LA NOUĂ LUNI, COMPARATIV CU ACEEAŞI PERIOADĂ DIN 2016 Profitul net al Antibiotice Iaşi a crescut cu 14%, la 20,24 de milioane de lei

A.C.
Piaţa de Capital / 15 noiembrie 2017

Profitul net al Antibiotice Iaşi a crescut cu 14%, la 20,24 de milioane de lei

Antibiotice Iaşi (ATB) a înregistrat în primele nouă luni ale anului 2017 un profit net de 20,24 milioane lei, în creştere cu 14% faţă de perioada similară din 2016 şi cu 37% mai mare decât cel bugetat, potrivit unui comunicat de presă remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Profitul brut al exerciţiului în primele nouă luni ale anului este de 21,06 milioane lei, în creştere cu 3% raportat la cel obţinut în perioada de referinţă din 2016 şi mai mare cu 14% faţă de cifrele estimate în bugetul de venituri şi cheltuieli.

Producătorul român de medicamente a realizat exporturi în primele nouă luni ale anului 2017 în valoare de 91,7 milioane de lei, în urcare cu 26%, comparativ cu perioada similară a anului 2016. Principalele destinaţii ale produselor Antibiotice Iaşi au fost Asia (38%), America de Nord (26%) şi Europa (18%), vânzările în aceste zone reprezentând aproximativ 80% din totalul vânzărilor realizate.

Pe piaţa SUA, creşterea realizată în primele nouă luni ale anului 2017 a fost de 45% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016, fiind generată atât de vânzări mai mari de produse finite injectabile, cât şi de substanţa activă Nistatină.

"Această creştere a vânzărilor este rezultatul strategiilor de promovare a produselor Antibiotice pe aceasta piaţă strategică, datorită condiţiilor comerciale avantajoase şi potenţialului pieţei", spun reprezentanţii companiei.

În Europa, principalele pieţe de desfacere sunt Germania, Olanda, Danemarca şi Serbia.

Exporturile din zona Rusia & C.S.I. a înregistrat o expansiune de 70%, în special datorită creşterilor consemnate la exporturile de produse cardiovasculare, supozitoare în Federaţia Rusă, precum şi a produselor Antiinfecţioase injectabile în Ucraina, unde au fost obţinute două noi autorizaţii de punere pe piaţă. Piaţa Ucrainei este o piaţă pentru care a fost analizată oportunitatea deschiderii unei reprezentanţe, având în vedere potenţialul acesteia şi obiceiurile de consum apropiate de portofoliul companiei Antibiotice.

Veniturile din vânzări înregistrate de companie în primele 9 luni ale anului 2017 sunt superioare celor estimate în bugetul de venituri şi cheltuieli cu 4% şi mai mari cu 3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016.

Valoarea activelor pentru primele nouă luni ale anului (557,7 milioane lei) înregistrează o creştere cu 5% faţă de 1 ianuarie 2017.

Stocurile au înregistrat creşteri de 31% comparativ cu începutul anului, în vederea demarării producţiei după perioada de revizie. Creanţele au înregistrat o creştere de 1% comparativ cu începutul anului, până la 244,8 milioane lei, iar capitalurile proprii consemnează o diminuare cu 1% comparativ cu 1 ianuarie 2017.

Datoriile curente au înregistrat o valoare de 133,4 milioane lei, fiind superioare cu 30% comparativ cu începutul anului, pe fondul asigurării necesarului de produse finite pentru perioada de două luni de revizie. Acestea au fost finanţate prin creşterea datoriilor la furnizori şi a celor bancare (linii de finanţare), informează comunicatul.

Antibiotice SA a efectuat în primele nouă luni ale anului în curs plăţi de 8 milioane lei, reprezentând impozit pe profit, TVA, impozite locale şi dobânzi bancare, dar şi plăţi pentru achiziţia de mijloace fixe, în valoare de 30,73 milioane lei.

De asemenea, s-au achitat contribuţii la Ministerul Sănătăţii (taxa claw back) în valoare de 21,7 milioane lei.

În ceea ce priveşte activitatea de finanţare, au fost achitate dividende de 13,65 milioane lei.

În ceea ce priveşte valoarea programată pentru investiţii pentru anul 2017, aceasta se ridică la 72,094 milioane de lei, până la data de 30.09.2017 fiind realizate investiţii de 32,760 milioane de lei, respectiv 45,44% din totalul programat. Din totalul programat, 62,053 milioane de lei sunt destinate investiţiilor noi, pentru acestea cheltuindu-se până în prezent 27,069 milioane de lei.

După primele nouă luni ale anului, societatea Antibiotice determină un consum în piaţă în valoare de 236 milioane lei, în creştere cu 6,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut (221 milioane lei) şi îşi menţine poziţia de lider pe segmentul medicamentelor generice comercializate în spitale, cu o cotă de piaţă de 17,6%. Pe segmentul medicamentelor generice ocupă locul 4, cu o cotă de piaţă de 5,4%, în timp ce la nivel de piaţă farmaceutică totală ocupă locul 17, cu o cotă de piaţă de 2,3%., se mai arată în comunicat.

Piaţa farmaceutică locală înregistrează în primele nouă luni ale anului în curs valoarea de 10,3 miliarde lei, conform datelor companiei de cercetare de piaţă Cegedim România, în creştere faţă de perioada similară a anului trecut cu aproximativ 8%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb