Mai multe şantiere din Constanţa şi din Mamaia au fost amendate de Garda de Mediu cu peste 630.000 de lei, după ce echipele de control au descoperit mai multe nereguli, printre care poluare şi gestionarea corectă a deşeurilor din construcţii şi demolări, informează news.ro.
Garda de Mediu Constanţa a anunţat, joi, printr-un comunicat de presă, că, în cadrul controlului tematic privind calitatea aerului, a verificat 24 de amplasamente. Astfel, cele mai multe controale au avut loc la
şantiere de construcţii din Constanţa şi din Mamaia Nord, verificându-se respectarea prevederilor legale în domeniul protecţiei atmosferei şi în domeniul gestionării deşeurilor din construcţii şi demolări.
Garda de Mediu a dat 24 de amenzi, în valoare totală de 632.500 de lei.
"Pentru rezolvarea neconformităţilor s-au stabilit măsuri, după caz: folosirea unor mijloace eficiente de izolare pentru limitarea emisiilor de pulberi, curăţarea şi umectarea drumurilor de acces şi a zonelor de lucru, acoperirea materialelor pulverulente, desfiinţarea depozitelor neorganizate de deşeuri din organizările de şantier, valorificarea/eliminarea deşeurilor prin societăţi autorizate, evitarea formării de stocuri de deşeuri care să genereze disconfort, amenajarea spaţiilor pentru colectarea separată a deşeurilor, respectarea condiţiilor din actele de reglementare", a precizat Garda de Mediu.