Cel mai tare mă deranjează că, înainte de a-mi spune opinia, trebuie să menţionez că nu sînt nici monarhist, nici regalist şi nici nu dorm cu arborele dinastic sub pernă. Nu trebuie să te scuzi că eşti normal şi ţi-e dor de normalitatea decenţei. Nu trebuie să fii fan monarhist pentru a te purta cuviincios şi cu respect faţă de istorie şi adevăr. Nu aces-tea sînt principalele motive pentru care, cînd un concetăţean care a fost uns rege al patriei mele, la un moment dat, ajunge să împlinească o vîrstă venerabilă, vreau să văd cum este onorat la cel mai înalt grad, vreau focuri de artificii şi sărbători, simpozioane şi adunări de diferite dimensiuni care să îi spună persoanei "Să ne trăiţi, Majestate!", vreau ca oamenii reprezentativi ai ţării - să fie clar, nu am spus reprezentanţii şi în nici un caz politicienii - să îl cinstească în numele nostru, să apară cărţi, filme, timbre, medalii, mişcări de media, creaţii intelectuale, vreau să mă simt o naţiune deşteaptă şi binecrescută. Mai ales că Regelui Mihai destinul şi istoria i-au rezervat o viaţă complicată rău de tot, pe care a trăit-o cu o demnitate exemplară. Aniversarea Regelui Mihai este un eveniment istoric şi încă un cadou făcut românilor şi societăţii lor contemporane în derivă, ca să folosesc un termen din navigaţie.
Mai este o lună, ceva mai puţin, pînă la aniversarea regelui şi vor mai apărea tot felul de idei şi iniţiative, nu facem acum bilanţul, dar merită salutată ideea casei de licitaţii de artă Artmark de a ţine o vînzare "Româ-nia regală". Nu este dedicată manifest regelui sau casei regale sau monarhiei, dimpotrivă, face parte din acea categorie de gesturi discrete, elegante, bine plasate în timp, o reacţie rapidă a societăţii la un eveniment catalizant de interes public.
Departe de a fi ideală, oferta nu avea cum să cunoască perfecţiunea. Este uriaşă gama obiectelor ce ar fi putut figura în această licitaţie, iar ceea ce a apărut a fost destul de reprezentativ, un pic din fiecare: şi obiecte personale, pictură şi sculp-tură cu temă şi din acele vremuri, mai mult, artă plastică de mînă de regină, multă numismatică şi medalistică, ordine de aur şi argint, arme şi uniforme, timbre, partituri şi alte tipărituri mai mari, o halbă istorică, fără îndoială şi fără glumă, toc de praf de puşcă din Războiul de Independenţă.
Multă confuzie, inexactităţi sau de-a dreptul aiureli au fost vehiculate: "peste 200 de oferte", spune un specialist în economie, televizat, numărul exact fiind de 192, "licitaţie organizată de Casa Regală", scrollează o altă televiziune, una de ştiri, chiar în dimineaţa zilei în care a fost prezentată licitaţia, într-o conferinţă de presă - prelegere cu participare selectă de istorici. "România regală, de la Cuza la Mihai", mai susţin unii că s-ar intitula licitaţia Artmark, uitînd că Româ-nia este regat doar din 1881 şi Carol l a fost domnitor pînă atunci. Este drept, sînt şi unele piese ce amintesc de Cuza şi Elena Doamna, inclusiv o emoţionantă cutiuţă de pomezi a celei mai iubite, de către popor, dintre Elenele de-a drepta şefilor statului român, poate chiar singura, dar asta nu schimbă cu nimic termenii exacţi ai licitaţiei. Greu la criză cu cultura mică, ce să mai observăm că în 2011 se împlinesc 130 de ani de la acest eveniment, proclamarea Regatului Ro-mâniei! Im-portant este să aflăm, pînă la Bac, în ce an a avut loc războiul din 1877.
Dar mult mai interesantă este discuţia despre ofertele şi rezultatele licitaţiei. Rezumativ, după calculele Artmark, s-au făcut vînzări de 279.000 euro, fiind adjudecată 81% din ofertă, adică 155 din 192. Fiecare sursă de presă a prezentat o altă vedetă a vînzării, susţinînd că aceea este cea mai mîndră şi mai căutată. Au cîştigat cei care au mizat pe calendarul pictat de regina Elisabeta, vîndut cu 46 de mii de euro, iar majoritarii care au arătat spre Ordinul Carol I, şi nu Ordinul l cum tot apare, au rămas pe doi, la 40 de mii de euro. Pe trei vine o sticlă de vin, una scumpă, licitată intens, şi nu vreo alta uitată pe podium de vreun lucrător, organizator sau badigard.
Astfel, nu avem podium pentru arta plastică, fapt ce ar trebui să ne pună pe gînduri, dacă mai pictăm sau trecem pe viticultură sau cultivarea relaţiilor pentru obţinerea de ordine şi medalii.
Preţul cel mare, aşadar, a fost realizat de un set de desene ale reginei Elisabeta. Era să scriu Maria, pentru că soţia lui Ferdinand este, mai degrabă, asociată cu arta plastică, nu numai prin fenomenul Balcic şi susţinerea artiştilor, ci chiar prin propria creaţie, acuarele suave de genul celor cu care soţia lui Carol I a ilustrat calendarul lui 1898. Licitarea a fost intensă, s-a pornit de la 9.700 de euro - estimarea fiind de 14-18 mii - şi s-a ajuns rapid la 46 de mii, cînd ciocănelul a pecetluit finalul.
Înainte, filele se vînduseră la bucată, între 700 şi 900 de euro fiecare. În cursul licitaţiei s-a vîndut şi o acuarelă de regina Maria, din genul celor anterior sugerate, reprezentînd lalele albe, lucrare mai mult înaltă decît lată, cu semnătura amplă a reginei dar şi cu localizarea la Cotroceni şi datarea în 1902. Drămăluită la 1.800-3.500 de euro, plecată de sub estimarea minimă, a ajuns la 8 mii de euro, crescînd de vreo 6-7 ori. Cu un autograf al aceleiaşi ultime romantice regine a lumii, preţul volumului de "Poesii" al lui Eminescu, ediţie din 1933, a crescut de peste 10 ori, fiind vîndut cu 4,5 mii de euro.
Desigur, nu vom fi prea aspru criticaţi de vom zăbovi, subiectiv de tot, asupra picturilor şi tablourilor cu temă regală, bine reprezentate în ofertă, dar cu un succes modest de tot. O piesă imperială de-a dreptul, o pictură reprezentîndu-l pe Carol I de la genunchi în sus, sprijinindu-se marţial în sabie, de Fritz Grotemeyer cel celebru, a rămas nevîndută. Este drept, estimarea ei era de 40-50 de mii de euro. Iar un superb portret de tinereţe al reginei Elisabeta, cu o poveste interesantă de tot, realizat de americanul George Alexander Healy s-a vîndut cu un jenant 3.250 de euro, cam cu cît îşi răscumpără orice contemporan cunoscut pe scara blocului său lucrările vîrîte în licitaţii. Şi a fost un preţ în creştere, estimarea fiind de cel mult 2.500 de euro. Povestea sa face mai mult de atît: pictura a căzut sub privirea pricepută a unui pasionat al artei care ne aduce Berea din America, la o casă londoneză, ascunsă sub titlul de contesă unguroaică. Iar de pe ea şi roşeaţa din obraji o trădează în ochiul format al inteligentului specialist care îi face buletin pe adevăratul său nume, Elisabeta, regina României.
Au fost multe piese în vînzare, diverse ca o colecţie de fan al acelor vremuri marcate de regalitatea statului. Încheiem cu o discuţie pe care o lăsăm deschisă, orice contribuţie fiind binevenită. Este vorba de noţiunea de cifru regal, care apare foarte des în prima licitaţie de regale de la noi şi este peste tot pe haine şi unelte. Numai că definiţia de dicţionar a cuvîntului cifru ne pune în dificultate, nefiind nimic secret în această expunere publică a respectivei noţiuni.
În schimb, găsim cifra regală, ca unul dintre cele cinci semne ale regalităţii române, alături de coroană, buzdugan, mantie şi pavilion. Cifra regală este un fel de logo, şi nu siglă, cum greşit se mai spune, un semn grafic extrem de concis care, de obicei, conţine iniţialele numelui monarhului respectiv, rege sau regină, şi apare pe cores-pondenţă, drapele, uniforme şi arme. Atît la Carol, cei doi, cît şi la Ferdinand iniţiala apare dublată şi andoasată, adică spate în spate, cu o coroană deasupra. Trăiască Regele, în pace şi onor, de ţară iubitor şi-apărător de ţară!