LITORALULROMANESC.RO: Voucherele de vacanţă vor aduce un plus de 300.000 de turişti pe litoral, anul viitor

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 5 septembrie 2018

Faptul că statul va acorda şi anul viitor vouchere de vacanţă va conduce la un plus de turişti pe litoral de peste 300.000, iar încă pe atât vor vrea să meargă la mare, dar nu vor mai găsi locuri disponibile în capetele de sezon, potrivit estimărilor agenţiei de turism Litoralulromânesc.ro.

Din datele disponibile, pe litoral ajung anual în jur de 1,3-1,4 milioane de turişti, iar majoritatea celor 1,2 milioane de bugetari care primesc tichete de vacanţă vor să ajungă, de asemenea, pe litoral. Chiar dacă o parte importantă din cei peste 1,3 milioane de români care ajung la mare sunt bugetari care s-ar fi dus în concediu la mare şi fără vouchere, din estimările Litoralulromanesc.ro mai mult de jumătate dintre cei care primesc tichete n-ar fi ajuns pe litoral, fie pentru că nu şi-ar fi permis financiar, fie ar fi ales destinaţii externe.

Chiar dacă în acest an voucherele s-au acordat târziu, iar cei care le-au primit au ratat luna iunie, când vacanţele la mare sunt mai ieftine, şi, cel mai important, au ratat ofertele early booking puse în vânzare încă din toamna anului trecut, tot s-a simţit o creştere a numărului de turişti cu peste 10% faţă de anul trecut, ceea ce înseamnă în jur de 150.000 de români care au ajuns la mare doar datorită voucherelor de vacanţă, potrivit agenţiei.

Ionuţ Nedea, CEO al Litoralulromanesc.ro, a declarat: "S-a ajuns ca în luna august şi în prima parte a lunii septembrie agenţiile şi hotelurile de pe litoral să fie asaltate de cereri pe care nu le-au putut onora. Doar agenţia Litoralulromanesc.ro, care a vândut în această vară mai mult de 75.000 de vacanţe la mare, s-a văzut în situaţia de a nu mai putea găsi locuri pentru alţi 20.000 de turişti. Din estimările noas-tre, la nivelul întregului litoral au rămas, în acest an, pe dinafară sute de mii de români".

În acest context, ne aşteptăm ca anul viitor numărul de turişti pe litoral să fie cu peste 300.000 mai mare decât în 2018, creşterea mare urmând să aibă loc în capetele de sezon, precizează reprezentanţii agenţiei.

CEO-ul Litoralulromanesc.ro a precizat: "Acum, principala problemă pe litoral nu e să trimiţi un număr mai mare de turişti, ci că sezonul nu poate fi mai lung, pentru că încep şcolile foarte devreme şi se termină foarte târziu. Dacă măsura acordării voucherelor ar fi corelată cu lungirea vacanţei, creşterea sezonului ar mări şi mai mult numărul de turişti. Dacă ar fi vacanţa mai lungă cu o săptămână la început şi o săptămână la final, ar veni, în plus, pe litoral, peste 300.000 de persoane".

Oficialii companiei mai precizează că un alt efect al prelungirii cu încă un an a acordării voucherelor va fi şi modificarea structurii sezonului. Dacă în anii anteriori vârful de sezon, în care hotelurile de la mare se umpleau, era 20 iulie - 20 august, de acum înainte vârful de sezon se va muta în intervalul 1 iulie - 31 august.

Totodată, un alt efect pozitiv al tichetelor va fi şi că unele structuri de cazare care până acum funcţionau în alt regim vor dori să se clasifice, mai precizează reprezentanţii companiei.

Ionuţ Nedelea a mai afirmat: "Pe de altă parte, atunci când cererea e mare, vor fi şi investiţii în extinderea spaţiilor de cazare, nu neapărat în construirea de la zero, cât a renovării unor etaje sau corpuri care stăteau nefolosite. Voucherele vor avea şi un efect negativ, şi anume că unii proprietari nu vor mai investi în modernizarea hotelurilor. Atâta timp cât nu poţi acoperi cererea, nu eşti motivat să faci investiţii în active şi servicii, în condiţiile în care o masă foarte mare de turişti e mişcată artificial către o anumită zonă din industria hotelieră. Vorbim de unităţile care nu investeau în calitate, pentru că cei care o făceau până acum o vor face în continuare".

Litoralulromanesc.ro este deţinută de compania Creative Eye SRL din Constanţa, cu capital integral privat românesc. Litoralulromanesc.ro a înregistrat anul acesta un volum de vânzări de 22 milioane de euro (la Ministerul Finanţelor este raportat doar comisionul, aşa cum se întâmplă în cazul multor agenţii de turism), iar prin intermediul agenţiei au ajuns anul trecut în staţiunile româneşti de la Marea Neagră peste 150.000 de turişti. Portalul promovează peste 400 de structuri de cazare în 13 staţiuni de pe litoralul românesc, de la unităţi de o stea până la cele de cinci stele.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Turismul romanesc a devenit un balci de slaba factura. Vaucerele vor definitiva aceasta mareata realizare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb