!. Dar ca cumperi actiuni masiv cu intentia de a falimente ditamai BVB pentru a o cumpara eftin ,cum a incercat Sibex-zic gurile rele-nu mai inteleg! Chiar si dvs incercati sa va furati caciula unul altuia dlor! Cine poate sta in spatele Sibex,se poate presupune! Prin aplicarea teoriei multimilor de tip fuzzy textului de fata puteti afla si raspunsul!

    actul de deces al bvb (cred) ca a fost semnat!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb