Leroy Merlin a investit 3,5 milioane de euro In remodelarea magazinului din Parcul Comercial Colosseum

T.B.
Companii / 27 octombrie 2023

Leroy Merlin a investit 3,5 milioane de euro In remodelarea magazinului din Parcul Comercial Colosseum

Leroy Merlin, retailer specializat în construcţii, decoraţiuni şi grădinărit, a finalizat procesul de remodelare a primului său magazin de pe piaţa locală, din Parcul Comercial Colosseum, aflat în Bucureşti, se arată într-un comunicat al Leroy Merlin, remis redacţiei. Reamenajarea a durat aproape 1 an şi a implicat o investiţie totală de 3,5 milioane de euro, potrivit sursei menţionate.

Potrivit reprezentanţilor companiei, remodelarea Leroy Merlin Colosseum are ca obiective strategice atât creşterea numărului de clienţi ai magazinului cu aproximativ 10-15% până în anul 2024, cât şi majorarea cifrei de afaceri cu aproximativ 15-20%, accentuată de comenzile online şi telefonice, conform sursei menţionate. Pentru a susţine această creştere, Leroy Merlin a angajat personal suplimentar şi a investit în dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor angajaţilor, astfel încât magazinul să se adapteze noilor cerinţe din piaţă. În acelaşi timp, această investiţie vizează îmbunătăţirea experienţei clienţilor, dar şi simplificarea accesului la produsele destinate amenajării casei şi grădinii, se mai arată în comunicat.

Astfel, raioanele au fost grupate pe mai multe categorii, precum proiect, dedicat bucătăriei şi sanitarelor, deco şi tehnic, cu unelte şi soluţii de electricitate, dar şi grădină, transmite compania. De asemenea, a fost creată o intrare separată spre zona tehnică, dedicată segmentului de meseriaşi şi profesionişti, iar zona de DRIVE IN permite, în continuare, accesul cu maşina pentru achiziţionarea materialelor de construcţii, menţionează sursa precizată.

Totodată, gama de produse a fost îmbunătăţită, iar clienţii au acum acces la o ofertă mai diversă pentru a renova, construi şi decora locuinţa şi spaţiile exterioare - grădina sau balconul, se mai arată în comunicat. Aşadar, raioanele de sanitare, gresie şi faianţă, dar şi cele de decoraţiuni, aranjare şi depozitare, vopsea, tâmplărie şi grădină au fost extinse şi includ mai multe variante de produse, aliniate nevoilor clienţilor şi cerinţelor de dezvoltare durabilă, informează sursa citată. Clienţii vor beneficia de mai multe proiecte complete, dedicate mobilierului de bucătărie şi baie, dar şi de serviciul de comandă personalizată, care le permite clienţilor să comande ferestre şi uşi de balcon din PVC conform dimensiunilor şi culorilor dorite, menţionează compania. Aceste soluţii acoperă toate nevoile, de la achiziţionarea produselor până la montajul acestora, precizează sursa indicată.

În plus, magazinul oferă şi serviciul de retragere marfă pentru o selecţie variată de produse grele, precum gresie, faianţă, parchet, bucătării şi sanitare, arată datele comunicatului. Astfel, după ce produsele dorite au fost selectate, vor fi transportate de către angajaţii Leroy Merlin direct la maşina clientului, potrivit sursei citate.

Cu noul format, suprafaţa totală de vânzare a magazinului, atât din interior, cât şi din exterior, este acum de aproximativ 15,000 de metri pătraţi, menţionează compania. Zona de DRIVE IN măsoară 4,000 de metri pătraţi, cu o extindere de 2,000 de metri pătraţi pentru partea de aprovizionare. Mai mult, Leroy Merlin Colosseum oferă 600 de locuri de parcare pentru accesul uşor şi comod al clienţilor, informează sursa precizată.

Remodelarea magazinului din Parcul Comercial Colosseum a fost prima de acest fel iniţiată în România de retailerul francez, iar pe întreaga perioadă a lucrărilor, magazinul a fost deschis publicului, ceea ce a permis clienţilor să aibă acces la întreaga gamă de produse şi servicii Leroy Merlin, potrivit comunicatului.

"Această remodelare reprezintă un pas important în consolidarea poziţiei noastre pe piaţa locală de DIY. Suntem dedicaţi să devenim destinaţia preferată de bricolaj pentru locuitorii din Bucureşti, oferind produse şi servicii de înaltă calitate, precum şi experienţe de cumpărare inspiraţionale. În următorii ani, ne concentrăm pe consolidarea brandului Leroy Merlin, precum şi pe îmbunătăţirea vieţii şi locuinţelor românilor, prin produse de calitate, sustenabile, la preţuri mici. Leroy Merlin Colosseum devine mai mult decât un magazin de bricolaj - devine un partener de încredere pentru amenajarea caselor fericite", a spus Mathieu Bauduin, CEO Leroy Merlin România, informează sursa citată.

Magazinul se află în Parcul Comercial Colosseum, de pe Şoseaua Chitilei, numărul 284-286 şi va continua să funcţioneze de luni până sâmbătă în intervalul 07:00-21:00 şi duminica între 08:00 şi 20:00, transmite compania. Începând cu data de 6 noiembrie, conform programului de iarnă, magazinul va fi deschis în fiecare duminică, începând cu ora 9:00 până seara, la ora 19:00, arată datele comunicatului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb