Preţul mediu al locuinţelor din primele 20 de zone metropolitane din SUA şi-a accelerat creşterea anuală în ianuarie 2022, până la 19,1%, de la 18,6% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 1,4%, după un avans de 1,1% în luna anterioară. Cele mai mari creşteri anuale s-au înregistrat în Phoenix (32,6%), Tampa (30,8%) şi Miami (28,1%), iar cel mai mic avans anual, de 11,2%, a fost în Washington DC. În luna ianuarie 2022, indicele preţurilor locuinţelor a fost cu 40,3% peste nivelul maxim din perioada premergătoare crizei, înregistrat în iulie 2006. (Sursa: S&P CoreLogic)
Încrederea consumatorilor din SUA a crescut în martie 2022, conform datelor de la Conference Board. Indicele agregat al încrederii a crescut până la 107,2 puncte, de la 105,7 puncte în luna anterioară, în condiţiile în care indicele situaţiei curente a crescut până la 153 de puncte, de la 143 de puncte. Indicele aşteptărilor pentru următoarele şase luni a scăzut până la 76,6 puncte, de la 80,8 puncte în luna anterioară. (Sursa: Conference Board)
Încrederea producătorilor industriali din Olanda a înregistrat o creştere în martie 2022, pe fondul unui declin al aşteptărilor privind activitatea viitoare. Indicele încrederii a crescut până la 8,7 puncte, de la 8,5 puncte în luna precedentă, în condiţiile în care indicele aşteptărilor privind activitatea viitoare a scăzut cu 2,9 puncte, până la 3 puncte. Indicele comenzilor noi a scăzut până la 21,7 puncte, de la 22,5 puncte în luna precedentă, iar indicele stocurilor a crescut până la 1,6 puncte, de la -2,8 puncte în luna anterioară. (Sursa: CBS)
Volumul vânzărilor retail din Suedia şi-a temperat creşterea anuală în februarie 2022, până la 2,9%, de la 4,2% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,1%, după un avans de 3,7% în luna anterioară. Vânzările bunurilor de consum curent şi-au temperat creşterea anuală la 3,4%, de la 5,5%, în condiţiile unei scăderi lunare de 1,1%, iar vânzările bunurilor de consum durabile au crescut cu o rată anuală de 2,8%, după o creştere de 4,2% în luna anterioară, pe fondul unui avans lunar de 0,2%. (Sursa: SCB)
Preţurile de consum din Belgia şi-au accelerat creşterea anuală şi în martie 2022, până la 8,3%, de la 8% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,5%, după un avans de 0,6% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au accelerat creşterea anuală până la 4,8%, de la 3,9% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 1,7%, iar preţurile utilităţilor şi-au temperat creşterea anuală până la 24,2%, de la 27,2% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 1,4%, în condiţiile în care preţurile energiei au crescut cu o rată anuală de 73,6%. (Sursa: Statistics Belgium)
Indicele încrederii în perspectivele economice ale zonei euro a scăzut peste aşteptări în martie 2022, până la 108,5 puncte, cel mai redus nivel din ultimele 12 luni, de la 113,9 puncte în luna precedentă, iar indicele încrederii pentru UE a scăzut cu 5,3 puncte, până la 107,5 puncte. Indicele încrederii în economia României a înregistrat o creştere de 0,9 puncte, până la 102,1 puncte, după o stagnare în februarie 2022. (Sursa: Comisia Europeană)