Proprietarii au redus, luna trecută, chiriile la apartamentele din Capitală, în condiţiile în care oferta a crescut pe piaţa închirierilor cu peste 10% în ultima lună, arată raportul lunar de monitorizare realizat de AnunţuriParticulari.ro, conform unui comunicat de presă.
Pe piaţa închirierilor s-au înregistrat, în august, 2.889 de oferte noi, ceea ce reprezintă o creştere de 10,6%, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Circa 1.043 de bucureşteni şi-au închiriat garsonierele, în timp ce pentru locuinţele cu trei camere numărul ofertelor noi a fost de 513, iar pentru cele cu patru camere a fost de doar 114 unităţi.
În ceea ce priveşte preţurile, chiriaşii puteau plăti 222 de euro pentru o garsonieră, ceea ce însemna o ajustare de 1% faţă de luna precedentă, şi o reducere de 2% faţă de perioada similară a anului precedent.