Leader Team Broker asigură instalaţiile fotovoltaice printr-o clauză la poliţa facultativă pentru locuinţe

T.B.
Companii / 20 decembrie 2023

Alexandra Arsenie& Razvan Rusu, management Leader Team Broker

Alexandra Arsenie& Razvan Rusu, management Leader Team Broker

Leader Team Broker, jucător cheie pe piaţa asigurărilor de nişă din România şi Europa, oferă, în cadrul poliţei facultative pentru locuinţe, o asigurare pentru instalaţiile de panouri solare şi fotovoltaice, ca urmare a cererii tot mai mari venite din partea clienţilor, se arată într-un comunicat al Leader Team Broker, remis redacţiei. Acest tip de asigurare se adresează persoanelor fizice şi antreprenorilor, care produc energie pentru consum propriu şi sunt prosumatori, conform sursei citate. În cazul companiilor care au ca obiect de activitate unic sau principal producţia de energie electrică regenerabilă există o asigurare generală facultativă, valabilă în caz de dezastre naturale şi alte tipuri de incidente, transmite compania.

Potrivit comunicatului, "Este din ce în ce mai clar că viitorul va depinde într-o mare măsură de folosirea resurselor regenerabile pentru producerea energiei, dacă vrem o planetă mai verde şi mai sănătoasă. De aceea, ideea asigurării instalaţiilor care produc energie verde a fost un pas firesc către normalitatea zilei de mâine, când energia obţinută din surse regenerabile va deveni, cu siguranţă, principala sursă de electricitate produsă la nivel mondial. Şi pentru că în România există un interes deosebit pentru producerea acestui tip de energie, atât la nivel micro - pentru consum propriu în gospodărie -, cât şi la nivel macro - mari companii care deţin parcuri fotovoltaice -, ne bucurăm să venim în sprijinul lor cu aceste poliţe de asigurare a instalaţiilor de panouri fotovoltaice şi solare. Este încă un impuls care să-i încurajeze pe toţi cei care vor să ajute la gestionarea schimbărilor climatice şi la diminuarea emisiilor generate de arderea combustibililor fosili", a declarat Răzvan Rusu, fondator al Leader Team Broker de asigurări.

Conform sursei citate, poliţa care se adresează persoanelor fizice sau antreprenorilor care produc energie pentru uz propriu se încheie în cadrul poliţei facultative pentru locuinţă, asigură sistemele fotovoltaice montate la sol sau pe clădiri şi acoperă riscuri precum incendiu, explozie, trăsnet, furtună, cutremur de pământ urmat de incendiu, grindină, inundaţie, alunecări de teren, deteriorări generate de greutatea stratului de zăpadă, deteriorarea în urma căderii unor corpuri străine etc. La această asigurare de bază, pot fi adăugate clauze suplimentare, care să includă şi alte tipuri de avarii accidentale ce pot apărea din varii motive, potrivit comunicatului.

Potrivit sursei relatate, companiile care administrează parcuri fotovoltaice sau solare pot încheia o poliţă din categoria asigurărilor generale facultative, care oferă protecţie împotriva fenomenelor naturale (furtună, grindină, trăsnet, cutremur, greutatea zăpezii sau a gheţii etc.), dar şi în caz de explozie, incendiu, vandalism, răspundere civilă faţă de terţi, pierderi financiare în cazul nerealizării producţiei de energie prevăzută în contract etc.

Potrivit companiei, "Există o varietate de echipamente care pot fi asigurate şi de clauze care pot fi adăugate unei poliţe, în funcţie de necesităţile fiecărui client în parte. În consecinţă, şi cotele de primă, franşizele nu sunt standard şi variază în concordanţă cu riscul. Putem asigura sisteme fotovoltaice, montate la sol sau pe clădiri, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice, iar pe lângă riscurile care ţin de fenomenele naturale, poliţele pe care le oferim alături de partenerii noştri despăgubesc şi avarii accidentale punctuale, cuprinse în contact. Prin flexibilitatea de care dăm dovadă, noi, cei de la Leader Team Broker, demonstrăm încă o dată că suntem un partener de încredere pentru clienţii noştri, care pot apela oricând la noi pentru a-şi asigura instalaţiile fotovoltaice şi solare. În acest fel, încurajăm montarea cât mai multor astfel de instalaţii, pentru că viitorul planetei depinde de energia pe care o producem şi fiecare dintre noi poate pune o cărămidă la trecerea de la sursele tradiţionale de energie la cele regenerabile", a declarat Alexandra Elena Durbacă, CEO Leader Team Broker de asigurări.

Totodată, companiile care deţin parcuri fotovoltaice şi produc energie regenerabilă în cantităţi industriale îşi pot asigura instalaţiile printr-o asigurare "Toate riscurile", care oferă protecţie pentru echipamentele din componenţa acestora, care sunt recepţionate şi puse în funcţiune, conform sursei indicate. O astfel de poliţă acoperă centrale electrice, inclusiv modulele fotovoltaice, invertoare, transformatoare, dispozitive de contorizare a energiei electrice generate, contoare, baterii, şi alte echipamente, cu condiţia ca acestea să fie în mod explicit descrise în contractul de asigurare, se mai arată în comunicat. Conform sursei, poliţa acoperă şi centralele termice pentru încălzirea apei în scopuri industriale şi încălzirea incintelor, inclusiv colectoare, controlere de reglaj, pompe, senzori de temperatură, volume de depozitare, ţevi etc.

Leader Team Broker de asigurări, care are în portofoliu cele mai multe produse de asigurare de pe piaţă şi lucrează cu peste 30 de asigurători locali şi internaţionali, oferă clienţilor săi una dintre cele mai bogate oferte de poliţe de asigurare, inclusiv pentru asigurarea centralelor şi echipamentelor electrice fotovoltaice sau solare, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb