La CONGAZ SA Constanţa, a fost finalizată cu succes implementarea sistemului informatic integrat pentru managementul tuturor activităţilor

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 25 septembrie 2007

SIVECO Applications oferă, în prezent, suport pentru întregul proces de business din cadrul companiei CONGAZ SA Constanţa Bucureşti, 24 Septembrie 2007 - pentru a eficientiza şi moderniza serviciile oferite clienţilor, CONGAZ SA Constanţa a decis implementarea unui sistem informatic integrat cu performanţe verificate pe piaţa românească: SIVECO Applications. Creşterea rapidă şi puternică a organizaţiei a facut stringentă necesitatea implementării unui sistem care să gestioneze în mod unic toate categoriile de date şi informaţii (structurate şi nestructurate) existente în organizaţie, care să răspundă cerinţelor definite de oricare din compartimente, să asigure informarea corectă, completă şi în timp util a factorilor de decizie şi să asigure o foarte bună relaţie furnizor - client. Soluţia care a răspuns cel mai bine cerinţelor specifice de business de la CONGAZ SA este SIVECO Applications, pachet informatic integrat dezvoltat de SIVECO Romania. Astfel, s-au pus bazele unei colaborări de succes între cele două companii, concretizată prin derularea şi extinderea proiectelor de informatizare la nivelul întregii societăţi.

SIVECO Applications oferă în prezent suport pentru întregul proces de business din cadrul companiei CONGAZ SA Constanţa:

Managementul Contractelor,

Managementul Facturării Consumurilor de Gaz,

Managementul Resurselor Umane şi al Salarizării Personalului,

Managementul Stocurilor şi Aprovizionării,

Managementul Investiţiilor,

Managementul Mentenanţei,

Managementul Mijloacelor Fixe şi al Obiectelor de Inventar,

Managementul Financiar - Contabil,

Managementul Transporturilor,

Managementul Bugetelor şi Cash-Flow,

Suportul deciziei şi al analizelor economice cu ajutorul componentei SIVECO Business Analyzer. Gestiunea documentelor şi a fluxurilor de lucru cu ajutorul componentei SIVADOC.

În acest moment, în sistemul informatic de la CONGAZ operează peste 80 de utilizatori, rmând ca, pe măsura extinderii activităţii companiei şi în celelalte localităţi ale judeţului Constanţa, numărul de utilizatori să sporească. Sistemul este dotat cu o bază de date ce asigură introducerea unui volum mare de date structurate (facturări şi încasări gaze naturale) şi nestructurate (comenzi, autorizări, documentaţie tehnică etc), şi dispune de proceduri de arhivare periodică, astfel încât viteza tranzacţiilor şi siguranţa în exploatare să nu fie afectate.

"Prin implementarea sistemului informatic integrat SIVECO Applications, CONGAZ şi-a îndeplinit un obiectiv de business principal, eficientizându-şi activităţile din interiorul organizaţiei. Impactul pozitiv al informatizării a fost evident, mai ales, în calitatea crescută a serviciilor pe care noi le prestăm pentru cetăţeni şi pentru alte societăţi comerciale", declară domnul ing. Augustin Oprea, Directorul General al companiei CONGAZ SA. În plus faţă de beneficiile câştigate din operarea cu un sistem integrat ce ordonează şi controlează toate activităţile din cadrul companiei, CONGAZ SA a ajuns mai aproape de nevoile cerinţelor clienţilor săi şi prin: câştigarea încrederii clienţilor CONGAZ în ceea ce priveşte corectitudinea facturilor emise şi rapiditatea încasării serviciilor oferite de CONGAZ, posibilitatea obţinerii de către clienţi de informaţii direct din sistem, prin accesarea paginii de internet a companiei CONGAZ, posibilitatea accesării, de către fiecare client în parte, a informaţiilor privind tarifele prestaţiilor/serviciilor CONGAZ, facturile emise şi facturile din sold, crearea premizelor pentru îmbogăţirea informaţiilor cu alte elemente de interes pentru clienţii CONGAZ care pot fi accesate prin internet, urmărirea mai eficientă, cu posibilitatea controlului permanent, a consumurilor de gaz, facturarea şi încasarea pe contractele încheiate cu beneficiarii, siguranţa datelor, folosirea informaţiilor din sistem numai de către utilizatorii autorizaţi, obţinerea de situaţii de raportare sintetice şi operative în timp real. "Pentru SIVECO Romania, implementarea soluţiei sale integrate - SIVECO Applications la o societate precum CONGAZ SA Constanţa constituie o referinţă importantă în domeniul companiilor de servicii de furnizare gaz metan. Prin finalizarea cu succes a proiectului de implementare împreună cu specialiştii de la CONGAZ, am demonstrat încă o dată că suntem o companie orientată spre client, la ale cărui cerinţe de business răspundem mereu prin software şi servicii de cea mai nouă tehnologie şi înaltă calitate", declară doamna Aurora Crusti, Line of Business Senior Director în cadrul SIVECO Romania.

Despre SC CONGAZ SA Constanţa

Societatea comercială CONGAZ s-a înfiinţat la 1 februarie 1999, având ca obiect de activitate introducerea gazelor naturale în localităţile judeţului Constanţa. Societatea deţine licenţe pentru: furnizarea şi distribuţia de gaze naturale şi producerea şi furnizarea de energie termică.

În prezent, compania îşi desfăşoară activitatea cu soft, materiale şi tehnologii de ultimă oră, având ca acţionari principali E. OH. RUHRGAS International AG Germania, S.C. DISTRIGAZ SUD S.A. Bucureşti, S.C. PETROM S.A. Bucureşti şi S.C. PETROCONST S.A. Constanţa, cât şi Primăriile din localităţile: Medgidia, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu şi Cogealac.

În prezent, S.C. CONGAZ S.A. are în exploatare aproximativ 400 km reţele de distribuţie a gazelor naturale în municipiile Constanţa si Medgidia, precum şi în localităţile Năvodari, Mihail Kogălniceanu, Ovidiu şi staţiunea Mamaia. Sunt în desfăşurare lucrări de investiţii orientate spre dezvoltarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi branşarea de noi consumatori în vederea soluţionării cererilor venite din partea constănţenilor. În conformitate cu Planul de Afaceri al CONGAZ SA, elaborat pe termen mediu, conducerea companiei îşi propune execuţia reţelei de distribuţie a gazelor naturale în localităţile situate în jurul municipiului Constanţa, precum şi în staţiunile din sudul litoralului.

Despre SIVECO România

Înfiinţată la începutul anului 1992, SIVECO Romania SA este liderul caselor de software din România, asigurand o mare parte din volumul total al exporturilor de produse software din România în ţări din Europa, Orientul Mijlociu şi Statele Unite ale Americii. Între acţionarii SIVECO Romania se numară Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investiţii administrat de Enterprise Investors), SIVECO Netherlands B.V. Adresându-se cu precădere organizaţiilor mari şi mijlocii, compania oferă soluţii eficiente EAS, documentManagement, Business Inteligence, eLearning, eHealth, eGovernment, eAgriculture, eCustoms şi eBusiness atât pentru piaţa locală cât şi pentru cea internaţională. De asemenea,

compania s-a specializat în execuţia de proiecte informatice de mare complexitate şi amploare. În prezent, soluţiile SIVECO sunt utilizate de către 1800 de clienţi din 35 de ţări. 550 dintre aceşti beneficiari sunt localizaţi în Romania şi include atât instituţii publice importante - Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Afacerilor Externe, Casa Naţionala de Asigurări pentru Sănătate, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Autoritatea Naţională a Vămilor - cât şi companii private de referinţă - PETROM, Orange, Raiffeisen Bank, Citibank, Aerostar Bacău, Tiriac Air, Med Life, Com Auto Meridian, Carpatair Timişoara, URSUS Breweries etc. SIVECO Romania SA este certificată ISO 9001:2000 de către compania franceză AFAQ-AFNOR, cotată printre primele 5 în lume din punct de vedere al prestigiului auditului pe care îl efectuează şi dezvoltă parteneriate solide cu cele mai mari companii de software şi hardware din lume (Intel, HP, IBM, Bull, Oracle, Microsoft etc). Compania SIVECO Romania este membra a mai multor asociaţii profesionale şi de afaceri din România (AmCham, CCIFER, ARIES, ATIC, ANIAP) şi internaţionale (Asociaţia Europeană pentru Tehnologia Informaţiei - EITA şi Information Society Technologies Advisory Group - ISTAG) şi a aderat la importante iniţiative globale precum UNPD Global Compact, WEF Transparency şi PACI (Partnership Against Corruption Intiative). De-a lungul celor 15 ani de existenţă, compania a dobândit o solidă reputaţie internaţională. Astfel, SIVECO Romania este prima companie din România care a primit Premiul I la Mondialele IT (WSIS), obţinând un număr record de nominalizări la concursul ICT Prizes organizat anual de către Consiliul European pentru ştiinţe Aplicate, Tehnologie şi Inginerie (Euro-CASE). Proiectele sale în domeniul educaţional au primit aprecierea de "Best Practice" din partea Comisiei Europene şi "Honourable Mention" la eEurope Awards for eGovernment, fiind totodată considerate de către Asociaţia Internaţională de Project Management (IPMA) între cele mai importante realizări mondiale în domeniul managementului de proiecte.

Mai multe informaţii despre companie şi produsele sale puteţi obţine vizitând www.siveco.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb