Mai poate fi oprită "bucla distrugerii" de la noi înainte să fie prea târziu?

Amplificarea "buclei distrugerii" la nivelul datoriilor globale a fost unul dintre subiectele abordate în cadrul conferinţei Asociaţiei Economice Americane (AEA) din acest an.

"Fiecare criză din trecutul recent a fost întâmpinată cu politici tot mai agresive de relaxare din partea băncilor centrale, care au stimulat creşterea gradului de îndatorare atât la nivelul sectorului public cât şi a celui privat", a subliniat profesorul Raghuram Rajan, fost guvernator al Băncii Indiei, după cum scrie Bloomberg.

"Este aceasta o buclă a distrugerii şi va continua până va fi forţată să se oprească?", a mai întrebat profesorul de finanţe de la Booth School of Business din cadrul University of Chicago.

Termenul "bucla distrugerii" a fost utilizat pe scară largă în perioada crizei datoriilor suverane din zona euro de la începutul deceniului trecut pentru a descrie implicaţiile legăturii dintre bănci şi guvernele cărora le-au acordat credite, în special prin intermediul emisiunilor de obligaţiuni.

În acest fel "statele suverane sunt expuse riscului bancar, iar băncile sunt expuse riscului suveran", după cum se arată în analiza "Regulating the doom loop" de la European Systemic Risk Board (ESRB), din luna mai 2018.

În opinia profesorul Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2001, această "buclă a distrugerii" reprezintă o problemă acută mai ales pentru anumite economii emergente şi pentru naţiunile sărace, pe fondul creşterii "riscului unei crize a datoriilor care va avea consecinţe globale".

Din păcate, "bucla distrugerii" a revenit în actualitate şi pentru ţările şi băncile din zona euro, în ciuda lecţiilor oferite de faza critică a crizei datoriilor suverane din 2011 - 2012.

Wall Street Journal a scris recent că "băncile europene oferă credite tot mai mari guvernelor", în condiţiile în care valoarea cumulată a creditelor acordate ţărilor de domiciliu din zona euro a fost de aproape 200 de miliarde de euro în primele nouă luni ale anului trecut. În aceste condiţii, soldul obligaţiunilor guvernamentale a crescut cu aproape 19%, până la circa 1,2 trilioane de euro, conform datelor de la BCE preluate de WSJ.

Explicaţia pentru această acumulare a datoriilor guvernamentale la nivelul sectoarelor bancare naţionale din zona euro este simplă. "BCE a cumpărat obligaţiunile guvernelor din zona euro în cantităţi mari, iar astfel preţurile obligaţiunilor au fost relativ stabile şi au făcut aceste investiţii sigure pentru bănci", după cum subliniază Wall Street Journal.

În plus, cadrul actual de administrare a riscurilor bancare prevede că expunerile în moneda naţională faţă de statele suverane au ponderi de risc zero, adică nu sunt necesare alocări suplimentare de capital pentru susţinerea acestor expuneri.

Ce nu subliniază reputatul cotidian financiar este că o mare parte a acestor achiziţii s-a făcut şi continuă să se facă prin încălcarea flagrantă a unor prevederi fundamentale din tratatele europene şi prin suprimarea cu impunitate a tuturor mecanismelor de piaţă.

Cum "funcţionează" o "buclă a distrugerii"? Băncile ajung, la un moment dat, să deţină în bilanţuri cantităţi masive de obligaţiuni guvernamentale, iar scăderea valorii acestor instrumente financiare considerate lipsite de risc determină reducerea ratingului băncilor, care va fi însoţit de creşterea costurilor de finanţare. Consecinţa imediată va fi creşterea dobânzilor pentru economia reală şi afectarea creşterii economice, cu efecte negative asupra situaţiei financiare a guvernelor, care se vor confrunta cu majorarea costurilor de finanţare a deficitelor bugetare.

Etapa actuală a "buclei distrugerii" din zona euro este ilustrată de WSJ cu situaţia din Italia şi Spania. În Italia, peste 11% din activele cumulate ale sectorului bancar sunt reprezentate de titluri de datorie guvernamentale, ceea ce reprezintă un nou record (vezi graficul 1).

Situaţia din Spania este mai bună, în condiţiile în care ponderea titlurilor guvernamentale în activele bancare a rămas sub 8% în ultimii ani. Atât în Italia cât şi în Spania, sistemele bancare deţin circa 20% din datoria publică totală, conform datelor de la BCE preluate de WSJ.

"Riscul este aproape zero pentru următorii doi sau trei ani, dar după aceea situaţia se va schimba radical, în condiţiile în care investitorii vor începe să evalueze sustenabilitatea datoriilor pentru anumite ţări", a declarat Lorenzo Codogno, fost economist-şef în cadrul Trezoreriei Italiei, pentru WSJ.

În primul sondaj trimestrial privind riscurile sistemice publicat de Banca Naţională a României, din decembrie 2017, riscul de intensificare a legăturii dintre sectorul bancar şi sectorul public, atât datorită expunerilor directe cât şi indirecte, ocupa locul al şaptelea în clasamentul riscurilor sistemice, fiind considerat moderat şi relativ uşor gestionabil. De atunci, acest risc a apărut în fiecare sondaj trimestrial al BNR realizat la nivelul sistemului bancar.

În ultimul raport, din septembrie 2020, riscul de intensificare a legăturii dintre sectorul bancar şi sectorul public este considerat ridicat, dar relativ uşor de gestionat.

Oare această "evaluare" se bazează pe capacitatea BNR de a ţine sub control dobânzile pentru totdeauna? Din păcate acest scenariu este complet lipsit de realism, inclusiv în condiţiile în care nu vor exista evenimente de tip "lebădă neagră".

O minimă prudenţă ar fi obligat atât băncile comerciale cât şi Banca Naţională a României să nu ajungă la dimensiunea actuală a expunerilor directe faţă de sectorul public.

Conform raportului privind datoria publică din octombrie 2020 de la Ministerul de Finanţe, sistemul bancar deţinea 48,6% din valoarea titlurilor de stat emise pe piaţa internă.

Valoarea nominală a titlurilor de stat emise pe piaţa internă şi aflate în bilanţurile băncilor era de circa 109 miliarde de lei, în condiţiile în care datele de la BNR arată o valoare a activelor bancare totale de 586,5 miliarde în aceeaşi lună.

Astfel, ponderea titlurilor de stat emise pe piaţa internă în activul total al sistemului bancar naţional a urcat până la circa 19%, după ce s-a menţinut aproape de 14% din 2014 până în 2017.

În ceea ce priveşte expunerile indirecte, cum sunt creditele acordate în cadrul programului Prima casă, caracterul de risc sistemic deosebit de important a fost evident încă de la iniţierea programului.

Creşterea riscului pentru aceste datorii contingente ale statului s-a accelerat semnificativ odată cu trecerea la acordarea creditelor imobiliare Prima casă exclusiv în lei şi a creşterii exponenţiale a acestora în ultimii ani.

Având în vedere dimensiunea expunerii şi ponderea de risc zero pentru portofoliile de titluri de stat în lei din bilanţul băncilor, concluzia este imediată: buna capitalizarea a băncilor din ţara noastră este doar o iluzie, în ciuda ratei de adecvare a capitalului de peste 22%, deoarece aceasta este determinată nu doar pe baza ponderii zero pentru titlurile de stat ci şi a unei ponderi reduse sau foarte reduse pentru portofoliile de credite imobiliare, în special pentru cele din categoria Prima casă.

Creşterea puternică a emisiunilor de obligaţiuni guvernamentale de anul trecut a avut loc şi pe fondul creşterii riscului de refinanţare, după cum arată modificarea profilului scadenţelor (vezi graficul 2).

Profilul de la sfârşitul anului 2020 arată că creştere accentuată a emisiunilor de obligaţiuni în lei cu maturităţi pînă în 2025, cu un vârf de peste 40 de miliarde de lei corespunzător obligaţiunilor cu maturităţi în 2023.

Din 2014 până în prezent, portofoliile de titluri de stat emise pe piaţa internă au crescut cu circa 84% la nivelul sistemului bancar, până la 109,1 miliarde de lei, în timp ce portofoliile din cadrul fondurilor private de pensii au crescut cu 98,8%, până la 225,8 miliarde de lei, iar "derapajul" costurilor de finanţare va conduce la un declin masiv al valorii nominale a titlurilor de stat, cu posibile implicaţii catastrofale atât pentru sistemul bancar cât şi pentru fondurile de pensii private.

Aşa-numită "buclă a distrugerii" nu doar că a fost "amorsată" în ţara noastră, ci se află deja aproape de stadiul scăpării de sub control.

În aceste condiţii, avertismentele lansate de BNR nu au nicio valoare dacă nu sunt însoţite de măsuri drastice pentru atenuarea fenomenului.

Dar mai pot, doresc şi ştiu autorităţile noastre să oprească amplificarea "buclei distrugerii" înainte să fie prea târziu sau este mai simplu ca evenimentele să fie lăsate să-şi urmeze cursul către un colaps care poate fi evitat, deoarece nu există nici responsabilităţi şi nici concecinţe pentru "autorităţi"?