LEONARDO BADEA (BNR):  "Schimbările climatice, dezastrele naturale şi impactul acestora asupra economiei"

Lumea zilelor noastre se confruntă cu o serie de ameninţări şi provocări simultane, care pun în pericol oamenii şi mijloacele de existenţă ale acestora, unele dintre ele putând fi considerate, până de curând, ca fiind evenimente rare. Fenomene precum pandemia de COVID, războiul Rusiei împotriva Ucrainei, criza energetică au zguduit lumea şi ne arată, dincolo de toate, importanţa pregătirii pentru situaţii excepţionale.

Pe măsură ce lumea îşi revine din şocul pandemiei şi, din nefericire, continuă să se confrunte cu multiple alte crize şi fenomene extreme, realizăm că probabilitatea apariţiei unor dezastre naturale accentuată de schimbările climatice exacerbează şi mai mult vulnerabilităţile în faţa unor evenimente adverse.

Efectele schimbărilor climatice, din în ce mai puternice şi mai vizibile, şi degradarea mediului înconjurător amplifică riscurile, întrucât reduc capacitatea ecosistemelor de a ne proteja, cauzând uneori astfel de fenomene extreme. Acestea, din păcate, devin tot mai frecvente şi mai intense, iar gradul de expunere şi vulnerabilităţile faţă de dezastrele naturale sunt în continuă creştere. În plus, alţi factori, precum creşterea fluctuaţiilor legate de vreme, poluarea, defrişările masive, pierderea biodiversităţii, creşterea nivelului de urbanizare, extinderea unor activităţi în zone uneori inadecvate ş.a., contribuie, de asemenea, la riscurile de producere a dezastrelor (inundaţii, alunecări de teren, avalanşe, temperaturi extreme, secetă, epidemii etc.).

Evoluţia temperaturii globale reprezintă un indicator de referinţă privind amploarea schimbărilor climatice şi posibilele efecte ale acestora. Temperatura medie anuală la nivel global a crescut constant, iar Europa s-a încălzit mai repede decât a avansat această medie globală , ceea ce a condus la fenomene meteorologice extreme, cu consecinţe uneori dezastruoase din punct de vedere economic. Spre exemplu, să ne amintim inundaţiile din vara anului 2021 care au afectat mai multe ţări europene, au provocat pierderi de vieţi omeneşti, evacuări forţate, întreruperea alimentării cu electricitate, au distrus locuinţe, terenuri agricole şi infrastructura, cauzând pierderi economice importante, estimate la peste 3 miliarde euro . Seceta, care a lovit în anul 2022 o mare parte din ţările europene , fiind considerată cea mai gravă secetă din ultimii 500 de ani, a afectat semnificativ producţia agricolă (inclusiv în România), a produs o scădere a debitelor râurilor şi diminuarea rezervelor de apă, cu o serie de implicaţii majore în sectoare economice cheie, precum cel energetic (au fost afectate hidrocentralele şi sistemele de răcire ale altor centrale electrice) sau cel al transporturilor fluviale. Perioadele de secetă prelungită au crescut, de asemenea, frecvenţa şi intensitatea incendiilor de vegetaţie. În anul 2022, suprafaţa distrusă de incendii la nivel european a fost cu 250% mai mare faţă de media din ultimii 15 ani. Şi la nivel global, se remarcă o creştere a numărului de evenimente majore produse de cauze naturale (peste 400 în 2021).

Din păcate, vulnerabilitatea naturii umane în faţa dezastrelor naturale este foarte mare. Dezastrele naturale distrug vieţi, comunităţi şi, în funcţie de magnitudinea acestora, pot afecta semnificativ economia unei ţări. Pe parcursul ultimelor 4 decenii (între anii 1980 şi 2020), dezastrele naturale au afectat la nivel european aproximativ 50 milioane de persoane şi au provocat în medie o pierdere economică de cca. 12 miliarde euro/an .

Impactul economic direct al dezastrelor este imediat evident - distrugerea proprietăţilor rezidenţiale şi comerciale, a siturilor cu valoare istorică şi culturală, a capitalului, a infrastructurii. Discutăm însă şi de un impact indirect şi intangibil, la fel de important, deşi nu la fel de uşor observabil sau cuantificabil - efecte negative de durată asupra productivităţii, afectarea lanţurilor de distribuţie, impactul redirecţionării fondurilor dinspre investiţii către reconstrucţie şi, nu în ultimul rând, efecte psihologice şi sociale semnificative.

Severitatea impactului unui dezastru depinde de natura fenomenului, dar şi de o serie de alte aspecte, precum specificul zonei şi numărul persoanelor afectate, situaţia economică şi socială locală, valoarea bunurilor expuse etc. Efectele unui dezastru pot avea repercusiuni potenţial semnificative pe termen lung. În unele cazuri, efectele economice şi financiare ale dezastrelor pot fi devastatoare. De exemplu, potrivit unui raport al Băncii Mondiale privind prevenirea şi pregătirea în caz de dezastre în Europa, impactul economic al inundaţiilor şi al cutremurelor majore (în cazul unor astfel de evenimente cu probabilitate de manifestare într-un anumit an de doar 1%) poate avea maxime ce variază între 7% şi 17% din PIB în unele state europene. România se numără printre ţările cele mai expuse riscurilor de cutremure şi de inundaţii, potrivit acestui raport, alături de Cipru, Grecia, Slovenia şi Letonia.

Cutremurele sunt considerate un risc major, iar în unele ţări europene, infrastructura învechită reprezintă o vulnerabilitate în cazul unui seism (inclusiv infrastructura de transport, de sănătate, facilităţi de producţie şi de distribuţie a energiei ş.a). Dacă ne gândim doar la cele mai recente astfel de evenimente care au afectat Turcia şi Siria în luna februarie, observăm că au declanşat o criză umanitară, efecte economice puternic negative şi au relevat disfuncţionalităţi sistemice.

Aşadar, impactul economic al fenomenelor extreme este diferit de la o ţară la alta şi, totodată, variază de la o perioadă la alta. Potrivit unui studiu al Agenţiei Europene de Mediu privind pierderile economice cauzate de fenomenele climatice extreme din Europa, în perioada 1980-2020 cele mai mari pierderi la nivel economic s-au înregistrat, în termeni absoluţi, în Germania, Franţa şi Italia. Pe cap de locuitor, pierderile cele mai mari au fost în Elveţia, Slovenia şi Franţa, iar cele mai importante pierderi la nivel regional au fost înregistrate în ţări precum Elveţia, Germania sau Italia. Din totalul pierderilor, au fost asigurate doar cca. 23%, dar şi cuantumul asigurărilor a fost, evident, diferit de la o ţară la alta (de la 1% în România şi în Lituania la 56% în Danemarca şi în Ţările de Jos). Studiul la care am făcut referire anterior relevă şi faptul că cea mai mare parte a pierderilor economice (aprox. 60% din cuantumul acestora) a fost provocat de un număr mic de fenomene extreme (doar 3%) iar, ca şi tendinţă, media anuală a pierderilor a fost de cca. 9,5 miliarde euro în perioada 1981-1990; 11 miliarde euro în intervalul 1991-2000; 13,2 miliarde euro în perioada 2001-2010 şi, respectiv, 14,5 miliarde euro în perioada 2011-2020.

La nivel global, conform Băncii Mondiale , pierderile directe şi distrugerile cauzate de dezastre naturale în 2020 au fost de 210 miliarde USD. Pentru acelaşi an, 2020, AON a evaluat pierderile cauzate de dezastre naturale la 297 miliarde USD, iar ceea ce este de remarcat este faptul că deşi suma este considerabil mai mică decât maximul înregistrat în 2011 (557 miliarde USD), ea depăşeşte totuşi cu aproape o treime media secolului 21. Şi în anul 2021 s-au înregistrat pierderi economice considerabile, estimate la 252,1 miliarde USD, conform Emergency Event Database. Iar pentru anul 2022, AON estimează că s-au înregistrat pierderi economice de 313 miliarde USD cauzate de 421 de evenimente produse din cauze naturale .

O mare parte din costurile cauzate de dezastre în ţările europene este suportată de guvernele statelor respective. Raportul Băncii Mondiale privind prevenirea şi pregătirea în caz de dezastre în Europa estimează că pentru a atenua impactul unor astfel de evenimente nefaste, guvernele statelor europene sunt susceptibile a finanţa în medie costuri de cca. 16 miliarde euro anual .

Este deci posibil să avem acţiuni şi măsuri care să preîntâmpine şi eventual să limiteze efectele? Supravieţuitorii şi comunităţile rămân puternic afectate de pierderea de vieţi şi de mijloace de trai, iar autorităţile se confruntă cu sarcina deloc uşoară de a restabili echilibrele economice şi sociale. În faţa unor asemenea riscuri în evoluţie şi pe baza lecţiilor învăţate din evenimentele traversate recent, se impune consolidarea eforturilor de anticipare a pericolelor şi ameninţărilor, dar şi pregătirea eficientă pe baza unor scenarii de perspectivă care, dincolo de măsurile de protecţie civilă, trebuie să aibă în vedere şi sectoarele economice potenţial afectate.

Sunt necesare atât măsuri de reacţie rapidă pentru a atenua suferinţa persoanelor şi a comunităţilor afectate în mod direct de aceste dezastre (asigurarea bunurilor şi serviciilor esenţiale - servicii medicale, alimentarea cu apă, furnizarea de energie, serviciile de transport, telecomunicaţiile ş.a., luând în considerare posibilele restricţii comerciale sau alte potenţiale disfuncţionalităţi care ar putea afecta libera circulaţie, cum s-a întâmplat în timpul pandemiei de COVID, sau alţi factori care ar putea perturba furnizarea bunurilor şi a serviciilor esenţiale, precum incidenţa tot mai mare a atacurilor cibernetice), cât şi acţiuni pe termen mediu şi lung care să susţină reconstrucţia unei economii zguduite de aceste şocuri, de cele mai multe ori, imprevizibile.

Nu există modele general valabile pentru redresarea economică, procesul de reconstrucţie fiind specific fiecărei regiuni sau ţări care este lovită de un dezastru natural. Există însă unele provocări comune, cum ar fi viteza de recuperare sau calitatea redresării economice, a căror gestionare eficientă este imperativă pentru adoptarea de măsuri care să reducă, pe cât posibil, suferinţa umană şi efectele economice ale acestor catastrofe.

Având în vedere anvergura şi potenţialele efecte ale acestor fenomene adverse, riscurile trebuie gestionate pe baza unor programe, strategii şi politici concrete şi aplicate efectiv, care să aibă în vedere, pe de o parte, prevenirea, pe cât posibil, a unor astfel de dezastre, iar, pe de altă parte, măsurile efective de redresare, în eventualitatea materializării acestora, care să vizeze cu precădere persoanele şi sectoarele economice cele mai afectate.

Identificarea vulnerabilităţilor cu care se confruntă sectoarele critice şi domeniile prioritare, dar şi abordarea integrată a unor astfel de provocări susţinută de acţiuni concrete, reprezintă elemente esenţiale pentru consolidarea rezilienţei faţă de aceste fenomene extreme. Investiţiile într-o infrastructură de răspuns în caz de dezastru rezistenţă şi eficace, în conservarea ecosistemelor sau în consolidarea mecanismelor de prevenire a fenomenelor extreme aduc, de asemenea, numeroase beneficii economice şi sociale.

Cooperarea, coordonarea, coerenţa şi consecvenţa acţiunilor practice întreprinse în domeniile cheie (mediu, schimbările climatice, agricultura, energie, transport, cercetare-dezvoltare şi inovare ş.a.), precum şi identificarea interdependenţelor între riscurile aferente sectoarelor relevante pot contribui semnificativ la atenuarea impactului unor astfel de fenomene.

Ar fi greşit să gândim faptul că actuala criză energetică induce necesitatea schimbării paradigmei privind dezvoltarea sustenabilă. Există în spaţiul public un set de aprecieri care afirmă că Europa a fost prinsă în contratimp în ceea ce priveşte criza energetică şi planul de dezvoltare de tip green. Eu cred că agenda digitală şi preocuparea pentru schimbarea climatică, adoptate ca şi priorităţi la nivelul UE reprezintă parte a soluţiei. Astfel, independenţa energetică europeană prin decuplarea de la dependenţa de gaz din Rusia este ajutată de trecerea la surse de energie alternativă.

O analiză menţionată recent de The Economist asupra consumului de combustibili fosili, a eficienţei energetice şi a implementării soluţiilor de energie regenerabilă arată faptul că din cauza crizei energetice generate de invazia Ucrainei de către Rusia, ţările lumii au trebuit să caute soluţii alternative pentru a acoperi deficitul de energie şi creşterea preţurilor, iar una dintre acestea este utilizarea energiei regenerabile, fapt ce a accelerat tranziţia verde cu de la cinci până la zece ani.

Este un consens general asupra faptului că schimbările climatice cresc riscul producerii de catastrofe naturale cu efecte semnificative. De la jumătatea secolului trecut până în prezent numărul acestor astfel de evenimente a crescut de aproximativ patru ori . Creşterea generalizată a temperaturilor determină creşterea nivelului oceanelor şi provoacă fenomene meteorologice extreme - furtuni devastatoare, secete prelungite, incendii de vegetaţie majore, inundaţii. Astfel, finanţarea dezvoltării sustenabile poate crea o premisă pentru diminuarea pe cât posibil a dezastrele naturale care apar şi din cauza schimbărilor climatice.

Tocmai de aceea, societatea trebuie să acţioneze pe două direcţii. Prima direcţie este scăderea poluării şi diminuarea factorilor care duc la intensificarea fenomenelor extreme. Depinde de noi toţi să protejăm mediul înconjurător. A doua direcţie este cea a creării de mecanisme pentru gestionarea situaţiilor care pot apărea. Toate aceste măsuri necesită însă finanţare, şi cum este firesc ca statul să fie activ implicat şi responsabil pentru îndeplinirea multora dintre programele menţionate, implicit aceasta echivalează cu o creştere suplimentară (dar necesară şi obiectivă) a cheltuielilor publice. Bugetele publice sunt însă deja, de mulţi ani, sub presiunea unor numeroase alte creşteri de cheltuieli (la fel de necesare şi obiectiv justificate) precum cele pentru siguranţă şi securitate (în contextul războiului din Ucraina, dar şi al ameninţărilor cibernetice în creştere sau al tensiunilor geopolitice tot mai accentuate), pentru susţinerea categoriilor vulnerabile faţă de creşterea cheltuielilor necesare traiului zilnic (ca urmare a creşterii preţurilor la energie, alimente, medicamente şi utilităţi în contextul puseului inflaţionist generat de şocurile pe partea ofertei), de efortul de reducere a poluării, de îmbătrânirea populaţiei.

Vedem aşadar că presiunile asupra bugetelor publice devin tot mai numeroase, în majoritatea statelor europene şi în lume. Cel puţin presiunile generate de cauzele enumerate mai sus cred că pot fi considerate ca fiind justificate obiectiv de nevoia îndreptăţită a guvernelor de a acţiona şi de a-şi proteja cetăţenii faţă de ameninţările pe termen scurt, mediu sau lung. Aşadar, creşterea acestor cheltuieli probabil că nu poate fi evitată dacă plecăm de la principiul că guvernele au datoria să acţioneze pentru a menţine condiţii adecvate care să permită oamenilor să îşi menţină (prin acţiuni proprii responsabile înlesnite de acest cadru adecvat) nivelul de trai şi calitatea vieţii. Există însă constrângeri evidente, justificate economic, privind finanţarea acestor cheltuieli în creştere, oricât de obiective şi necesare ar fi ele.

De aceea, în opinia mea, două soluţii care pot contribui la un echilibru durabil cu efecte benefice pe termen lung pentru societate între toate aceste presiuni sunt: (1) eficientizarea pe toate căile a creşterii gradului de colectare a veniturilor, în special prin utilizare transformării digitale şi a mecanismelor de selecţie, alocare, realizare şi urmărire în timp a cheltuielilor din resurse publice, precum şi (2) asigurarea utilizării la nivelul maxim posibil a resurselor de finanţare disponibile prin diferitele mecanisme de asistenţă şi colaborare la nivel european şi internaţional, fructificând programele, fondurile şi expertiza pe care România le poate accesa, atât ca stat membru al Uniunii Europene, dar şi de la instituţiile financiare internaţionale sau organismele de cooperare între state.

Astăzi, nevoia de a acţiona pentru protejarea mediului şi dezvoltarea economică sustenabilă sunt stringente, iar responsabilitatea noastră este să ne asumăm măsurile necesare, cunoscute şi insuficient operaţionalizate până în prezent, fiindcă aşa cum spunea Ernest Hemingway - "lumea este un loc minunat pentru care merită să lupţi".