LA ÎNCEPUTUL LUNII IUNIE,  Guvernul îşi asumă răspunderea pe Codurile civil şi penal

C.D.
Ziarul BURSA #Politică / 19 mai 2009

Guvernul îşi asumă răspunderea pe Codurile civil şi penal

Liderii coaliţiei guvernamentale au decis, ieri, ca Executivul să-şi asumă răspunderea, la începutul lunii iunie, asupra proiectelor de Cod civil şi penal.

Vicepreşedintele PD-L Gheorghe Flutur a anunţat, la finele şedinţei Biroului Politic Coordonator Central al coaliţiei guvernamentale, că, în următoarele două săptămâni, vor mai avea loc consultări cu reprezentanţi ai societăţii civile pe marginea celor două proiecte.

Conform liderului PD-L, pentru dezbaterile cu societatea civilă au fost mandataţi ministrul Victor Ponta şi Daniel Buda. Cei doi sunt preşedinţi ai subcomisiilor parlamentare de specialitate şi au sarcina să stabilească un calendar de consultare pentru ca aceste coduri să poată primi ultimele observaţii.

"La începutul lunii iunie, Guvernul îşi va asuma răspunderea pe cele două coduri"", a subliniat vicepreşedintele PD-L.

Ponta: Guvernul şi Parlamentul încearcă să repare ce a stricat Macovei

Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a declarat, ieri, că Guvernul şi Parlamentul încearcă, în privinţa celor patru coduri juridice, să repare, acum, ceea ce a stricat, în urmă cu patru ani, fostul minis­tru al Justiţiei Monica Macovei.

"Guvernul va merge pe procedura mai rapidă a asumării înainte de 15 iunie şi sperăm că în felul acesta semnalul dat prin cele două coduri să aibă efect în raportul Comisiei Europene", a precizat Ponta.

Liderul social-democrat a precizat că proiectele codurilor juridice în forma propusă de Guvern vor fi retrase, ca să nu fie respinse de Parlament.

Guvernul îşi va asuma răspunderea pe formele dezbătute şi asumate de comisiile parlamentare, a menţionat Ponta, care a adăugat că pentru codurile de procedură s-a stabilit un prim termen la data de 30 iunie, sfârşitul sesiunii parlamentare.

Opoziţia: "Ne apropiem de o dictatură"

Liderul grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaţilor, Marton Arpad, susţine că România ar putea avea o problemă destul mare dacă proiectele Codurilor civil şi penal asupra cărora Guvernul îşi va asuma răspunderea vor diferi de cele aprobate în subcomisiile parlamentare de specialitate.

În opinia sa, adoptarea altor texte decât cele dezbătute la nivelul Legislativului ar însemna că "ne apropiem de o dictatură în România", cu un Guvern care va eluda voinţa Parlamentului.

Liderul UDMR a calificat drept o soluţie "mai acceptabilă" adoptarea Codurilor civil şi penal în forma agreată în subcomisiile de specialitate ale Parlamentului.

Pe de altă parte, liberalii au precizat că îşi menţin poziţia cu privire la depunerea unei moţiuni de cenzură în situaţia în care Guvernul îşi asumă răs­punderea pe codurile juridice.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb