Lecţia maghiară

Victoria coaliţiei socialist-liberale de la Budapesta vă dă de gîndit la Bucureşti. Şi nu pentru că prea mulţi ar fi dorit, pe malul Dîmboviţei, victoria Fidesz-ului lui Viktor Orban, ci pentru demonstraţia ce a fost realizată. Ferenc Gyurcsány a dovedit că alternanţa la guvernare nu este obligatorie. Deşi, precum România, Ungaria cunoscuse doar alternanţe la guvernare, lanţul a fost rupt. Ceea ce nu reuşise Forumul Democratic după moartea lui Jozsef Antall, nici foştii comunişti reformaţi sub Gyula Horn, nici partidul tinerilor liberali transformaţi de conservatorul Fidesz Viktor Orban, a reuşit Ferenc Gyurcsány care a putut proba, cu propria sa biografie, că reforma partidului socialist maghiar este credibilă. Sacrificarea rapidă şi brutală a primului ministru Peter Medgessy, în august 2004, după ce în 2003 i se publicase dosarul de agent al contraspionajului comunist, a salvat socialiştii de la un dezastru anunţat. Astfel, cu un nou lider, aceştia au recuperat deficitul de încredere pe care alegerile europene din iunie 2004 îl consemnaseră: 47% pentru Fidesz şi doar 34% pentru Partidul Socialist. Spre deosebire de socialiştii polonezi, care nu au tras nici o concluzie după europenele din 2004 şi au fost striviţi în alegerile parlamentare din septembrie 2005, cînd, chiar şi într-o alianţă au obţinut doar a patra poziţie cu 11%, socialiştii maghiari, după ce mai mult au mimat reforma, au luat măsuri radicale.

Înlocuirea lui Medgessy cu Gyurcsány nu a fost tocmai o revoluţie, dar a marcat o cotitură. Reprezentînd un fel de gauche caviar, iar nu un socialism militant, Gyurcsány, fost lider al tineretului comunist îmbogăţit în afaceri imobiliare în anii "90, a devenit simbolul reuşitei sociale. Restul l-a făcut bipolarizarea scenei politice maghiare. Fără o alternativă socialistă reală, Gyurcsány a preluat o parte a electoratului Fidesz, mai pragmatică, moderată şi mai puţin tentată de anticomunism.

Capabil să gireze o alianţă credibilă, funcţională şi durabilă cu liberal-democraţii, Primul Ministru maghiar nu şi-a ascuns simpatiile blairiste. Nici nu avea prea multe alternative cu o biografie ca a sa, dar, spre deosebire de colegii săi români, nu a încercat să îşi ascundă nici trecutul, nici averea. Chiar dacă subiectul corupţiei, inevitabil în ţările în tranziţie, a fot folosit, el nu i-a afectat imaginea. Adept al celei de a treia căi, Gyurcsány, a anunţat, şi în campania electrală, şi în discursul său în faţa militanţilor în delir după oficializarea victoriei, cel mai intens program de reforme din istoria recentă a Ungariei.

Dincolo de contextul intern, mai ales de incapacitatea lui Viktor Orban de a forma o coaliţie alternativă cu Forumul democratic, socialiştii au reuşit să se impună şi datorită reuşitelor economice. După alternanţa din 2002, salariul mediu lunar a ajuns la 650 de euro, inflaţia a scăzut la 3,6% în 2005, iar pensiile au crescut în aceeaşi perioadă cu 25%. Pe de altă parte, deficitul public este unul din cele mai ridicate din UE - cu 6,1% din PIB în 2005, iar şomajul atinge 7,3% din populaţia activă. Datoria publică a atins 60% din PIB, iar deficitul budgetar este în creştere constantă. Ungaria ar trebui să ajungă la un deficit inferior, de 3%, în 2008 dacă doreşte să adopte moneda europeană doi ani mai tîrziu. Dar cele două formaţiuni politice principale, socialiştii şi conservatorii, s-au angajat în campanie în favoarea unei politici de luptă împotriva şomajului care nu lasă loc iluziilor în privinţa capacităţii de a reduce cheltuielile publice. Mai mult chiar, liberal democraţii au anunţat că 2016 le pare data cea mai probabilă a adoptării monedei unice. De aceea, reformele lui Gyurcsány sînt vitale pentru a asigura un viitor european ţării sale. Soluţia nu este miraculoasă, dar vine după ce atît socialiştii, cît şi conservatorii au făcut cadori electorale ce au afectat competitivitatea economiei maghiare. Şi dacă încă din timpul campaniei electorale socialiştii anunţaseră reformarea sectorului public, cu accent asupra sănătăţii, şi o reducere a efectivelor administraţiei, soluţia ar putea fi mai radicală.