Încrederea consumatorilor din SUA a scăzut peste aşteptări în august 2021, conform datelor finale ale indicelui publicat de University of Michigan, până la 70,3 puncte, cel mai redus nivel din ianuarie 2012, de la 81,2 puncte în luna precedentă. Indicele situaţiei curente a scăzut până la 78,5 puncte, la 84,5 puncte în luna anterioară, iar indicele aşteptărilor pentru următoarele 12 luni a scăzut până la 65,1 puncte, de la 79 de puncte în luna precedentă. Aşteptările inflaţioniste pentru următoarele 12 luni au scăzut uşor, până la 4,6%, de la 4,7%. (Sursa: University of Michigan)
Volumul vânzărilor retail din Spania şi-a temperat creşterea anuală şi în iulie 2021, până la 0,1%, de la 1,2% în luna precedentă, pe fondul unei noi creşteri lunare de 0,1%. Vânzările de produse alimentare au crescut cu o rată anuală de 0,8%, după o stagnare în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,4%, iar vânzările de produse nealimentare au scăzut cu o rată anuală de 1,4%, după o scădere de 0,6% în luna anterioară, pe fondul unui declin lunar de 0,2%. (Sursa: INE Spain)
Preţurile producătorilor industriali din Austria şi-au accelerat semnificativ creşterea anuală şi în iulie 2021, până la 8,6%, de la 6,9% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 1,7%, după un avans de 1% în luna anterioară. Preţurile din industria prelucrătoare şi-au accelerat creşterea anuală până la 7,7%, de la 6,1% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 1,7%, iar preţurile energiei şi-au accelerat avansul anual până la 11,6%, de la 9,9% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 1,8%. (Sursa: Statistik Austria)
Preţurile de consum din Belgia şi-au accelerat creşterea anuală şi în august 2021, până la 2,7%, de la 2,3% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,5%, după un avans de 0,9%. Preţurile alimentelor au scăzut cu o rată anuală de 0,1%, după o scădere de 1% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,5%, iar preţurile utilităţilor şi-au accelerat creşterea anuală până la 7,1%, de la 5,7% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 1,4%. (Sursa: Statistics Belgium)
Creditul acordat rezidenţilor din Brazilia şi-a temperat creşterea anuală în iulie 2021, până la 16,2% de la 16,3% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 1,2%. Creditul acordat companiilor nefinanciare şi-a temperat creşterea anuală până la 13,6%, de la 14,7% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,8%, iar creditul acordat gospodăriilor populaţiei şi-a accelerat creşterea anuală până la 18,2%, de la 17,5%, pe fondul unei creşteri lunare de 1,5%. (Sursa: Banco Central do Brasil)