Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul Ordinului ministrului vizând condiţiile de acordare a majorării salariale pentru personalul Ministerului în vederea asigurării continuităţii îndeplinirii atribuţiilor specifice, în afara programului normal de lucru, de la domiciliu. Supunerea se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, transmite Ministerul într-un anunţ de presă.
Ordinul ministrului propune reglementarea condiţiilor de acordare a majorării, a formulei de determinare a dreptului salarial şi a modalităţii de plată, conform News.ro. Totodată, ordinul stabileşte documentele necesare pentru acordarea majorării şi structurile din cadrul unităţilor care se ocupă de întocmirea acestora.
MAI precizează în referatul de specialitate alăturat textului ordinului: "personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din cadrul instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, planificat să asigure continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice, în afara programului normal de lucru, de la domiciliu, beneficiază pentru această perioadă de o majorare de 40% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie, acordată în conformitate cu prevederile legale în vigoare".
Textul ordinului indică: "majorarea se acordă personalului MAI dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: există o planificare a personalului să asigure continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice şi se asigură încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul fiecărui ordonator de credite".
Majorări salariale vor fi acordate pentru "intervenţia în mediul rural efectuată de personalul din cadrul secţiilor de poliţie rurală, poliţiilor comunale şi posturilor de poliţie comunală, la sesizările Sistemului Unic Naţional pentru Apeluri de Urgenţă şi alte evenimente semnalate când nu se poate asigura îndeplinirea atribuţiilor specifice în program de lucru în ture sau schimburi" şi pentru "cercetarea la faţa locului efectuată de către personalul M.A.I. din structurile de poliţie judiciară şi de criminalistică, când nu se poate asigura îndeplinirea atribuţiilor specifice în program de lucru în ture sau schimburi".
Documentul arată: "Pentru punerea în aplicare a acestor dispoziţii legale, în vederea elaborării proiectului de ordin anterior menţionat, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, au fost organizate şedinţe de lucru cu reprezentanţii inspectoratelor generale similare. Astfel, pentru elaborarea proiectului de ordin, au fost centralizate tipurile de activităţi care pot face obiectul măsurii de asigurare a continuităţii îndeplinirii atribuţiilor specifice, în afara programului normal de lucru, de la domiciliu".