LIVE TEXT: Oltchim, un vâjhaţ pentru Dan Diaconescu

IOANA POPA, ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 septembrie 2012

Oltchim, un vâjhaţ pentru Dan Diaconescu

UPDATE 17.32 > Referitor la acuzaţiile făcute de premierul Ponta la adresa sa şi a lui Constantin Roibu, precum şi la plângerile făcute la DNA, fostul ministru al Economiei în perioada 2008-2010, Adriean Videanu, spune că nu ştia nimic.

"Eu am fost ministru nu procuror general, cei abilitaţi să îşi facă treaba. Dacă un ministru face procuratură când să se mai ocupe de economie. În legea răspunderii ministeriale ministrul nu răspunde pentru subordonaţi ci pentru actele lui", a explicat fostul ministru.

---------------------

UPDATE 17.25 > Adriean Videanu susţine că integrarea Oltchim şi Arpechim este soluţia pentru a face combinatul vâlcean funcţional.

"În 2009 am venit cu o strategie pe care am discutat-o cu toată lumea, inclusiv cu FMI şi Comisia Europeană şi cu toţii am stabilit că integrarea Oltchim-Arpechim este soluţia cea mai bună aşa că am mers pe această direcţie", a declarat Videanu.

------------------------

UPDATE 17.15 > Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu a spus că PCC şi-a dat acordul pentru conversia creanţelor în acţiuni.

"Acţionarul minoritar şi-a dat acordul în momentul în care s-a vorbit despre conversia creanţelor AVAS în acţiuni. Soluţia este ca de mâine să se renunţe la aceast procedură de privatizare halucinantă să se facă conversia creanţelor AVAS şi Electrica atât de la Oltchim cât şi de la celelalte companii care trebuie să fie privatizate şi statul să devină acţionar majoritar", a declarat Videanu.

------------------------

UPDATE 17.10 > Videanu neagă faptul că a semnat orice document prin care Oltchim a primit un credit de la Eximbank:

"Cum să apară semnătura unui ministru pe un împrumut al unei companii din subordine când ei au Consiliu de Administraţie. Tot ce poate face un ministru este să dea o scrisoare de confort, ceea ce înseamnă că Guvernul a aprobat o anumită strategie şi memorandumul nefiind opozabil, ministrul certifică acest lucru. Eu ştiu că am luat un credit de la CEC, nu mai ştiu ce s-a întâmplat între timp cu acei bani".

----------------------

UPDATE 17.06 > Adriean Videanu neagă orice legătură cu Dan Diaconescu şi susţine că nu este nicio legătură între plecarea lui şi a lui DD din ţară în acelaşi timp.

"Eu nu am nicio legătură cu Dan Diaconescu, eu sunt la Istanbul, el este unde vrea el. De ce Dumnezeu se tot fac legături între noi doi?", a declarat Videanu la o emisiune TV.

---------------------------

UPDATE 16.15 >Cezar Preda i-a reproşat premierului acuzele făcute la adresa PDL, spunând că nu este decât un "prim-ministru plagiator".

"Am văzut, astăzi la prânz, o ieşire a unui prim-ministru plagiator, ca un regizor însoţit de doi sufleori nereuşiţi, să ne spună filmul fabricii Oltchim. În dispreţul celor 3.000 de oameni care au probleme, domnul Ponta începe să strige "hoţii". N-aţi reuşit să spuneţi decât o frază adevărată, domnule Ponta, şi acea frază este «privatizarea Oltchim este în responsabiltiatea Guvernului României», restul sunt floricele de regizor", a declarat Preda într-o conferinţă de presă.

---------------------

UPDATE 13.23 >Victor Ponta spune că viitoarea procedură de privatizare a Oltchim se va face diferit.

"E clar că dacă nu se finalizează această procedură, viitoarea va trebui să fie total diferită.

Această privatizare noi am preluat-o din mers cu termenele acestea. Pentru procedura de la începutul anului viitor vom discuta cu bordul FMI pentru că, într-adevăr, nu privatizăm o fabrică de conserve sau de papuci, şi lucrurile trebuie făcute altfel".

------------------------

UPDATE : 13.20 > Premierul acuză PDL că este vinovat pentru actuala situaţie de la Oltchim şi susţine că nu acceptă criticile lor.

"Cred că domnul Videanu trebuie să tacă din gură. Sunt câţiva care ar trebui să îşi amintească ce am ajuns şi cum am ajuns. Când ne critică presa pentru consultant le răspund, când o face PDL le amintesc că a fost numit de ei. Când ne critică analiştii pentru privatizare este în regulă, când ne critică domnul Ungureanu, îi amintesc că privatizarea trebuia făcută în aprilie".

---------------------

UPDATE: 13.17 >Premierul consideră că viitorul investor va avea două probleme majore la Oltchim:

"Orice investitor care va veni la Oltchim va avea două probleme: în ce măsură poate lua decizii în raport cu investitorul minoritar şi ce poate face cu cele două datorii, Electrica şi AVAS".

-----------------

UPDATE : 13.13 > Ponta: "Va merge domnul Chiţoiu la Oltchim, dar cred că protestele i se adresează celui care a spus că va salva combinatul".

Premierul susţine că protestele sunt îndreptate împotriva lui Dan Diaconescu. "Noi ne-am făcut datoria faţă de oameni şi am plătit salariile. Acum dacă cineva i-a păcălit, atunci acea persoană să răspundă, bineînţeles, când va reveni în ţară".

----------------

UPDATE 13.05 > Ponta anunţă un administrator special la Oltchim

"Dacă luni nu se semnează un contract, tot luni îl aştept pe domnul ministru Chiţoiu să propună administratorul special. Suntem pregătiţi să angajăm un administrator special care să oprească contractele păguboase, să discute cu creditorii privaţi, cu Electrica şi cu băncile şi să reia activitatea pe baza unui sprijin pe care Guvernul poate să-l asigure ca şi capital de lucru din fondurile de privatizare".

----------------------

UPDATE 13.04 > Victor Ponta promite că va da banii de la Diaconescu către Oltchim ca şi împrumut

"Cei 45 de milioane de euro, dacă vor fi plătiţi, pot să fie acordaţi ca împrumut pentru o perioadă de cel mult 6 luni, dar doar până la semnarea transferului de acţiuni, pentru funcţionarea combinatului. Singura condiţie este să fie plătiţi, când vor fi plătiţi îi putem da pentru salvarea combinatului.

---------------------

UPDATE 12.59 > Ponta: Oltchimul poate funcţiona şi fără Arpechim.

"OMV Petrom, în urma discuţiilor pe care le-am avut, şi-a dat în scris acordul de a negocia tranferul. Cea mai importantă parte, instalaţia de piroliză, a fost transferată încă de acum 2 ani. Singurul lucru important ar fi instalaţia de nafta, însă aceasta presupune costuri suplimentare. Este vorba de investiţiile de mediu care trebuie făcute în Arpechim", a spus primul ministru.

-----------------

UPDATE 12.50 > Victor Ponta a declarat că a primit o scrisoare de la TISE cu trei zile înainte de licitaţia pentru Oltchim.

"Conform premierului, reprezentanţii TISE au declarat că în momentul în care cumpărase caietul de sarcini nu era dispusă să participe la licitaţie, dar se arăta interesaţi ca pe viitor să continue o eventuală colaborare", s spus premierul în conferinţa de presă.

------------------------

UPDATE 12.40 > Ponta: "Situaţa Oltrchim a început să se deterioreze în 2009-2011, când s-a înregistrat o situaţie gravă privind pierderile şi mai ales datoriile acumulate".

Premierul a prezentat evoluţia datoriilor combiantului în ultimii ani. Potrivit primului ministru datoriile Oltchim către furnizori erau în 2009 de 11 milioane de lei, către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, 7 milioane, către alţi creditori 5,8 milione şi credite bancare nerambursate la scadenţă - 500 de milioane.

Un an mai târziu în 31 decembrie 2010 datoria către furnizori era de 73 milioane, către bugetul de stat, 13 milioane, iar credite bancare nerambursate de 552 milioane. La sfârşitul anului trecut datoria către funizori a ajuns la 291 de milioane de lei, cea către bugetul de stat la 37 milioane, iar la bănci a rămas aproximativ aceeaşi ca în 2010.

Ponta a spus: "Ce vreau să spun, fără nici o conotaţie politică, este că în 2009 se putea salva Oltchimul mult mai uşor şi nu trebuia lăsat, din motive obiective sau subiective, să ajungă într-o situaţie aproape fără ieşire".

Conform declaraţiei premierului, în prezent datoria combinatului este de 700 de milioane de euro şi creşte cu 200 de mii de euro în fiecare zi.

-----------------------

UPDATE 12.35 > Victor Ponta a început conferinţa de presă pe tema Oltchim

"Ieri am avut o discuţie destul de lungă cu domnul Chiţoiu şi domnul Vulpescu şi am considerat necesar să punem la dispoziţie o serie de date privind evoluţia din ultimii ani a Oltchim", a explicat premierul.

-2006 este anul în care PCC a devenit acţionar minoritar al Oltchim şi sau luat primele măsuri pentru privatizarea combinatului.

-----------------------

UPDATE: 10.50 >Premierul Victor Ponta va susţine o conferinţă de presă la ora 12.30 la sediul Ministerului Economiei.

Tema conferinţei la care va participa şi Ministrul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Daniel Chitoiu, este privatizarea Oltchim.

--------------

UPDATE: Preşedinţia: "Privatizarea Oltchim nu e inclusă pe agenda CSAT"

Privatizarea Oltchim nu a făcut obiectul niciunei analize în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi nu a fost inclusă pe ordinea de şedinţă a viitoarei reuniuni a CSAT, neexistând nicio solicitare a Guvernului în acest sens, informează Preşedinţia, conform surselor de presă.

----------

Premierul Victor Ponta s-a repezit, ieri dimineaţă, să declare licitaţia Oltchim drept un eşec, invocând faptul că Dan Diaconescu n-ar avea banii, deşi jurnalistul are la dispoziţie zece zile să semneze contractul şi să plătească pachetul majoritar de acţiuni deţinut de stat la combinatul vâlcean.

Ieri după-masă, premierul a spus că a discutat cu FMI despre o derogare pentru reluarea privatizării Oltchim peste şase luni şi că instituţia i-a transmis că a fost foarte important că autorităţile au dat semnalul de voinţă politică pentru a face privatizarea.

Victor Ponta l-a acuzat ieri pe fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, de faptul că, în înţelegere cu fostul director al Oltchim, Constantin Roibu, a fraudat statul cu 500 milioane euro, printr-un împrumut garantat de stat, pentru Oltchim, în 2009. Şeful Executivului susţine că Dan Diaconescu ar face jocul PDL pentru acoperirea fraudelor din ultimii ani de la combinatul vâlcean.

Toată ziua de ieri, avocaţii lui Dan Diaconescu şi reprezentanţii OPSPI s-au contrat în negocierile pentru semnarea contractului de privatizare. Angajaţii Oltchim prezenţi la negocieri s-au declarat nemulţumiţi că ambele părţi "o lălăie" cu semnarea, sub diverse pretexte.

La finalul zilei, avocatul Daniel Fenechiu a anunţat că Dan Diaconescu a plecat la Munchen să caute materii prime şi clienţi pentru Oltchim. Pe de altă parte, Liviu Neagu, secretarul general al PP-DD, partid fondat de Dan Diaconescu, a anunţat că jurnalistul a plecat la Munchen pentru discuţii referitoare la Oltchim cu potenţialul investitor al cărui nume nu a fost făcut public.

Având în vedere că PCC este o companie germană, cu sediul la Duisburg, ne putem întreba dacă Dan Diaconescu s-a dus să negocieze chiar cu acţionarul minoritar de la Oltchim.

Mai ales că ieri, la solicitarea noastră în urma celor mai recente declaraţii ale autorităţilor, Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC pentru România, ne-a spus: "PCC SE este gata să coopereze cu statul român, cu acţionarii şi cu potenţialii investitori pentru a salva Oltchim".

Scenarii despre privatizare

În piaţă circulă mai multe scenarii cu privire la circul din jurul privatizării Oltchim.

O posibilă explicaţie pentru acest circ ar fi că Guvernul a făcut blat cu Dan Diaconescu pentru a rezolva problema socială de la Oltchim şi problema îndeplinirii acordului cu FMI, care a impus privatizarea combinatului în septembrie, după ce a fost amânată de mai multe ori în ultimii ani. Cum Guvernul USL a fost preocupat, după preluarea puterii, de suspendarea lui Băsescu, s-a trezit, în august, că trebuie să facă o privatizare pe genunchi la Oltchim la jumătatea lunii septembrie. Iar participarea realizatorului de televiziune a venit ca o mănuşă pentru autorităţi.

Potrivit acestui scenariu, dacă Guvernul ar fi luat în serios privatizarea, nu i-ar fi permis lui Dan Diaconescu să-şi facă de cap înainte şi după privatizare, îndrugând vrute şi nevrute despre oferta sa şi făcând apel la subscripţie publică. Guvernul ar fi putut interveni oricând pentru a preveni depunerea unei oferte neserioase şi nu ar fi ales această metodă de licitaţie.

Dacă Guvernul ar fi abordat serios privatizarea Oltchim, Victor Ponta nu s-ar fi antepronunţat cu privire la rezultat, lâsându-l pe Dan Diaconescu să se compromită total prin nesemnarea contractului şi nedepunerea la timp a banilor promişi. Astfel, domnul Diaconescu ar fi avut multe de pierdut şi la capitolul imagine pentru partidul său - PP-DD.

Astfel, conform acestui scenariu, privatizarea eşuează, autorităţile acordă ajutoare sociale angajaţilor şi fonduri pentru repornirea Oltchim, iar societatea ar intra într-o perioadă de administrare specială pentru reluarea privatizării.

Un alt scenariu pentru situaţia de la Oltchim ar fi că circul creat este rezultatul unui concurs de împrejurări: Dan Diaconescu a vrut să cumuleze capital politic pentru alegerile parlamentare, Guvernul, mai mult preocupat de politic decât de economie, a făcut o privatizare de mântuială, din lipsă de timp şi/sau din incompetenţă, ca să ia ochii FMI.

O altă variantă este că mascarada privatizării ascunde o înlocuire politică a "băieţilor voştri" cu "ai noştri", care instituie insolvenţa în vederea restructurării combinatului şi a decăpuşării, pe modelul Hidroelectrica. În această variantă, Guvernul USL nu a avut niciodată intenţia să privatizeze Oltchim-ul, ci să-l bage în insolvenţă pentru a controla, mai departe, societatea.

Joc de glezne în jurul contractului

Dan Diaconescu şi avocaţii săi pe de o parte, şi reprezentanţii OPSPI pe de altă parte au făcut, ieri, un joc mărunt de glezne în jurul semnării contractului, la care reprezentanţii angajaţilor de la Oltchim au asistat sideraţi.

Remus Vulpescu, şeful OPSPI, a anunţat, ieri dimineaţă, că este pregătit contractul pentru semnare. Dan Diaconescu a spus, după primele discuţii, că nu era pregătit nimic şi că avocaţii săi au cerut lămuriri despre controalele derulate de ANAF, corpul de control al premierului Ponta şi corpul de control al ministrului Economiei, despre datele fisclale la zi şi despre litigiile Oltchim. Dan Diaconescu susţine că sunt probleme cu anexele şi prevederile contractuale.

Oficialii OPSPI au promis că vor da detaliile cerute de jurnalist şi avocaţii săi, dar nu ştiu în cât timp. Ei le-au spus avocaţilor domnului Diaconescu că aceste detalii n-ar trebui să impiedice semnarea contractului pentru că jurnalistul ştie ce cumpără şi şi-a asumat achiziţia combinatului în condiţiile actuale.

Ponta: "Dan Diaconescu va găsi acum pretexte ca să nu semneze"

Victor Ponta a declarat că Dan Diaconescu va găsi pretexte pentru a nu semna contractul de privatizare, susţinând că jurnalistul nu a avut niciodată şi nu are banii pentru a cumpăra Oltchim şi că Guvernul va veni cu un plan pentru următoarele şase luni pentru a salva combinatul.

Potrivit Mediafax, premierul apreciază: "Oamenii au fost minţiţi de domnul Diaconescu, Mesia, Salvatorul... un alt Mesia, că e şi un alt Mesia pe dreapta politicii, ştiţi, cel cu Givenchy-ul. E Mesia domnului Dan Diaconescu care a venit şi preia el. Nu a preluat, că nu are nici cei 45 de milioane de euro pentru acţiuni, nu are nici cei 100 de milioane pentru Arpechim, nu are cei 150 de milioane de euro pentru restul datoriilor, cum sigur, poate că domnul Videanu îi are, dar e greu să vii să plăteşti cash".

Domnia sa şi-a exprimat, totodată, speranţa că încrederea celor care eventual mai sunt dispuşi să crediteze Oltchim va putea fi recâştigată.

Victor Ponta susţine că eşecul privatizării Oltchim nu este vina Guvernului, care s-a obligat să încerce să privatizeze compania în septembrie, în baza prevederilor contractuale cu FMI semnate de fostul Executiv. Premierul a răspuns afirmativ la întrebarea privind o nouă încercare de privatizare în primăvara anului viitor.

Domnul Ponta a dat asigurări că angajaţii Oltchim îşi vor primi în continuare salariile, el arătând că "circul" privatizării companiei trebuie să înceteze şi că Guvernul va veni cu un plan pentru următoarele şase luni, astfel încât combinatul să fie salvat.

Chiţoiu: "Acuzele lui Diaconescu sunt un tertip pentru amânarea semnării"

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat că acuzele lui Dan Diaconescu privind contractul de privatizare a Oltchim este "un tertip" pentru a prelungi semnarea contractului, precizând că eşuarea privatizării va putea fi constatată după cele 10 zile prevăzute pentru semnarea contractului.

Domnul Chiţoiu a precizat: "Privatizarea eşuează numai în cazul în care domnul Diaconescu nu vine şi plăteşte preţul pe acţiuni şi nu-şi asumă toate obligaţiile din oferta de cumpărare. Trebuie respectat termenul de 10 zile prevăzut de lege pentru semnarea contractului şi plata sumei angajate".

Jurnaliştii postului de radio Vocea Rusiei susţin într-un material intitulat "Privatizarea Oltchim - capitalismul nu crede în minuni", că ţara noastră rămâne un tărâm al faptelor bizare, iar privatizarea combinatului vâlcean ocupă un loc de top pe lista de ciudăţenii a ţării, relatează sursele de presă.

Potrivit postului de radio, "dimensiunea neserioasă, balcanică, şi pur românească a scandalului privatizării Combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea nu poate să ascundă câteva elemente grave şi cu posibile consecinţe teribile pentru economia şi stabilitatea politică a României".

În analiza celor de la Vocea Rusiei, cei care vor avea de câştigat de pe urma acestui scandal vor fi democrat-liberalii şi preşedintele Traian Băsescu "care până la ora când a fost scris acest articol nu a reacţionat la vestea câştigării licitaţiei de către Dan Diaconescu, o tăcere cel puţin ciudată dacă avem în vedere cât de implicat a fost preşedintele în toate marile acţiuni de privatizare", mai arată materialul postului rus de radio.

Videanu despre Victor Ponta: "Domnul Bulă"

Democrat-liberalul Adriean Videanu l-a numit, ieri, "domnul Bulă" pe premierul Victor Ponta, despre care a spus că este "un personaj politic jalnic", iar dacă vrea să îl vadă pe "hoţul hoţilor" să se uite în oglindă.

Videanu a precizat că eşecul privatizării Oltchim este rezultatul "incompetenţei" guvernului Ponta şi l-a criticat pe premier, asemănându-l pe acesta cu "un personaj popular, esenţa incapacităţii, şi anume domnul Bulă": "Acest personaj politic jalnic care este Victor Ponta, pe care aş vrea să-l asemăn cu un personaj popular, esenţa incapacităţii, şi anume domnul Bulă... Domnul Ponta acţionează în politică şi în actul guvernamental după principiile şi valorile personajului nostru naţional, domnul Bulă".

Liderul PDL a mai spus despre Victor Ponta că "minte cum respiră" şi este "mitomanul naţional".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. si recunosc m-ati invins dragi doamne redactoare. Desi am fi putut avea un pic si din Nasul , Ocean eleven intr-adevar Harry Poterasul pare fi raspunsul corect. Ce este cel mai frumos se poate observa in modul sincron pe care primul ministru si ministrul economiei actionaeza. In urmatoarea perioada presa trebuie sa fie foarte atenta caci opere celebre precum Alibaba si cei 40 iinvestitori sau Pacala Reloaded vor avea noi succesuri.

    si Roibu de ce nu e inca in parnaie? dupa doi ani de recalificare la Jilava poate sa se apuce de politica.

    haideti sa vedem faptele lui ponta in afara de faptul ca a angajat 60 de avocati grefieri si el mai stie ce nu a facut nimic concret in economia romaniei el se crede acasa la mama lui ad nastase daca se crede ca angajarea birocratilor este esentiala pt romania este grav dupa ce si asa in economie si productie avem un mare nr de birocrati,ce facem ,referitor la dd lasati-l in pace sa salveze oltchim nu stiu de ce era mai bine la pcc care tinea 2 sectii si restul papa si acele sectii le tineau pt asa zisa clauza contractuala dupa 3-5 ani taiere si asa scapau de un redutabil concurent,ponta credea ca cele 12 scrisori de intentie inseamna ceva concret asta arata cat este de limitat, cat despre videanu asa este s-a ocupat de oltchim si a fost la un pas de a face un mare buum pt combinat integrand si rafinaria pitesti astea sant fapte nu vorbe sa nu credeti ca simpatizez pe videanu sau pdl departe de mine

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb