LC Waikiki - creştere de 81% în ţara noastră, în 2015

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 4 martie 2016

Piaţa din România are un potenţial de creştere foarte mare pentru retailerul turcesc de modă LC Waikiki, brandul putând să fie reprezentat aici cu până la 40 de magazine până în 2023, potrivit unui comunicat de presă al companiei. LC Waikiki este permanent în căutare de oraşe şi locuri noi unde să deschidă magazine, în funcţie de potenţialul pieţei. Compania vizează pentru 2016 o rată de creştere a afacerii de 50% comparativ cu 2015 şi o suprafaţă totală a magazinelor de minim 23.000 mp.

Rata de creştere a veniturilor LC Waikiki în România a fost de 81% în 2015, datorită creşterii organice şi a deschiderii de magazine noi. În 2015 compania a deschis 5 magazine noi şi a adăugat aproximativ 6.000 mp la suprafaţa totală a magazinelor sale la nivel naţional. În acest moment LC Waikiki are 16 magazine în România, în: Bucureşti (6), Cluj (1), Braşov (1), Ploieşti (1), Arad (1), Constanţa (2), Baia Mare (1), Iaşi (1), Craiova (1), Oradea (1) şi plănuieşte să deschidă încă cel puţin alte 6 în 2016 în Bucureşti, Timişoara, Bacău, Brăila şi Suceava. Deschiderea unui nou magazin presupune o investiţie de 1,5 milioane de dolari, iar suprafaţa totală a magazinelor din România este de 17.000 mp. Compania a încheiat anul fiscal 2015 cu venituri de 124,1 milioane de lei.

LC Waikiki va continua investiţiile în România şi în 2016. De asemenea, va continua expansiunea pe noi pieţe internaţionale din diferite ţări. Compania intenţionează să deschidă anul acesta aproximativ 140 de magazine noi în toată lumea. Obiectivul este ca numărul magazinelor internaţionale să ajungă, astfel, la 300.

LC Waikiki are aproximativ 600 de magazine în 28 de ţări şi ţinteşte să devină unul dintre cele mai de success brand-uri de modă de retail din Europa până în 2023, crescându-şi investiţiile începând cu anul 2009, când a deschis pentru prima dată un magazin internaţional, în Bucureşti. Viziunea LC Waikiki este să ajungă la o cifră de afaceri la nivel global de 6 miliarde de dolari, cu 1.000 de magazine peste hotare, şi 4 miliarde de dolari la nivel local, cu 500 de magazine deschise în Turcia. În 2014 veniturile totale ale companiei au fost de 2,53 miliarde de dolari, iar în 2015 au ajuns la 2,6 miliarde de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5115
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7821
Gram de aur (XAU)Gram de aur441.8413

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930