Liderul PNL, Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat astăzi că lupta politică internă din cele două partide (PNL şi USR PLUS), care îşi pregătesc congresele, nu întârzie reformele, transmite Agerpres.
"Nu. Legea pensiilor, legea salarizării din sectorul public, legile justiţiei nu sunt nişte legi pe care să le faci peste noapte, graba strică treaba, trebuie pregătite foarte serios, trebuie dezbătute şi mai ales trebuie să ne înţelegem la nivelul coaliţiei, pentru că ele vor fi adoptate pe cale parlamentară şi pentru a putea să avem majoritate trebuie să mergem pe nişte proiecte de lege care să fie adoptate la nivel coaliţiei, acceptate şi susţinute de toţi partenerii", a precizat Orban.
Întrebat dacă există o problemă în coaliţia de guvernare, în sensul că nu funcţionează relaţia Guvern - Parlament, aşa cum declara vicepremierul USR PLUS Dan Barna, Ludovic Orban a spus că aceasta funcţionează "foarte bine".
"Funcţionează foarte bine. S-au referit la două sau trei legi. Cu legea de desfiinţare a Secţiei Speciale noi am oprit procedura de adoptare, am luat o decizie la nivelul coaliţiei, am adoptat proiectul de lege la Camera Deputaţilor, în forma în care am stabilit-o în coaliţie, după care a apărut sesizarea Comisiei de la Veneţia, care a fost făcută de ministrul Justiţiei. Decizia la nivelul coaliţiei, să aşteptăm punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia, să ne întrunim după ce primim punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia şi să definim care e forma legii de desfiinţare a SIIJ. A doua lege, este vorba de legea care să modifice legea dată de PSD prin care a interzis vânzare de acţiuni, de active, acum suntem într-o situaţie în care literalmente nu există nicio ţară din UE unde să existe aşa ceva în vigoare. Problema pe care o avem în cursul adoptării este că este sesizată, pe lângă Comisia de industrie şi servicii, care este condusă de domnul Bende Sandor, e sesizată şi Comisia economică, condusă de un reprezentat PSD care nu vrea să convoace şi să pună pe ordinea de zi proiectul de lege respectiv. Asta e problema, nu e vina coaliţiei", a explicat Orban.
El a adăugat că a mai existat o discuţie pe proiectul privind alocaţiile pentru copii.
"De asemenea, a mai existat o discuţie pe încă un proiect de lege care nu există. Asta nu se datorează unei necooperări - saga alocaţiei. Am hotărât foarte clar în coaliţie după investirea Guvernului că vom respecta angajamentul de dublare a alocaţiilor care a fost în legea respectivă şi că vom face o creştere cu cincimile care au rămas, cele trei, vom face la începutul anului 2021, începutul anului 2022, în 2023. În ordonanţa care a fost adoptată de Guvern nu a fost prevăzut acest lucru. De ce, nu mă întrebaţi. La Senat am corectat printr-un amendament la legea de adoptare a OUG dată la finalul anului, aceea de pregătire practic a legii bugetului de stat după care, la Cameră, pe mai mulţi parteneri din coaliţie nu i-a mai interesat subiectul. Am repus subiectul în coaliţie şi până la urmă am luat decizia, iar decizia a fost că adoptăm proiectul pe cale parlamentară, dar existând riscul de atac la CCR, în cazul în care nu se poate adopta în termenul în care să permită intrarea în vigoare a legii până la data de 1 iulie, Guvernul va emite o OUG pentru respectarea deciziei coaliţiei", a comentat Orban.