Titlurile "Compa" Sibiu (simbol CMP) au adus cele mai bune randamente în perioada 15 aprilie - 15 mai, cotaţia acestor acţiuni înregistrând un avans notabil, depăşind 70% şi atingând pragul de 0,264 lei/acţiune, în şedinţa bursieră de ieri.
Plasamentele în unităţile fondului "KD MultiFond" s-au apreciat şi ele uşor, comparativ cu moneda europeană, reprezentând cea mai bună ofertă de pe piaţă, în perioada analizată. Astfel, cei care ar fi achiziţionat astfel de instrumente, luna trecută, ar fi obţinut un plus de 4,81 % peste suma investită, dacă s-ar fi hotârât, vineri, să-şi retragă banii.
Ceva mai puţin ar fi câştigat tradiţionaliştii care au pariat, în 15 aprilie - 15 mai, pe depozitele în lei la "Romanian International Bank". Persoanele care s-au orientat către această bancă au obţinut 0,8% peste suma depusă iniţial, cel mai mult comparativ cu restul băncilor.
Tot pe plus s-au găsit, la 15 mai, şi cei care au făcut, în urmă cu o lună, depozite în euro la "Banca Românească" sau "Romanian International Bank". Investitorii au putut obţine un profit de 0,54% din suma depusă, în cazul în care şi-ar fi retras banii cu patru zile în urmă.
Persoanele care au preferat, luna trecută, să îşi păstreze banii "la ciorap" au înregistrat o pierdere de 0,45%, în intervalul analizat, pe fondul deprecierii leului în raport cu moneda europeană.
Metalul galben a avut o altă lună de creşteri, preţul acestuia urcând, în perioada de analiză, cu peste 1,2%. Aurul rămâne un plasament preferat de investitori, care îl consideră una dintre cele mai sigure investiţii de pe piaţă.
Tot pe plus s-au situat şi investitorii care au ales ca plasamente indicii bursieri. Astfel, indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a consemnat o apreciere de 6,64% în ultima lună, în timp ce indicele BET-FI, care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a câştigat 1,61%. Ceva mai mult a câştigat indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de pe Bursă, care a urcat cu 4,07% în perioada analizată.
Precizare
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.