LUNA TRECUTĂ, Profitul operaţional al WTC Bucureşti a urcat cu 10%

F.A.
Companii / 23 decembrie 2013

World Trade Center (WTC) Bucureşti a raportat, pentru luna trecută, un profit operaţional de circa 200.000 de euro, în creştere cu aproximativ 10% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, când profitul a atins 182.000 de euro, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Potrivit documentului citat, veniturile totale ale WTC Bucureşti au ajuns la 747.600 de euro, fiind înregistrate evoluţii pozitive la toate centrele de profit ale companiei.

Hotelul Pullman a înregistrat, totodată, o creştere cu 16% a cifrei de afaceri, ca efect al creşterii semnificative a gradului de ocupare, în condiţiile în care piaţa concurenţială pune presiune în continuare pe tarifele la cazare, mai precizează documentul citat.

În ceea ce priveşte segmentul banqueting, cifra de afaceri a urcat cu peste 60%, luna trecută, comparativ cu noiembrie 2012, în timp ce veniturile totale din activitatea de restaurante au fost mai mari cu 23%.

Cristina Chiriac, directorul general World Trade Center Bucureşti, declară: "Misiunea noastră de a creşte rentabilitatea companiei este pe drumul cel bun. Am reuşit, după rezultatele bune din trimestrul III, să consolidăm creşterea rentabilităţii în luna noiembrie, iar primele cifre din luna decembrie confirmă că suntem pe drumul cel bun. Optimizarea cheltuielilor, fructificarea potenţialului enorm al societăţii şi promovarea valorilor româneşti sunt câteva din obiectivele pe care le-am atins, şi cu siguranţă nu ne vom opri aici".

De asemenea, în cadrul departamentului de exploatare imobiliară costurile au scăzut cu 23 de procente în luna noiembrie.

WTCB a realizat, în trimestrul al treilea al acestui an, venituri de circa 2,1 milioane de euro, în creştere cu 15% faţă de perioada similară a anului trecut, când veniturile au fost de 1,81 milioane euro.

Compania World Trade Center Bucureşti se află în insolvenţă din luna iunie a anului 2011, fiind în administrarea EURO INSOL, societatea care a finalizat insolvenţa Hidroelectrica.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb