Emmanuel Macron a anunţat miercuri, cu ocazia Zilei Femeii, că vrea să includă avortul în Constituţie "în următoarele luni" ca expresie a libertăţii femeii de a alege, informează news.ro.
Decizia a fost anunţată cu ocazia unei ceremonii naţionale dedicate regretatei avocate feministe Gisèle Halimi, care a luptat pentru dreptul la întreruperea voluntară a sarcinii.
"Vreau astăzi (...) să marcăm libertatea femeilor de a recurge la întreruperea voluntară a sarcinii în legea fundamentală, să mă asigur în mod solemn că nimic nu va putea împiedica sau anula ceea ce va fi astfel ireversibil", a declarat preşedintele Macron din sala de judecată a primei camere a Curţii de Apel de la Palatul de Justiţie din Paris.
"Progresele înregistrate în dezbaterile parlamentare (...) vor permite, sper, ca această libertate să fie înscrisă în textul nostru fundamental în cadrul proiectului de lege de revizuire a Constituţiei, care va fi pregătit în lunile următoare", a adăugat Emmanuel Macron.
Ambele camere ale Parlamentului francez au votat recent în favoarea includerii avortului în Constituţie, deşi în termeni diferiţi.
Organizată la Palatul de Justiţie din Paris cu ocazia Zilei internaţionale a drepturilor femeii, ceremonia de omagiere a lui Gisèle Halimi a avut loc în prezenţa fostului preşedinte François Hollande şi a preşedintelui Consiliului Constituţional, Laurent Fabius.
Figură feministă care a murit în 2020, Gisèle Halimi, o avocată franco-tunisiană, a militat pentru dezincriminarea avortului în Franţa.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2023, 20:43)
Cu ce se ocupa Macron,
cand sute de mii de francezi protesteaza in strada
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.03.2023, 08:43)
A fost Ziua FEMEII!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2023, 20:54)
Adica, crima de pruncucidere ajunge sa fie stipulata in Constitutia statului francez! Astfel, Franta devine sub bestia Macrou, un stat criminal si anticrestin 100%!
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de ferencz în data de 08.03.2023, 21:40)
Uita-te si la ce fac spaniolii, ca sa-ti ai buna dispozitie garantata.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.03.2023, 06:46)
Ar trebui sa te preocupe si soarta copiilor nedoriti, abandonati pe campuri, in ghene de gunoi, in case de copii improprii, abuzati, carne de tun pentru traficantii de persoane, iar care la 18 ani sunt aruncati in societate fara nici un fel de resurse. Asa ar face un stat crestin 100%.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.03.2023, 09:03)
DE ACORD!
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.03.2023, 11:22)
Bineinteles, doar ca, nici nu poate fi vorba de asa ceva, daca copii sunt omorati inainte de a se naste!
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.03.2023, 16:33)
Binenteles ca vorbesti prostii, e plina deja lumea de copii nedoriti iar societatea isi bate joc de ei!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.03.2023, 10:10)
FUMIGENE
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.03.2023, 10:10)
Saracu' Macaron. Daca ar fi fost el un astfel de avorton poate s-ar fi gandit de 2 ori.
Si mai e ceva: pai nu era parca Franta campioana "drepturilor omului"? Sau nu exista de fapt "drepturile omului", o fi o kestie de marketing care prinde la needucati?
5. fără titlu
(mesaj trimis de Ionut în data de 09.03.2023, 10:48)
Pozitionarea pe acest subiect,foarte drag neo-marxistilor,spune totul despre noi.mastile cad,si oglinzile se fac tandari in multe cazuri.prea multe,din pacate.