Liberté, egalité, extrémité!

Sau despre cum se distruge o democraţie în numele democraţiei. Povestea este simplă. În rolul principal, actualul Preşedinte al Republicii Franceze, Emmanuel Macron. În culise, sistemul de vot specific alegerilor pentru camera legislativă a Parlamentului francez. În restul distribuţiei acestei farse de proporţii istorice: elitele politice franceze, mass-media, sindicatele şi mulţi, foarte mulţi tineri ultra-radicalizaţi.

Cortina. Emmanuel Macron decide să declanşeze alegeri generale. Nu avea nevoie, dar aşa s-a gândit el că este bine, în urma scorului obţinut de Frontul Naţional în alegerile europene. Ar fi fost o idee raţională, cu o condiţie. Ca elitele politice franceze să înţeleagă ceva din semnificaţia votului şi să facă ceva în privinţa asta.

Emmanuel Macron, însă, nu este omul care să înveţe din greşeli. Dimpotrivă. Macron este pătruns de un simţ al superiorităţii absolute faţă de adversarii săi politici. În materie de orgoliu, probabil că îl lasă în urmă şi pe De Gaulle - ceea ce înseamnă ceva. Aşa încât chemarea anticipată la urme a francezilor avea un singur scop. Să îi înveţe cum trebuie să voteze.

Poporul francez, însă, se cam săturase de lecţiile servite de privilegiaţi ai soartei precum Emmanuel Macron. Am fost acum câteva luni în Franţa. Am fost uimit de numărul poliţiştilor şi soldaţilor cu arme automate, cu glonţ pe ţeavă, pe care îi vezi prin gări, la intrarea în centrele comerciale şi, mai ales, în faţa catedralelor creştine. (Despre sinagogi şi despre şcolile evreieşti nu mai vorbesc). Doar un nebun ar spune, în aceste condiţii, că imigraţia necontrolată din Africa şi din Orientul Mijlociu nu este o problemă.

Însă raţionalitatea, cum spuneam, nu mai este de la o vreme încoace, o valoare între politicienii din ţara care i-a dat pe Descartes, Diderot şi Voltaire. Macron şi tovarăşii săi au o obsesie: să blocheze accesul la putere a Frontului Naţional (rebotezat acum Adunarea Naţională), condus, formal, de Jordan Bardella, însă în realitate de Marine Le Pen. Motivul? Frontul ar fi "fascist".

Acum trebuie să mărturisesc că nu mă număr printre simpatizanţii doamnei Le Pen. Aş zice că dimpotrivă. Le Pen este o populistâ care în repetate rânduri a manifestat "înţelegere" faţă de Moscova. Nu am nici un motiv să o văd în fruntea guvernului de la Paris.

Să revenim la Macron. Planul era, aşadar, să o îngroape pe Le Pen. Însă pentru asta a dezlănţuit un monstru. Stânga extremă s-a unit. Au creat un Nou Front Popular. Alegerea numelui este intenţionată. Trimite la Frontul Popular care a guvernat (catastrofal) Franţa între anii 1936 şi 1938. Acum este o alianţă între comunişti, socialişti şi grupuri diverse de extremă stângă.

Actul I. De fapt, turul I. Acum alianţa condusă de madame Le Pen câştigă cu 33 la sută din voturi. Stupoare în rândurile publicului. Actorii se retrag în culise.

Actul II. Macron şi prietenii revin. Cer retragerea din cursă a unor candidaţi astfel încât pentru turul II Frontul şi aliaţii acestuia să piardă. (În sistemul electoral francez intră în turul II toţi candidaţii care primesc cel puţin 12,5% din voturile exprimate în circumscripţie).

La prima vedere, strategia are sens. Însă costul este uriaş. Cerând blocarea Dreptei naţionaliste, Macron a lăsat cale liberă ultra-stângismului. Adică acelor grupuri care de ani de zile, periodic, incendiază Franţa (la propriu).

Zis şi făcut. În turul II, câştigător este Noul Front Popular. Circul abia acum începe.

Nici unul dintre marile grupuri politice nu are majoritate. Curioasă treabă, în condiţiile în care Franţa foloseşte o variantă a sistemului cu două tururi, care este cunoscut că produce majorităţi puternice prin supra-reprezentarea câştigătorilor. Am spus-o cu altă ocazie şi o repet: contează nu doar sistemul de vot, ci şi distribuţia voturilor.

O problemă de genul acesta au avut, recent, şi olandezii (care folosesc însă un sistem de vot proporţional). De vreme ce nici un partid nu putea reclama o majoritate creată la urne, a fost nevoie de una obţinută prin negocieri. Aşa încât partidul lui Geert Wilders a intrat la guvernare (un fel de Front Naţional olandez).

Intransigent la maxim când este vorba despre "fascism", Macron însă exclude guvernarea cu Le Pen. În regulă. Mai rămâne să guverneze cu Noul Front Naţional. Sau să intre în Opoziţie, după ce cu voturile aliaţilor săi va legitima un Guvern de extremă stângă.

Iar aici începe publicul să o şteargă din sală. Noul Front Naţional a revendicat deja postul de Prim-ministru. Iar programul lor este ceva de groază. Pe scurt, tovarăşii vor să destructureze capitalismul în Franţa. Pomeni electorale fără număr, imigraţie cât cuprinde, scăderea vârstei de pensionare la... 60 de ani (!) etc. Pe scurt, Noul Front Popular susţine că va instaura o a "Şasea Republică". Evident, socialistă.

Sunt curios unde va duce toată această afacere. Până atunci, să observăm că Macron a reuşit, în felul său, o performanţă. Franţa nu mai are un Centru Politic. Acolo opinia publică este polarizată la maxim. Cum va guverna ţara Noul Front Popular? - cu sau fără sprijinul lui Macron - în condiţiile în care o bună parte dintre francezi susţin, totuşi, partidul Marinei Le Pen. Suntem în punctul, deosebit de periculos pentru orice regim politic, în care viitorul nu mai este previzibil.