LANSAREA FONDULUI EUROPEAN DE REDRESARE A GENERAT O CRIZĂ CONSTITUŢIONALĂ ÎN FINLANDA Cum va arăta Europa reconstruită pe minciună?

În comunicatul Comisiei Europene cu privire la "Bugetul UE care alimentează planul de redresare pentru Europa" se arată că "majoritatea măsurilor de redresare vor fi alimentate printr-un instrument temporar de redresare, Next Generation EU, cu o putere financiară de 750 de miliarde de euro". Ulterior se subliniază că "instrumentul va fi un mecanism de urgenţă excep­ţional şi temporar".

Afirmaţia se dovedeşte, din păcate, inexactă. Sau poate fi considerată "fake news", însă aceasta nu-i schimbă deloc adevărata sa natură, aceea de minciună sfruntată.

Un articol de pe site-ul publicaţiei Politico, cu titlul "Către o uniune tot mai strânsă şi mai imperfectă", aminteşte că termenii "excepţional" şi "temporar" au fost incluşi din motive politice, pentru a obţine susţinerea din partea Berlinului şi a altor ţări din nordul Europei, însă "aceştia nu reflectă ade­vărata natură a pro­gramului".

"Acordul nu conţine reţeta pentru succesul UE, ci seminţele eşecului său", se arată în finalul articolului de pe site-ul Politico.eu.

Primele semnale în acest sens au apărut din Finlanda. În presa naţională au apărut recent declaraţii ale lui Päivi Leino-Sandberg, profesor de drept european, conform cărora a apărut un conflict constituţional între Marele Comitet şi Comitetul Constituţional din Parlamentul Finlandei.

În opinia Comitetului Constituţional al Parlamentului finlandez, alocarea unor finanţări nerambursabile, obţinute din împrumuturi, către statele UE reprezintă o schimbarea majoră a naturii Uniunii Europene, iar pentru aceasta este nevoie de aprobare din partea unei majorităţi de două treimi în Parlamentul ţării

După cum se arată pe site-ul Parlamentului de la Helsinki, Marele Comitet este responsabil pentru evaluarea propunerilor legislative ale UE şi precizarea punctelor de vedere parlamentare.

De asemenea, Marele Comitet are şi puterea de a lua decizii şi trebuie să se asigure că "problemele UE sunt soluţionate pornind de la baze democratice cuprinzătoare".

În absenţa unei Curţi Constituţionale, Comitetul Constituţional al Parlamentului finlandez exprimă opinii privind constituţionalitatea legilor trimise spre evaluare şi a altor aspecte legate de funcţionarea statului.

Profesorul Leino-Sandberg a lansat o critică dură la adresa premierului Sanna Marin pentru că a ignorat recomandările Comitetului Constituţional, la fel cum acestea au fost ignorate şi de Marele Comitet.

Profesorul de drept european o mai acuză pe Sanna Marin de inducere în eroare prin declaraţiile sale referitoare la natura fondului de redresare.

"Acesta va fi implementat doar o singură dată şi nu va deveni un instrument permanent", a declarat premierul finlandez, însă profesorul Leino-Sandberg subliniază că "structura sa este validă pentru 40 de ani, deci nu poate fi văzut drept temporar", iar "definirea sa drept instrument excepţional a fost necesară pentru că altfel ar fi existat o deviaţie prea mare de la Tratatele europene".

După ce a criticat dur noul program european pe contul său de Twitter, Tuomas Malinen, profesor de economie la Universitate din Helsinki, a scris des­pre necesitatea organizării unui referendum în Finlanda într-un articol din publicaţia online Uusi Suomi (New Finland).

Malinen consideră că fondul de 750 de miliarde de euro este, de fapt, un "instrument anti-redresare" şi accentuează faptul că "fondul va avea un impact asupra structurilor financiare ale UE pentru următorii 40 de ani", adică "este un instrument permanent, care va fi utilizat cu siguranţă şi în viitor".

Mai mult, "fondul reprezintă etapa iniţială a tranziţiei către o uniune a transferurilor şi introducerea unui guvern federal", care se realizează prin "violarea clară a Articolelor 125 şi 310 din Tratatul privind funcţionarea UE".

Din articolul lui Tuomas Malinen nu lipseşte atacul justificat la adresa guvernului, care nu doar a ignorat recomandarea Comitetului Constituţional, ci şi-a încălcat propriul program de guvernare, în care se arată că "fiecare stat membru are responsabilitatea primară pentru propriile finanţe".

Dacă în Finlanda se întâmplă aşa ceva, care ar mai putea fi aşteptările de la guvernele din Europa Centrală şi de Est sau de la periferia zonei euro? Oare adevărata convergenţă europeană este doar o "cursă" către cele mai mic numitor comun, adică se face "în jos", în ciuda marilor speranţe "vândute" cetăţenilor din toate statele membre?

În aceste condiţii, profesorul Malinen declară că "aceasta nu este Uniunea Europeană la care am aderat" şi susţine că este absolut necesară organizarea unui referendum pentru rezolvarea crizei constituţionale din Finlanda.

Pe marginea articolului lui Tuomas Malinen, un cititor reia ideea necesităţii referendumului şi susţine că "dacă fondul de redresare este aprobat, atunci trebuie să pornim procesul de retragere a Finlandei din zona euro şi din UE".

Un alt cititor subliniază că "este o situaţie cu adevărat excepţională, dacă nici măcar nu trebuie să ne îngrijorăm de argumentele economice fără valoare, când aspectul fundamental este acela că Finlanda şi UE îşi încalcă propriile legi şi reglementări".

Irelevanţa economică şi importanţa politică deosebită a fondului european de redresare sunt şi subiectele unui articol recent din cotidianul The Telegraph.

Ambrose Evans-Pritchard scrie că fondul este "o puşcă de jucărie din punct de vedere economic, însă este un tun de artilerie grea din punct de vedere politic".

Întrebarea sa ulterioară ar trebui să inducă o îngrijorare extremă şi să fie un îndemn la acţiune din partea celor care mai cred în democraţia europeană.

"Unde altundeva în lume o instituţie care nu a fost aleasă direct are drept de iniţiativă în ceea ce priveşte legislaţia, puterea executivă a unui proto-guvern şi prerogativele de alocare a cheltuielilor ale unui parlament, toate adunate într-un singur loc?", scrie jurnalistul britanic.

Este vorba, desigur, despre Comisia Europeană, care poate fi caracterizată, în opinia jurnalistului britanic, drept o "construcţie cezaro-papistă, aflată la limita totalitarismului, fără un control parlamentar adevărat".

Dacă pentru ţări precum a noastră nimeni nu îşi face speranţe cu privire la utilizarea responsabilă a fondurilor, vor avea acestea o altă "soartă" la nivelul unor piloni de bază ai Europei, precum Franţa?

Înainte de începerea întâlnirii liderilor europeni, Patrick Artus, economist-şef al băncii de investiţii Natixis, scria că "Franţa se va confrunta cu un alt şoc al dezindustrializării", în ciuda speranţelor de readucere în ţară a companiilor industriale.

Motivele sunt simple. "Franţa este caracterizată de costuri ridicate ale muncii, grad de calificare relativ redus al forţei de muncă şi grad de modernizare limitat al companiilor", după sum subliniază economistul francez.

Deoarece profitabilitatea companiilor industriale este redusă şi la nivelul OECD, acestea vor căuta să-şi mute operaţiunile în ţări caracterizate de costul redus la forţei de muncă pentru a-şi recupera profitabilitatea în perioada post-pandemie.

Modul în care este promovată utilizarea resurselor financiare din fondul de redresare, cel puţin până acum, arată că acestea nu îşi vor găsi uşor calea către programe de creşterea a competitivităţii şi eficienţei.

Motivul este, din nou, simplu: necesitatea unor reforme structurale ample, pe care autorităţile europene cred că le-ar putea face de sus în jos, printr-un fel de plan pe termen mediu şi lung.

Din păcate aşa ceva nu mai este posibil, iar autorităţilor le lipseşte curajul de a elibera iniţiativa privată din sectorul IMM-urilor şi de a crea un cadru concurenţial din care să fie eliminate privilegiile acordate marilor corporaţii.

În aceste condiţii, sumele alocate Franţei din fondul de redresare nu vor schimba deloc situaţia. În ciuda aşteptărilor, efectul ar putea să fie chiar negativ, pe fondul incertitudinilor masive referitoare la eficienţa alocării fondurilor, chiar dacă nu va exista o influenţă notabilă a factorului politic.

Economistul şef de la Natixis a venit, apoi, cu un avertisment de o gravitate mult mai mare. "Politicile economice recomandate astăzi pot conduce la probleme sociale majore", arată Patrick Artus, pe fondul unor politici monetare expansioniste care nu mai pot fi inversate.

Aceste politici au condus deja la creşterea preţurilor activelor financiare şi a preţurilor de pe piaţa imobiliară, iar efectul este creştere inegalităţii avuţiei într-o perioadă marcată de creşterea redusă sau inexistentă a veniturilor gospodăriilor, după cum subliniază Artus.

Pe de altă parte, se va înregistra o scădere semnificativă a puterii de cumpărare a populaţiei, în condiţiile în care există presiuni pentru readucerea în economia internă a capacităţilor de producţie sau a altor activităţi care au fost "externalizate" către economii caracterizate de costuri reduse, precum şi pe fondul tendinţei de accelerare a tranziţiei energetice către sursele "verzi".

În ambele cazuri este vorba despre creşterea costurilor de producţie şi a preţurilor, cu efecte deosebit de negative asupra puterii de cumpărare, conform analizei lui Patrick Artus, care subliniază că o criză socială este inevitabilă.

Parcă nici nu mai este nevoie ca în acest amestec "volatil" să se adauge şi încălcarea cu impunitate a legilor fundamentale ale UE chiar de către cei chemaţi să le apere şi dispreţul lor tot mai vizibil faţă de cele mai elementare principii democratice.

Dar acestea se vor adăuga, iar atunci se va vedea că o economie sustenabilă nu se poate construi prin planificare centralizată şi pe o fundaţie de minciuni.