"Luxoft" estimează pentru 2008 venituri de 150 milioane dolari

Tiberiu Bălan
Ziarul BURSA #Companii #IT / 1 august 2008

Doru Mardare a vândut 90% din "ITC Networks" Bucureşti către Luxoft

Dmitry A. Loschinin, preşedintele companiei "Luxoft", a declarat :"ITC Networks va deveni centrul nostru de dezvoltare de aplicaţii pentru industria telecomunicaţiilor. Compania îşi va asigura extinderea şi prezenţa pe piaţa globală. Conducerea va fi asigurată de Doru Mardare, directorul general al companiei, care va ocupa şi funcţia de country manager pentru Luxoft, în România".

Oficialii companiei au precizat că au preluat peste 90% din capitalul "ITC Networks", de la Doru Mardare, care a păstrat diferenţa. "ITC Networks" a avut anul trecut o cifră de afaceri de circa 16 milioane euro, iar rata profitului operaţional s-a ridicat la 20%.

"Luxoft" estimează pentru 2008 venituri de 150 milioane dolari, cu pes­te 45 milioane dolari mai mult decât în anul anterior.

"Pentru anul 2009, apreciem un ritm de creştere al afacerile noastre din România cu 40%. Ritmul mediu anual de creştere al Luxoft, la nivel global, este de 40-50%", a precizat directorul executiv al companiei.

Compania are la ora actuală aproximativ 650 de angajaţi, marea majoritate a acestora fiind ingineri şi intenţionează să deschidă un nou sediu în Sibiu care va avea 50 de angajaţi.

"România este o ţară foarte atractivă pentru noi, mai ales că are o poziţie geografică bună şi forţă de muncă bine pregătită", a adăugat domnul Loschinin.

"Luxoft", care face parte din grupul "IBS Group", dezvoltă aplicaţii informatice de afaceri, domeniul financiar-bancar generând cea mai mare parte a veniturilor, respectiv 34,26%, fiind urmat de telecomunicaţii - 18,87% , 16,68% din inginerie şi industria grea -14%.

În anul fiscal 2007, IBS Group a raportat venituri operaţionale consolidate în valoare de 721,9 milioane de dolari, grupul numărând peste 6000 de angajaţi.

"După preluarea ITC Networks, ponderea veniturilor generate de industria telecomunicaţiilor se va majora", au subliniat oficialii companiei ruseşti.

"Luxoft" este prezent în SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Elveţia, Rusia, Ucraina, Vietnam şi România, iar printre clienţi se se numără Deutsche Bank, Boeing, IBM, UBS, T-Mobile şi Dell.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb