Macron îi promite lui Zelenski noi sancţiuni împotriva Rusiei

F.D.
Internaţional / 2 octombrie 2022

Macron îi promite lui Zelenski noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a angajat duminică să "conlucreze cu partenerii săi europeni la noi sancţiuni" împotriva Rusiei, după anexarea de către aceasta a patru regiuni ucrainene, a anunţat Palatul Elysee, informează AFP, conform Agerpres.

În timpul unei discuţii la telefon cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, şeful statului francez a condamnat din nou în mod ferm anexarea ilegală de către Rusia a patru regiuni ucrainene, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei franceze.

"El a reafirmat hotărârea Franţei de a ajuta Ucraina să-şi recâştige deplina suveranitate şi integritate teritorială, şi să conlucreze cu partenerii săi europeni la noi sancţiuni", continuă comunicatul.

UE a reacţionat miercuri la anexarea celor patru regiuni ucrainene ocupate total sau parţial de Moscova, propunând în special plafonarea preţului la petrolul rus şi adăugarea de noi restricţii în schimburile comerciale cu Moscova.

Ucraina a condamnat sâmbătă "detenţia ilegală" a directorului general al centralei nucleare Zaporojie (sud), Igor Muraşov, arestat vineri de Rusia, care controlează situl, în baza unui motiv încă necunoscut.

Emmanuel Macron a condamnat la rândul său această arestare şi, împreună cu Zelenski, "a subliniat urgenţa pe termen scurt de a permite rotaţia personalului ucrainean ce asigură funcţionarea şi siguranţa instalaţiilor" de la centrală.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Stim deja de ieri. Ne-a spus Ursula.... "UE va interzice importul de hartie igienica si sapun din Rusia".

    Exact, europenilor. Acum va fi si criza de hartie igienica, nu doar de gaz si apa calda. 

    1. Era si normal ca Europa sa fie solidara cu mujicii...vin vremuri de c... in mujicia:-)

    Dar uraniul rusesc ptr. centralele lor

    nucleare, de ce nu intra la sanctiuni ??!! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb