ZIARUL BURSA

19 mai 2009
Ediţia din 19.12.2024
Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank România: "Interesul nostru este să găsim soluţii împreună cu clienţii".

Steven van Groningen: Apetitul pentru credit este scăzut

Ana SăbiescuBănci-Asigurări / 19 mai 2009

Raiffeisen Bank România, una dintre primele instituţii de credit de pe piaţa locală, nu a executat, până în acest moment, niciun client ce nu îşi mai poate achita creditul contractat şi nu a vândut absolut nicio garanţie, ne-a explicat domnul Steven van Groningen, preşedintele băncii, în cadrul unui interviu acordat, în exclusivitate, ziarului BURSA.

EURACTIV: Rusia a preluat o cotă din MOL ca să împiedice construcţia Nabucco

V. RibanaInternaţional / 19 mai 2009

Preluarea unei cote de peste 20% din compania petrolieră maghiară "MOL" Nyrt. de către "Surgutneftgas" Rusia, societate considerată apropiată premierului Vladimir Putin, face parte dintr-un plan strategic al Moscovei de obţinere a controlului unor pieţe est-europene cheie şi de împiedicare a construcţiei gazoductului Nabucco, notează EurActiv.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
După licitaţia băncii centrale, dobânzile interbancare s-au menţinut la 9,50% pe an.

BNR atrage 154 milioane de lei de la bănci

A.A.Bănci-Asigurări / 19 mai 2009 /

Banca Naţională a României (BNR) a atras 153,9 milioane lei (36,85 milioane euro) prin operaţiune de tip reverse-repo de la trei bănci, bani pe care i-a plasat în depozite cu scadenţa pe 25 mai, potrivit datelor BNR.

Gov"t Crisis Containment Plan Fails - Exports Drop 61%

Tradus de Andrei NăstaseEnglish Section / 19 mai 2009

The collapse of Romania"s exports this year has been substantially augmented by the inefficiency of the governmental and banking measures as the fall of the international markets is only a partial explanation for the failure, according to...

"Toshiba" a lansat emisiunea de acţiuni noi

Alina VasiescuInternaţional / 19 mai 2009

"Toshiba" Corp., cel mai mare producător nipon de semiconductori, a început să vândă acţiuni de peste 3 miliarde de dolari, ca urmare a pierderilor record care i-au redus mai bine de jumătate din capital.

Ascensiune pe pieţele din Europa

Alina VasiescuInternaţional / 19 mai 2009

Acţiunile societăţilor listate la bursele din Europa au crescut ieri, în special cele ale companiilor financiare, în condiţiile în care a scăzut semnificativ costul împrumuturilor dintre bănci.

Pierdere de 1.496.705 lei pentru "Socot" Tg. Mureş

Pierdere de 1.496.705 lei pentru "Socot" Tg. Mureş

Aristică BrânzanPiaţa de Capital / 19 mai 2009 /

Societatea "Socot" SA Tg. Mureş activează în domeniul construcţiilor hidrotehnice, principalele sale capacităţi de producţie fiind localizate în Tg. Mureş (55.805 mp suprafaţă teren, atelier de reparaţii utilaje grele, staţie de betoane,...

Afacerile URB Rulmenţi SA Suceava s-au redus cu 55%

Doru Mocanu,IaŞiPiaţa de Capital / 19 mai 2009 /

La finalul primului trimestru al acestui an, societatea URB Rulmenţi SA Suceava (simbol URUL, pe secţiunea Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti) a raportat o cifră de afaceri în valoare de 1.969.804 lei, în scădere cu 55% comparativ cu perioada...

Media de contractare a fondurilor prin POR, 30%

Media de contractare a fondurilor prin POR, 30%

F.A.Macroeconomie / 19 mai 2009

Media de contractare a fondurilor alocate prin Programul Operaţional Regional (POR) este de 30%, cele mai multe contracte fiind semnate în regiunile Nord-Est şi Centru, iar cele mai puţine în regiunile Bucureşti-Ilfov, Sud şi Vest, a declarat...

Moţiune PNL pe Apărare

F.A. Politică / 19 mai 2009

PNL ar putea iniţia, la Senat, o moţiune simplă pe Apărare, dacă ministrul de resort nu va justifica "mulţumitor" rectificarea bugetară din domeniul pe care îl administrează, a anunţat, ieri, preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Nuanţe de gri

Cătălin AvramescuEditorial / 19 mai 2009

Cătălin Avramescu

Auzim de atâtea ori: "Democraţie!", "Dictatură!" sau "Jos domnul X!" (adăugaţi aici ce nume doriţi).

Liderii PSD cred că Băsescu joacă teatru

Liderii PSD cred că Băsescu joacă teatru

C.D. Politică / 19 mai 2009

Ştirea potrivit căreia actualul şef al statului, Traian Băsescu, ar renunţa să mai candideze pentru un nou mandat de preşedinte în toamna acestui an nu are nicio credibilitate în viziunea liderilor social-democraţi.

GSK va produce la Braşov medicamente anti-SIDA

Ovidiu VRÂNCEANU, BraşovCompanii / 19 mai 2009 /

Concernul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline a anunţat că va produce la Braşov, din a doua parte a acestui an, un medicament folosit în tratarea HIV, acesta urmând să fie exportat din 2011.

ANPC a oprit temporar activitatea a 42 de firme de agrement

C.I.Companii / 19 mai 2009 /

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a oprit temporar prestarea serviciilor a 42 de operatori economici şi a aplicat 42 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 118.100 lei, în urma unor controale a operatorilor economici...

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo