La finalul săptămînii trecute au demarat lucrările de amenajare a unei moderne ferme de porci în localitatea ieşeană Coarnele Caprei. Proiectul realizării fermei "Pigfarm" aparţine unui tînăr întreprinzător din localitatea respectivă, Mihai Popescu, care şi-a propus ca pînă în luna octombrie a acestui an să populeze deja halele cu porci.
Potrivit declaraţiilor investitorului, proiectul are o valoare de 1,3 milioane de euro, jumătate din această sumă fiind asigurată prin intermediul Programului SAPARD, 20% reprezintă banii proprii ai domnului Popescu, iar pentru diferenţa de 30 de procente a apelat la un credit bancar. În elaborarea acestui proiect, domnul Popescu a beneficiat de sprijinul logistic şi de expertiza societăţii "Kosarom" Paşcani, una dintre cele mai importante firme din ţară avînd ca obiect de activitate creşterea şi industrializarea porcilor. De altfel, senatorul independent Neculai Apostol, cel care a dezvoltat Grupul "Kosarom", a precizat că "Pigfarm" va beneficia de sprijinul societăţii din Paşcani şi în perioada următoare. Astfel, după finalizarea lucrărilor, halele de la "Pigfarm" vor fi populate cu purcei proveniţi de la "Suinprod" Roman, parte a Grupului, iar la maturitate, aceştia vor fi industrializaţi la "Kosarom" Paşcani, unitate care va asigura şi piaţa de desfacere a produselor. De asemenea, în cazul în care investitorul consideră necesar, Grupul "Kosarom" îl poate spri-jini şi în furnizarea nutreţului necesar creşterii purceilor.
Conform celor declarate de tînărul investitor, ferma se va întinde pe o suprafaţă de patru hectare de teren şi va avea trei hale de producţie, va fi deservită de o reţea de apă, de o staţie de epurare, va avea un bazin de colectare a apelor uzate, precum şi o reţea de canalizare menajeră. "Pigfarm" va avea o capacitate de 3.000 de capete de animale pe serie, ceea ce înseamnă 9.000 de capete pe an. Investitorul va avea zece angajaţi, pentru că toate instalaţiile vor fi computerizate.