LUNA MAI FINANCIARĂ Luna mai în cifre

A.V.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 2 iunie 2021

Luna mai în cifre

4 mai

- Banca Naţională a României (BNR) anunţă că, la data de 30 aprilie, rezervele valutare ale ţării se situau la 38.304 milioane de euro, faţă de 35.709 milioane euro în 31 martie. Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4.881 milioane euro.

5 mai

- Guvernul aprobă Programul de convergenţă a României care, împreună cu strategia fiscal-bugetară şi cu Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), conţin reforme în sistemul de pensii, salarizare, companii de stat, administraţie publică.

- Executivul aprobă strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale 2021-2023 propusă de ministrul Finanţelor Publice, Alexandru Nazare, prin care cuantumul datoriei guvernamentale se va situa la aproape 50% din PIB.

- Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) transmite că nivelul de respectare a recomandărilor privind prevenirea corupţiei în rândul parlamentarilor şi magistraţilor din România este nesatisfăcător.

- Dolarul ajunge la cel mai ridicat curs al lunii faţă de leu: 4,1035 RON, conform BNR.

- Gramul de aur, cotat la nivelul minim al lunii: 234,7735 lei, potrivit BNR.

8 mai

- Fitch Ratings confirmă ratingurile pentru datoria pe termen lung în valută şi monedă locală ale oraşelor Bucureşti, Braşov, Oradea şi Buzău la "BBB-", perspectivele asociate fiind negative. Confirmarea a venit după ce, în aprilie, Fitch a confirmat ratingul suveran al României la "BBB-" cu perspectivă negativă.

10 mai

- Guvernul adoptă prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, începând cu data de 13 mai, în contextul pandemiei de Covid-19.

- Executivul elimină restricţia privind participarea la organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase, legată de domiciliu sau reşedinţă şi decide organizarea unor evenimente-pilot în domeniul competiţiilor sportive la care să fie permisă participarea doar a persoanelor vaccinate împotriva Covid sau a celor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu Sars-Cov-2 sau a persoanelor care prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore.

- Comisia Europeană trimite, Reprezentanţei ţării noastre la Bruxelles, o scrisoare cu mai multe observaţii privind planul pe care Guvernul îl propune în privinţa CFR Marfă. Conform documentului, autorităţile de la Bucureşti şi-au asumat desfiinţarea companiei, care înregistrează datorii uriaşe, iar o parte din activele şi activitatea aces­teia să fie preluate de societatea Rofersped, care este casa de expediţii a CFR Marfă.

12 mai

- Comisia Europeană estimează că economia României va înregistra un avans de 5,1% anul acesta, respectiv de 4,9% în 2022. În privinţa inflaţiei, previziunea Comisiei este: 2,9% în 2021 şi 2,7% în 2022.

- Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României decide menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25% pe an.

13 mai

- Intră în vigoare măsura prelungirii stării de alertă cu încă 30 de zile.

14 mai

- Francul atinge cursul maxim al lunii faţă de moneda noastră: 4,499 lei, potrivit datelor BNR.

- BNR anunţă că, în perioada ianuarie - martie 2021, contul curent a înregistrat un deficit de 2.549 milioane de euro, comparativ cu 990 milioane de euro în ianuarie-martie 2020. Investiţiile directe ale nerezidenţilor au însumat 1.535 milioane de euro, faţă de 399 milioane de euro în ianuarie-martie 2020. Datoria externă pe termen lung a însumat 8.9457 milioane de euro la 31 martie, în scădere cu 3,6% faţă de decembrie 2020, iar cea pe termen scurt 34.169 milioane de euro, mai mare cu 3,2% faţă de decembrie 2020.

15 mai

- Autorităţile elimină obligativitatea purtării măştii în spaţii deschise neaglomerate, aceasta trebuind purtată în continuare doar în spaţii publice precum pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă. Sunt eliminate şi restricţiile referitoare la circulaţia pe timpul nopţii a persoanelor. În plus, este eliminată restricţia privind programul operatorilor economici până la ora 21:00. Programul restaurantelor, barurilor, cafenelelor şi teraselor este permis în intervalul orar 5:00-24:00. (A.V.)

17 mai

- Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) decide trimiterea în judecată a fostului lider PSD, Liviu Dragnea, pentru săvârşirea a trei infracţiuni: două de trafic de influenţă şi una de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Dosarul priveşte vizita pe care Dragnea a efectuat-o în SUA, în perioada 17-21 ianuarie 2017, la ceremonia de depunere a jurământului de către preşedintele de atunci, republicanul Donal Trump.

18 mai

- Institutul Naţional de Statistică (INS) anunţă că PIB-ul României a crescut cu 2,8% în primul trimestru din 2021, faţă de trimestrul anterior, dar a scăzut cu 0,2% comparativ cu trimestrul întâi din 2020.

- BNR confirmă informaţia potrivit căreia fostul premier social-democrat Viorica Dăncilă şi colegul său de partid, fostul europarlamentar Ioan Mircea Paşcu, vor face parte, începând din 1 iunie, din echipa BNR. Ioan Mircea Paşcu este consultant pentru Departamentul de Geopolitică al băncii centrale, Viorica Dăncilă - consultant pentru Strategia de Sustenabilitate şi Energie Verde din cadrul BNR.

Euro atinge cursul maxim al lunii, faţă de leu: 4,9268 lei, la care mai revine în 21 mai, potrivit cifrelor BNR.

19 mai

- Camera Deputaţilor, în calitate de primă cameră sesizată, adoptă, în forma trimisă de Guvern, proiectul de lege privind reţelele 5G. Potrivit proiectului, furnizorii de comunicaţii vor putea utiliza în reţelele 5G numai tehnologii, echipamente şi programe software de la producători autorizaţi în prealabil prin decizie a premierului, pe baza avizului CSAT. De asemenea, documentul prevede că România va ţine cont de obligaţiile faţă de UE şi SUA. Proiectul de lege a fost înaintat Senatului, care este for decizional în acest caz.

- Cursul francului elveţian atinge cel mai redus nivel al lunii faţă de moneda noastră: 4,4778 lei, conform BNR.

24 mai

- Spitalului de ortopedie Foişor din Capitală este redeschis după o lună şi jumătate de la evacuarea pacienţilor din cauza transformării acestuia, "peste noapte", în unitate Covid.

25 mai

- Dolarul atinge cel mai mic curs al lunii faţă de moneda noastră: 4,0189 lei, conform BNR.

26 mai

- Parlamentul se întruneşte în plen reunit, în speranţa că premierul Florin Cîţu prezintă PNRR, însă acesta a prezentat doar o sinteză a planului, din care reieşea că 42 de reforme şi 71 de investiţii sunt cuprinse în draftul de negociere a PNRR.

- În consecinţă, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, anunţă că parlamentarii formaţiunii pe care o conduce vor depune, la data de 14 iunie, o moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului Cîţu.

27 mai

- Euro - la cel mai redus curs al lunii faţă de leu: 4,916 RON, potrivit BNR.

- BNR anunţă că masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la, sfârşitul lunii aprilie 2021, un sold de 503.531,7 milioane de lei. Aceasta a crescut cu 0,9% (0,4% în termeni reali) faţă de luna martie 2021, iar în raport cu aprilie 2020 s-a majorat cu 14,7% (11,1% în termeni reali).

- Ministerul de Finanţe anunţă că execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2021 s-a încheiat cu un deficit de 20,70 miliarde lei (1,81% din PIB), în scădere faţă de cel de 26,82 miliarde lei (2,54% din PIB) înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2020.

- Guvernul aprobă noile măsuri de relaxare care au intrat în vigoare la 1 iunie.

28 mai

- Fondul Monetar Internaţional (FMI) estimează că economia României va înregstra o creştere de 7% în 2021, dar instituţia subliniază că, în situaţia în care pandemia se agravează, dinamica riscă să fie sub cifra prognozată.

31 mai

- Guvernul trimite varianta finală a PNRR la Comisia Europeană.

- Este inaugurat, la Bucureşti, Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă (E-ARC).

- Autorităţile anunţă că numărul total de cazuri confirmate cu Covid-19 în ţara noastră ajunge la 1.077.737. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 47 de persoane sunt reconfirmate pozitiv. De la începutul pandemiei au fost înregistrate, în ţara noastră, 30.312 de decese, iar 1.039.821 de persoane au fost vindecate. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, pe teritoriul României erau, la finele lunii mai, un total de 2.350 de persoane internate cu Covid-19 în unităţile sanitare de profil, dintre care 425 de pacienţi la ATI.

- Totodată, 54 persoane confirmate cu infecţia cu noul coronavirus se aflau în carantină instituţionalizată, iar 30.635 - în carantină la domiciliu. Alte 5.887 de persoane erau în izolare la domiciliu şi 2.708 persoane în izolare instituţionalizată. Până la 31 mai, la nivel naţional au fost prelucrate 7.896.357 de teste Covid-19 RT-PCR şi 1.164.773 de teste rapide antigenice.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 anunţă, în baza datelor furnizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, că, la data respectivă, erau vaccinate 4.320.017 persoane împotriva coronavirus, din care 766.511 persoane cu prima doză, iar 3.553.506 au primit şi doza de rapel.

- Gramul de aur atinge preţul maxim al lunii: 247,3362 lei, conform BNR.

- Indicele BET, care reflectă parcursul celor mai tranzacţionate 17 acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,79% în mai, la 11.431,12 puncte, după ce la jumătatea lunii atinsese un nou record istoric, de 11.763,07 puncte.

- Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 1,01%, la 2.213,57 puncte.

- Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la bursa noastră, a urcat cu 0,21%, la 1.006,69 puncte, într-o lună în care companiile şi-au prezentat rezultatele aferente primului trimestru.

- Cu un avans de 13,87%, până la 13,55 lei, acţiunile prestatorului privat de servicii medicale MedLife au avut cea mai bună evoluţie în mai, în rândul titlurilor ce compun indicele BET.

- Acţiunile Banca Transilvania, cele mai importante titluri de la BVB din indicii de pieţe de frontieră ai MSCI şi din cei de pieţe emergente ai FTSE Russell, s-au apreciat cu 8,63%, la 2,705 lei.

- Acţiunile Nuclearelectrica au urcat cu 4,91%, la 28,85 lei în mai, fiind singurele componente ale indicelui BET din domeniul energiei şi utilităţilor care au crescut luna trecută.

- Titlurile OMV Petrom au coborât cu 7,67%, la 0,4095 lei.

- În cadrul indicelui BET, acţiunile Alro Slatina s-au depreciat cu 15,31%, la 2,71 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb