Mai multe universităţi organizează festivităţi de deschidere a anului univesitar

I.D.
Internaţional / 30 septembrie 2019

Mai multe universităţi organizează festivităţi de deschidere a anului univesitar

Mai multe universităţi din Bucureşti şi din ţară organizează, luni, festivităţi de deschidere a anului universitar 2019-2020.

Printre acestea se numără Universitatea din Bucureşti, Academia de Studii Economice şi Universitatea Babeş Bolyai din Cluj, dar şi mai multe facultăţi din cadrul Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative, informează Agerpres.

Universitatea din Bucureşti deschide anul universitar prin evenimente care aduc în faţa studenţilor diplomaţi, personalităţi din diverse domenii, profesori, dar şi renumiţi membri ai comunităţii socio-culturale româneşti.

Fiecare dintre cele 19 facultăţi ale Universităţii din Bucureşti organizează ceremonia de deschidere a anului universitar după un program propriu.

La festivitatea anunţată de Facultatea de Ştiinţe Politice sunt aşteptaţi ambasadorul Franţei în România, Michele Ramis, precum şi ambasadorul Marii Britanii, Andrew Noble, pentru a le ura bun venit în noul an universitar, informează un comunicat al Universităţii.

Comunitatea Universităţii din Bucureşti numără aproximativ 34.000 de studenţi şi alte aproximativ 2.000 de cadre didactice universitare în cele 19 facultăţi. Membră activă în cadrul mai multor organizaţii academice internaţionale, între care CIVIS - European Civic University, UNICA - Network of Universities from the Capitals of Europe, Black Sea University Association, EUA - European University Association şi Silk Road University Network, Universitatea din Bucureşti oferă anual peste 350 de programe de licenţă, masterat şi doctorat.

Luni are loc deschiderea anului universitar şi la Academia de Studii Economice din Bucureşti. În cadrul festivităţii vor fi înmânate diplome de excelenţă şi de merit studenţilor care au obţinut cea mai mare medie la admiterea din acest an şi directorilor de colegii şi licee, în semn de apreciere pentru numărul mare de absolvenţi care au devenit studenţi la ASE.

Academia de Studii Economice îşi deschide porţile pentru peste 22.000 de studenţi, dintre care 6.500 de boboci la programele universitare de licenţă, aproximativ 3.000 la programele universitare de masterat şi 200 la programele universitare de doctorat.

ASE începe anul universitar cu o poziţionare foarte bună în clasamentele internaţionale de notorietate. Astfel, conform Times Higher Education World University Ranking, Academia ocupă locul I în România între cele nouă universităţi româneşti participante, potrivit ASE.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb