MAIA SANDU: "Planurile Rusiei de destabilizare a Republicii Moldova au fost confirmate şi aveau drept scop schimbarea puterii de la Chişinău"

M.C.
Internaţional / 13 februarie 2023

"Planurile Rusiei de destabilizare a Republicii Moldova au fost confirmate şi aveau drept scop schimbarea puterii de la Chişinău"

Planurile Federaţiei Ruse de destabilizare a situaţiei din Republica Moldova au fost confirmate de instituţii ale statului şi aveau drept scop schimbarea puterii de la Chişinău, a declarat luni preşedinta republicii, Maia Sandu, în cadrul unui briefing de presă, transmite MOLDPRES, potrivit Agerpres.

Potrivit Maiei Sandu, planul prevedea implicarea unor diversionişti cu pregătire militară, camuflaţi în civili, care urmau să întreprindă acţiuni violente, atacuri asupra unor edificii ale statului şi luări de ostatici.

"Prin acţiuni violente, mascate sub proteste ale aşa-numitei opoziţii, urma să se forţeze schimbarea puterii de la Chişinău. Documentele recepţionate de la partenerii noştri ucraineni demonstrează o bună documentare a locaţiilor şi aspectelor logistice pentru organizarea acestor activităţi subversive. De asemenea, planul presupune folosirea persoanelor din afara ţării pentru acţiunile cu caracter violent. Materialele conţin instrucţiuni despre regulile de intrare în Republica Moldova pentru cetăţeni ai Federaţiei Ruse, Republicii Belarus, Serbiei şi Muntenegru", a detaliat Maia Sandu.

"Vă asigur că instituţiile statului lucrează la prevenirea acestor provocări şi ţin situaţia sub control', a dat ea asigurări.

Potrivit Maiei Sandu, în realizarea planului autorii ar fi mizat pe forţe interne, dar în special pe grupări criminale cum ar fi formaţiunea Şor, unii veterani, foşti angajaţi ai forţelor de ordine şi persoane cunoscute pentru legăturile cu Vladimir Plahotniuc.

"Scopul acestor acţiuni este răsturnarea ordinii constituţionale, schimbarea puterii legitime de la Chişinău cu una ilegitimă, care să pună ţara noastră la dispoziţia Rusiei, pentru a opri procesul de integrare europeană, dar şi pentru ca Republica Moldova să poată fi folosită de Rusia în războiul împotriva Ucrainei", a afirmat Maia Sandu.

"Toţi cei care participă în aceste acţiuni îndreptate împotriva statului şi toţi cei care îi protejează pe aceştia trebuie să fie traşi la răspundere. Siguranţa cetăţenilor şi securitatea ţării este preocuparea noastră principală şi vom face tot ce este necesar pentru a ne proteja statul şi cetăţenii, pacea şi ordinea publică. Vă îndemn să rămânem vigilenţi, să fim atenţi şi să credem informaţiile oficiale, pentru că cea mai agresivă formă de atac este atacul informaţional', a atenţionat Maia Sandu.

De asemenea, şefa statului a solicitat Parlamentului Republicii Moldova să adopte în cel mai scurt timp proiectele de lege care vor oferi Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) şi Procuraturii instrumentele necesare pentru a combate mai eficient riscurile la adresa securităţii ţării.

Joia trecută, la Bruxelles, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat liderilor Uniunii Europene că ţara sa a interceptat un "plan de distrugere a Republicii Moldova" din partea serviciilor secrete ruseşti şi că a contactat-o pe preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Zelenski a declarat că nu ştie dacă Moscova a dat ordin să se urmeze acest plan, despre care a spus că nu este "nimic nou" şi că este similar cu cel pe care Moscova "încearcă să îl implementeze împotriva Ucrainei şi a altor ţări europene", având în vedere "activităţile subversive" ale Rusiei.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Posibil Maia Sandu să trimită Leopold uri spre Ukraina.Slava

    1. Cât este de caraghioasă această femeie ! A, mda, seamănă cu Occidentul ! ...

      Aurul lui Putin se oftica?

    PROSTII ! CE PUTERE LA CHIȘINĂU ? POATE UNA CA LA BUCUREȘTI ! ...

    Felicitari Maia Sandu!

    Multi sunt latraii, insa ei sunt orbii ce cred ca vad!

    Hai, dai bice si depaseste Romania la dezvoltareveconomica si toti vor amuti! 

    1. Aliază-te cu ea . Două insecte parazite pot infecta mai mulți proști !

      Te-ai uitat in oglinda ?

      Nu, din contra, ne-am uitat cu totii la tine si am vazut cat de frustrat esti atunci cand nu-ti primesti la timp ajutorul social!

    Urmeaza Romania, sunt cateva partide care lucreaza la greu pentru rusi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb